— Și eu mă gândeam la asta, Em, a ciripit ea. A fost întotdeauna atât de arătos, nu? Eram toate îndrăgostite de el, nu?
— Hmm, păi, eu nu eram, a zis Emma atât de încet, încât Jude a trebuit să-și facă un efort ca s-o audă.
— Ce-ai zis?
— Am zis că eu nu eram, a repetat Emma, mai tare.
— Oh, Em, ba erai. Erai întotdeauna acolo, sorbindu-i fiecare vorbă. Ba chiar te-ai dus la petrecerea aia cu el. Nu-ți amintești?
O vedea pe Emma, numai ochi și picioare care te bagă-n pușcărie, stând în ușa bucătăriei, abătând atenția lui Will de la ea. Uneori Jude se înfuria, și Will râdea de ea că e geloasă.
— Păi, cu siguranță a avut un impact mare asupra mea, a zis Emma. Asta da.
— Ei, vezi? a zis Jude.
VP - 98
— Orice bărbat adult ar fi avut, a zis Emma. Dacă-ți mai amintești.
— Of, Doamne, să n-o luăm iar pe calea tăticul-demult-pierdut, Em. Will nu era tatăl tău.
— Nu, a zis Emma. Nu era. A șovăit, și Jude a așteptat s-o spună. Și te-a făcut să mă arunci pe ușă afară când aveam șaisprezece ani, a zis Emma.
— N-a făcut-o, s-a răstit Jude. A fost hotărârea mea, pe baza purtării tale.
Erai insuportabilă, și asta ridica un zid între noi.
— Între tine și mine, sau între tine și el? a zis Emma.
— Ambele. Încercai să-l alungi cu minciunile și scandalurile tale.
— Minciunile?
— Ziceai că l-ai văzut stând la taclale cu alte femei, încercai să ne distrugi relația. Nu poți nega asta, Emma.
— Nu neg. Chiar l-am văzut stând la taclale cu femeia aia de pe strada noastră.
Jude era iar furioasă – pe fiica sa și pe sine.
— A fost ceva cu totul nevinovat, a șuierat. Ea a negat totul.
— Păi, ce era să facă altceva? a zis Emma.
— Uite, știu că n-am fost mama perfectă, dar nici tu n-ai fost fiica perfectă.
— Dar tu erai cea adultă, Jude, a zis Emma, discuția lor revenind la replicile știute pe de rost. Oricum, sunt surprinsă că vrei acum să-l vezi din nou. Doar te-a părăsit.
— Lucrurile stau altfel acum, a zis Jude cu hotărâre, ca și cum ar fi închis subiectul.
Dar o voce îi murmura la ureche: Și sunt atât de singură.
Ar fi trebuit să continui să muncesc. E o prostie că m-am pensionat atât de devreme.
Renunțase la cariera de avocat când i-au murit părinții și i-au lăsat niște bani.
„M-am săturat de toate”, zisese. „O să fiu o doamnă răsfățată. O să mă duc la concerte de după-amiază și la muzee”. Dar nu prinsese gustul timpului liber. Se revolta tot timpul împotriva lui. Împotriva vieții, de fapt.
— Păi, depinde de tine, Jude, a zis Emma. Dar ai grijă.
După aceea, ecoul vorbelor a răsunat în capul lui Jude. Dar ea l-a înăbușit.
Lucrurile stau altfel acum, și-a spus.
VP - 99
32. Luni, 2 aprilie 2012
EMMA
Capul mi-e plin de Will Burnside, și constat că am desenat pe carnetul de însemnări un om făcut din linii. Creionul a săpat adânc în hârtie în vreme ce-mi depănam iar în minte ultimele zile pe Howard Street. Casa duhnea a dezamăgire. Părea că picură din pereți și strică mâncarea.
Îmi amintesc șuierul șoaptelor dintre Jude și Will, disperarea sacadată a convorbirilor telefonice și ușile care se închideau. Excluderea mea. Cum putea Jude să spună că eram îndrăgostită de Profesorul Will?
Desenul e pe aceeași foaie cu numele jurnalistei. Kate Waters. Trec cu pixul peste litere, în vreme ce mă gândesc cum aș putea să vorbesc cu ea fără să mă
dau de gol. Trebuie să știu ce știe ea. Poate să o abat de pe pistă. Să o abat de la mine.
Aș putea pomeni de drogați, îmi zic, și mă opresc din desenat.