Tata abia dacă s-a atins de mâncare. Se mărginea să tot învârtă lingura prin supa aceea apoasă şi fără gust, ca şi cum ar fi căutat aur pe fundul farfuriei.

— N-ai luat nicio gură, am zis eu.

Tata ridică din umeri. Radioul continua să ne mitralieze cu tâmpenii. Tata se ridică şi îl închise.

— Ce spunea scrisoarea de la armată? întrebă el în cele din urmă.

— Mă încorporez peste două luni.

Mi s-a părut că privirea îi îmbătrâneşte cu zece ani.

— Barcelo mi-a zis că are să-mi caute o pilă ca să fiu transferat la Comandament în Barcelona, după încartiruire.

Voi putea chiar să vin să dorm acasă, am încercat eu.

Tata a încuviinţat anemic. Mi-a venit greu să-i susţin privirea şi m-am ridicat să strâng masa. Tata a rămas aşezat, cu privirea rătăcită şi mâinile împreunate sub bărbie. Tocmai mă pregăteam să spăl farfuriile, când am auzit paşi pe scară.

Paşi fermi, grăbiţi, care izbeau în pardoseală şi trimiteau mesaje funeste. Mi-am ridicat ochii şi-am schimbat o privire cu tata. Paşii s-au oprit pe palierul nostru. Tata s-a ridicat, neliniştit. O secundă mai târziu, am auzit bătăi în uşă şi un glas tunător, mânios şi parcă familiar.

— Poliţia! Deschideţi!

Mii de pumnale îmi străpunseră gândul. O nouă serie de lovituri făcu uşa să se clatine. Tata s-a îndreptat spre ea şi a ridicat căpăcelul vizorului.

— Ce doriţi la ora asta?

— Ori deschideţi uşa, ori o dărâmăm în şuturi, domnule Sempere. Nu mă faceţi să repet.

Am recunoscut glasul lui Fumero şi am simţit cum mă

năpădeşte un fior îngheţat. Tata mi-a aruncat o privire întrebătoare. Am încuviinţat. Înăbuşindu-şi un suspin, a deschis uşa. Siluetele lui Fumero şi ale celor doi ciraci se

conturau în lumina gălbuie a pragului. Nişte pardesie gri târând după ele marionete din cenuşă.

— Unde-i? strigă Fumero, dându-l la o parte pe tata cu o mână şi deschizându-şi drum spre sufragerie.

Tata făcu un gest să-l oprească, însă unul din agenţii care îi acopereau spatele inspectorului îl înşfăcă de braţ şi-l împinse la perete, reţinându-l cu răceala şi eficienţa unei maşini obişnuite să facă asta. Era acelaşi individ care ne urmărise pe Fermín şi pe mine, acelaşi care mă ţinuse în timp ce Fumero îl snopea pe prietenul meu în faţa azilului Santa Lucia, acelaşi care mă supraveghease cu două seri în urmă. Îmi aruncă o privire goală, insondabilă. I-am ieşit în cale lui Fumero, adunându-mi tot calmul pe care eram în stare să-l simulez. Inspectorul avea ochii injectaţi de sânge.

O julitură recentă îi traversa obrazul stâng, tivită cu sânge uscat.

— Unde-i?

— Ce anume?

Fumero îşi lăsă privirea în jos şi scutură din cap, murmurând în sinea lui. Când îşi ridică faţa avea un rânjet câinesc pe buze şi un revolver în mână. Fără să-şi abată

privirea de la mine, Fumero lovi cu dosul pistolului vaza cu flori ofilite de pe masă. Vaza se făcu ţăndări, revărsând apa şi tulpinile veştede pe faţa de masă. Fără să vreau, m-am înfiorat. Tata vocifera în vestibul sub strânsoarea celor doi agenţi. Abia îi puteam descifra vorbele. Tot ce eram în stare să percep era apăsarea îngheţată a ţevii revolverului adâncit în obraz şi mirosul de praf de puşcă.

— Pe mine să nu mă fuţi la cap, măi crăişor de căcat, ori taică-tău o să-şi adune creierii de pe jos. M-ai auzit?

Am încuviinţat, tremurând. Fumero îmi apăsa cu putere ţeava revolverului în pomete. Am simţit cum îmi taie pielea, însă n-am îndrăznit să clipesc.

— Te întreb pentru ultima oară. Unde-i?

M-am văzut pe mine însumi reflectat în pupilele negre ale inspectorului, care se contractau lent în timp ce apăsa cu degetul arătător pe trăgaci.

— Nu-i aici. Nu l-am văzut de la prânz. Ăsta-i adevărul.

Fumero rămase nemişcat preţ de jumătate de minut, brăzdându-mi faţa cu revolverul şi lingându-se pe buze.

— Lerma, ordonă el. Aruncă o privire.

Unul dintre agenţi se grăbi să inspecteze apartamentul.

Tata se zbătea în zadar în strânsoarea celui de-al treilea poliţist.

— Dacă m-ai minţit şi îl găsim în casa asta, îţi jur că-i rup amândouă picioarele lui taică-tău, şuieră Fumero.

— Tata nu ştie nimic. Lăsaţi-l în pace.

— Tu habar n-ai în ce joc ai intrat. Dar când o să dăm peste amicul tău, s-a isprăvit jocul. Nici judecători, nici spitale, nici cafteli. De data asta, o să mă ocup personal să-l scot din circulaţie. Şi o să mă bucur s-o fac, crede-mă. N-o să

mă grăbesc. Poţi să i-o spui, dacă-l vezi. Fiindcă o să-l găsesc de s-ar ascunde şi pe sub pietre. Iar tu urmezi la rând.

Agentul Lerma se întoarse în sufragerie şi schimbă o privire cu Fumero, o uşoară negare. Fumero slăbi percutorul şi îşi retrase revolverul.

— Păcat, spuse el.

— De ce îl acuzaţi? De ce îl căutaţi?

Fumero îmi întoarse spatele şi se apropie de cei doi agenţi care, la un semn al lui, îl sloboziră pe tata.

— O să vă aduceţi aminte de toate astea, scuipă tata.

Ochii lui Fumero se abătură asupra lui. Instinctiv, tata făcu un pas îndărăt. M-am temut că vizita inspectorului abia începuse, însă Fumero scutură dintr-o dată din cap, râzând în sinea lui, şi părăsi apartamentul fără alte ceremonii.

Lerma îl urmă. Al treilea poliţist, eterna mea santinelă, se opri o clipă în prag. Mă privi în tăcere, ca şi când ar fi vrut să-mi spună ceva.

— Palacios! zbieră Fumero, cu glasul alterat în ecoul casei scării.

Palacios îşi lăsă ochii în jos şi dispăru pe uşă. Am ieşit pe palier. Creste de lumină se profilau dinspre uşile deschise ale mai multor vecini, chipurile lor înfricoşate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete întunecate ale poliţiştilor se pierdeau pe scări în jos, iar bocănitul furios al paşilor lor se retrăgea ca o maree otrăvită, lăsând în urmă o dâră de teamă

şi de beznă.

Să tot fi fost miezul nopţii când am auzit din nou bătăi în uşă, de astă dată mai slabe, aproape temătoare. Tata, care îmi curăţa cu apă oxigenată vânătaia lăsată de revolverul lui Fumero, se opri brusc. Privirile ni se întâlniră. Urmară încă

trei lovituri.

O clipă, am crezut că era Fermín, care poate că asistase la incident ascuns în vreun ungher întunecat de pe casa scărilor.