Totul părea să ia o turnură funestă.
— Iniţiativa? Eu?
— Ce vrei? Trebuia să aibă un preţ faptul de a putea urina de-a-mpicioarelea.
— Dar Bea m-a lăsat să înţeleg că ea urma să ia legătura cu mine.
— Cât de puţin te pricepi la femei, Daniel. Pun rămăşag pe prima mea că puicuţa asta stă acum în casă privind languros pe fereastră, ca Dama cu Camelii, aşteptând să soseşti dumneata ca s-o salvezi de necioplitul de taică-său, spre a o atrage într-un vârtej necontenit de luxură şi păcat.
— Eşti sigur?
— Ştiinţă pură.
— Dar dacă s-a hotărât că nu mai vrea să mă vadă
niciodată?
— Uite ce-i, Daniel. Femeile, cu câteva excepţii notabile, precum vecina dumitale Merceditas, sunt mai inteligente ca noi ori, cel puţin, mai sincere cu ele însele în materie de ce vor şi ce nu vor. E altceva dacă i-o spun cuiva anume sau lumii întregi. Dumneata ai de dat piept cu enigma naturii, Daniel. Femeia: Babel şi Labirint. Dacă o laşi să se mai
gândească, eşti pierdut. Adu-ţi aminte: inima fierbinte şi mintea rece. Codul seducătorului.
Fermín se pregătea să-mi detalieze particularităţile şi aspectele tehnice ale artei seducţiei, când sună clopoţelul de la uşă şi l-am văzut intrând pe prietenul meu Tomas Aguilar.
Un fler roşu îmi străpunse inima. Providenţa mi-o refuza pe Bea, însă mi-l trimitea pe fratele ei. Funest herald, m-am gândit eu. Tomas avea o înfăţişare sumbră şi un aer oarecum descurajat.
— Teribil aer funerar ne aduceţi, don Tomas, comentă
Fermín. Veţi accepta din parte-ne măcar o cafeluţă, nu-i aşa?
— N-am să spun nu, zise Tomas, cu reticenţa lui obişnuită.
Fermín îi turnă o ceaşcă din amestecul pe care îl ţinea în termos şi care emana o suspectă aromă de xeres.
— E vreo problemă? am întrebat eu.
Tomas ridică din umeri.
— Nimic nou. Azi e ziua de naştere a tatei şi am preferat să
ies să mă aerisesc un pic.
Am înghiţit în sec.
— Dar ce se întâmplă?
— Habar n-am. Noaptea trecută, sora mea Bea s-a întors foarte târziu. Tata o aştepta treaz şi cu gărgăuni la cap, ca-ntotdeauna. Ea a refuzat să spună de unde venea şi cu cine fusese, iar pe tata l-au apucat toate pandaliile. Până la patru dimineaţa a tot zbierat la ea, făcând-o de la târfă în sus şi jurându-se că o s-o trimită la mănăstire şi că, dacă îi vine acasă gravidă, o s-o zvârle naibii în şuturi pe stradă.
Fermín mi-a aruncat o privire alarmată. Am simţit cum picăturile de sudoare care îmi curgeau pe spate îşi coborau temperatura cu mai multe grade.
— În dimineaţa asta, continuă Tomas, Bea s-a închis în camera ei şi n-a ieşit de acolo toată ziua. Tata s-a înfipt în sufragerie să citească ABC-ul şi să asculte zarzuele la radio, cu volumul dat la maxim. În pauză la Luisa Fernanda a trebuit să ies, fiindcă am simţit că înnebunesc.
— Ei bine, de bună seamă că sora dumitale o fi cu logodnicul ei, nu? împunse Fermín. E ceva firesc.
I-am ars pe din dosul tejghelei un picior, pe care Fermín îl driblă cu agilitate felină.
— Logodnicul ei e în armată, preciză Tomas. Nu vine în permisie decât peste două săptămâni. Şi apoi, când iese cu el se întoarce acasă la ora opt, cel mai târziu.
— Şi dumneata n-ai idee nici unde-a fost, nici cu cine?
— Ţi-a mai spus că nu, Fermín, am intervenit eu, nerăbdător să schimb subiectul.
— Nici tatăl dumitale? insistă Fermín, care se distra de minune.
— Nu. Dar s-a jurat să afle şi să-i rupă picioarele şi să-i boţească faţa când o să descopere cine-i.
Am pălit. Fermín îmi servi o ceaşcă din poşirca lui fără să
mă mai întrebe. Am golit-o dintr-o înghiţitură. Avea gust de benzină călduţă. Tomas mă observa în tăcere, cu privirea impenetrabilă şi întunecată.
— Aţi auzit domniile voastre? zise Fermín dintr-o dată. Ca un răpăit de tobe la un salt mortal.
— Nu.
— Maţele slugii dumneavoastră. Uitaţi-vă, deodată mi s-a făcut o foame… Vă supăraţi dacă vă las singuri un pic şi dau fuga până la cuptor să văd dacă pot să fac rost de niscaiva gogoşi? Ca să n-o mai pomenesc pe muncitoarea aia nou-venită de la Reus care stă acolo să umezească pâinea şi ce se mai nimereşte. O cheamă Maria Virtudes, însă are în ea un viciu copila… Aşa că vă las să vorbiţi de-ale voastre, bine?
În zece secunde, Fermín dispăruse deja ca prin farmec, îndreptându-se spre gustare şi spre întâlnirea cu tânăra nimfă. Tomas şi cu mine am rămas singuri, împresuraţi de o linişte care promitea mai multă stabilitate decât francul elveţian.
— Tomas, am început eu, cu gura uscată. Ieri noapte, sora ta a fost cu mine.
