— Vreo legătură cu sud-estul Londrei?

— Niciuna pe care s-o vedem în acest moment. Dar căutăm. S-a întâmplat demult, și memoria oamenilor nu mai e cum era cândva.

— Mie-mi spuneți, a glumit Kate. Abia dacă-mi pot aminti ce am făcut ieri, ce să mai vorbim de anii ’70.

— Asta n-o mai cred, Kate, a zis el, și ea a notat faptul că își ziceau acum pe nume.

— Te las să-ți vezi de lucru – știu că trebuie să fii ocupat – dar îți mulțumesc mult că ai vorbit cu mine. Și dă-mi de știre dacă pot fi de folos în orice fel. Când o să vrei să faci un apel public pentru informații.

— Mulțumesc, a zis el. Plănuiesc o conferință de presă, dar o să te anunț

când va fi.

— Grozav! a zis ea. Ai un număr direct la care să te pot găsi dacă auzim ceva la ziar? Oamenii s-ar putea să ia legătura direct cu noi.

El i-a dat numărul de mobil și i-a spus să-i zică Andy.

— Vorbim curând, Andy. Mii de mulțumiri. De cum a închis, s-a întors către Joe. E de-al nostru. Hai să ne vedem de lucru. Unde e lista cu numele de pe Howard Street? Poliția trebuie să fie acum cu ochii pe ea. Și să nu uităm de Marian Laidlaw. Unde e acum?

VP - 123

41. Marți, 10 aprilie 2012

KATE

Era Ziua cârtiței25 la Royal Oak. Dolly cânta în continuare, implorând-o pe Jolene în difuzoare, și se vedea spatele acelorași persoane așezate la bar. Kate a constatat că e tratată ca o obișnuită a locului de către muncitori, care au salutat-o dând din cap, în tăcere. Voia să vorbească din nou cu patronul, dar trebuia să aștepte până se mai domoleau lucrurile. El a observat-o și a strigat peste capete: „Ca de obicei, Kate?” și ea a râs și i-a strigat comanda.

— Am putea vorbi un pic peste un minut? a întrebat când el i-a pus pe bar paharul.

— Sigur. Dar nevastă-mea tot nu-i aici. Ea e cea cu care ar trebui să vorbești.

Aude tot.

S-a așezat cu Joe la aceeași masă ca data trecută și el a butonat pe telefon, în vreme ce ea urmărea fețele din jur. Îi plăcea să descopere amănunte semnificative – pantalonii pătați care vorbeau despre neglijență, urmele de mușcături de pe gât care vorbeau despre pofte tinerești, mâna strânsă pe ascuns, ochii goi, părul pieptănat pe spate al cuiva care se agăța de tinerețe.

— Kate, a zis deodată Joe.

— Da, Joe, a răspuns, întorcându-și atenția către el.

— Domnișoara Walker. Încă n-am văzut-o.

— Da, hai să facem asta, a zis ea, lăsând jos paharul golit pe jumătate. Mă

întreb dacă polițiștii au vorbit deja cu ea.

•

Vorbiseră. Domnișoara Walker clocotea de entuziasm când i-a poftit înăuntru.

— Au fost aici doi polițiști. Mi-au spus că au găsit-o pe Alice Irving. Nu-mi vine să cred. Fetița aia a fost îngropată pe Howard Street în toți acești ani.

— Vă amintiți cazul, domnișoară Walker?

— O, da. Mă rog, mi-au mai amintit un pic și ei, dar știam despre cine vorbeau.

— Cum credeți că a ajuns Alice aici? a zis Kate.

— Habar n-am, a zis domnișoara Walker. E un mister deplin, mi-au spus polițiștii.

25 Groundhog Day, film american (1993), în care aceeași zi este retrăită la infinit.

VP - 124

Joe s-a aplecat în față și i-a dat telefonul său.

— Aceștia sunt oamenii care au locuit aici în anii ’60 și ’70, domnișoară

Walker. Una dintre aceste familii se numește Walker – sunteți rude? a zis el, și i-a arătat lista.

Ea și-a pus o pereche de ochelari mânjiți și s-a uitat la ecran, dar apoi i l-a înapoiat.

— Îmi pare rău, nu văd să citesc, a zis.

Kate și-a scos carnetul.

— Din fericire, eu am folosit hârtie, a zis ea, ridicând o sprânceană, triumfătoare, către colegul său.

Domnișoara Walker a cercetat numele.

— O, da, a zis. Sunt mătușa și unchiul meu. Au locuit ani în șir la numărul 61.

Fratele tatălui meu și soția lui. Noi locuiam de partea cealaltă a Centurii de Sud

– în Charlton. Dar eu am locuit vreo doi ani pe Howard Street, la numărul 63 – în anii ’80. Am închiriat o cameră de la o colegă de serviciu.

— Oho, a zis Joe. Așadar, probabil că îi cunoașteți pe cei mai mulți dintre cei de pe listă?

Kate s-a lăsat pe spătar și a privit. Băiatul se descurca bine.

Domnișoara Walker citea încet, și mâna i se abătea din când în când să-l mângâie pe Shorty, aflat lângă ea.

— Păi, am cunoscut toate familiile din șirul de case când veneam în vizită la mătușica. Când eram tânără obișnuiam să vin la ceai în cele mai multe dintre duminici. Și vreo două dintre numele chiriașilor sună cunoscut, dar veneau și plecau atât de repede, că n-aveai cu adevărat ocazia să-i cunoști.

— Mai țineți legătura cu vreunul dintre oamenii de pe listă, domnișoară

Walker? a întrebat Kate. Ne-ar plăcea să vorbim cu ei despre cum era această

zonă pe atunci. Poate că știu ceva.