M-a privit abătută.
- Plecaţi, nu-i aşa?
Am încuviinţat. Isabella înghiţi în sec.
- V-am mai spus că nu-mi place să-mi iau rămas-bun.
- Mie cu atât mai puţin. De aceea, n-am venit să-mi iau rămas-bun. Am venit să înapoiez două
lucruri care nu-mi aparţin.
Am scos exemplarul din Paşii cerului şi i l-am întins.
- Ăsta nu trebuia să iasă niciodată din vitrina colecției personale a domnului Sempere.
Isabella l-a luat şi, văzând glonţul încă imobilizat în paginile lui, m-a privit fără să spună nimic.
Am scos atunci plicul alb cu cele cincisprezece mii de pesetas cu care bătrânul Vidal încercase să-mi cumpere moartea, şi l-am lăsat pe tejghea.
- Iar ăsta-i în contul tuturor cărţilor pe care Sempere mi le-a dăruit în toţi aceşti ani.
Isabella l-a deschis şi a numărat banii, uluită.
- Nu ştiu dacă pot să-l accept...
- Consideră-l un dar de nuntă, cu anticipaţie.
- Şi eu, care încă mai aveam speranţe că mă veţi duce într-o bună zi la altar, fie şi ca naş.
- Nimic nu mi-ar fi plăcut mai mult.
- Dar trebuie să plecaţi.
- Da.
- Pentru totdeauna.
- Pentru un timp.
- Şi dacă vin şi eu cu dumneavoastră?
Am sărutat-o pe frunte şi am îmbrăţişat-o.
- Oriunde m-aş duce, tu vei fi mereu cu mine, Isabella.
Mereu.
- N-am de gând să vă duc dorul.
- Ştiu.
- Cel puţin aş putea să vă însoţesc până la tren sau ce-o mai fi?
Am ezitat prea mult timp ca să-i refuz acele ultime minute de companie.
- Ca să mă asigur că plecaţi cu adevărat şi că am scăpat de dumneavoastră pentru totdeauna, adăugă ea.
- De acord.
Am coborât agale pe Rambla, la braţ cu Isabella. Când am ajuns în dreptul străzii Arc del Teatre, am traversat spre străduţa întunecată care îşi croia drum prin Raval.
- Isabella, ce vei vedea în noaptea asta nu vei putea spune nimănui.
- Nici lui Sempere-junior? Am oftat.
- Ba sigur că da. Lui poţi să-i spui totul. Cu el aproape că n-avem secrete.
Când a deschis porţile, custodele Isaac ne-a zâmbit şi s-a dat la o parte.
- Era şi timpul să avem o vizită importantă, zise el făcând o reverenţă în faţa Isabellei. Îmi închipui că preferi s-o faci dumneata pe ghidul, Martin?
- Dacă nu vă e cu supărare...
Isaac încuviinţă şi îmi întinse mâna. I-am strâns-o.
- Noroc, zise el.
Custodele s-a retras spre întuneric, lăsându-mă singur cu Isabella. Fosta mea ajutoare şi nou-nouţa directoare de la "Sempere şi Fiii" privea totul cu un amestec de uimire şi teamă.