36

Manual de lingvisticã generalã

verbele a învãþa ºi a studia. Potrivit cu distincþiile introduse de Trier, acest cîmp lexical are o arie care este faptul de a învãþa. Dar cîmpul lexical mai are ºi un cîmp conceptual alcãtuit din sensul verbului a învãþa plus sensul verbului a studia.

Definiþia cîmpului conceptual schiþatã mai sus nu exprimã, totuºi, pe deplin concepþia lui Trier. Astfel, ar fi greºit sã se considere cã un cîmp conceptual este o sumã de sensuri.

Pentru Trier, relaþia parte–întreg nu se defineºte pornind de la parte. În concepþia semanticianului german, întregul nu este o sumã a pãrþilor. Dimpotrivã, recunoaºtem o parte ca entitate, pentru cã ea e integratã într-un ansamblu. Deci, numai ansamblul conferã individualitate pãrþilor sale componente (exemplu analog: recunoaºtem o piesã ca fiind o bujie numai ºtiind cã ea ocupã un loc anumit ºi are o funcþie specificã în subansamblul sistemului electric al unui motor). De aici rezultã o consecinþã importantã în ceea ce priveºte sensul unei unitãþi lexicale: sensul unui cuvînt este identificabil numai prin faptul cã ocupã un loc anume în cîmpul conceptual corespunzã tor unui cîmp lexical. Ca importanþã teoreticã aºadar, cîmpul conceptual preexistã în raport cu sensul unui cuvînt ( ºi nu mai multe sensuri izolate compun prin însumare un cîmp conceptual). Abia aceastã perspectivã exprimã adevãratele concepþii ale lui Trier.

Punctul de vedere al semanticianului german asupra problemei sensului se deosebeºte de punctul de vedere promovat în mod curent în lexicografie – atît în lexicografia contemporanã lui Trier, cît ºi în lexicografia zilelor noastre. Concepþia lui Trier are, de asemenea, implicaþii deosebite privind problema schimbãrilor de sens. Pentru a se înþelege mai bine acest lucru, urmãtorul comentariu de caz poate fi folositor.

Istoria adjectivului german braun este consemnatã, începînd cu secolul al XVIII-lea, în dicþionare în felul urmãtor: în secolul al XVIII-lea, braun înseamnã, în germanã, douã lucruri: maro ºi violet. În veacul al XIX-lea, germana a împrumutat din francezã adjectivul violett. Acest adjectiv a preluat al doilea sens al adjectivului braun, care, în felul acesta, a rãmas cu un singur sens.

Potrivit teoriei cîmpurilor lexicale, evoluþia semanticã a adjectivului braun se prezintã însã în cu totul alt fel. Braun are deci asociatã atît o arie, cît ºi un cîmp conceptual. În secolul al XVIII-lea, aria ºi cîmpul conceptual (adicã chiar sensul) erau mai extinse decît în secolul urmãtor. Conform teoriei cîmpurilor, acest lucru înseamnã cã braun nu a avut iniþial douã sensuri. El înseamnã doar cã, pentru douã realitãþi cromatice distincte (culoarea maro ºi culoarea violet), era folosit un singur cuvînt. Deci o diferenþiere opticã nu avea drept consecinþã, în germana secolului al XVIII-lea, o expresie lingvisticã. Atît aria, cît ºi cîmpul s-au restrîns cînd a apãrut adjectivul violett. ªi astfel, braun nu a pierdut un sens, ci ºi-a schimbat sensul, mai precis, ºi-a îngustat cîmpul conceptual.

Punînd problema schimbãrii semantice în termenii relaþiei parte–întreg ºi acordînd importanþã întregului, teoria cîmpurilor lexicale a putut propune modele ale schimbãrii ºi chiar prognoze. Fie a, b, c, d simboluri ale unor cuvinte oarecare, formînd un cîmp lexical dintr-o limbã datã. Dreptunghiul care încadreazã aceste simboluri reprezintã aria cîmpului lexical. Diviziunile dreptunghiulare sînt stadii ale cîmpurilor lexicale. Sãgeata indicã tranziþia de la un stadiu la altul. Iatã douã modele posibile de schimbare semanticã (fig. 1).

Modelul (i) indicã o îngustare a ariei ºi, respectiv, a cîmpului conceptual asociate cuvîntului c. Îngustarea se produce datoritã apariþiei unui cuvînt nou d. Modelul (ii) ilustreazã o substituþie de cuvinte în interiorul aceluiaºi cîmp lexical. Structura ariei ºi a cîm pului conceptual (adicã delimitãrile reciproce) rãmîn aceleaºi. Desigur, cu simbolurile de mai sus sînt imaginabile ºi alte modele de schimbare.

Lingvistica istoricã

37

a

a

a

a

b

b

b

b

(i)

(ii)

c

c

c

d

d

Fig. 1

Teoria cîmpurilor lexicale are deopotrivã merite ºi dezavantaje. Dezavantajele nu sînt imediat vizibile. Ele privesc problema ariei ºi a cîmpului conceptual. Sã judecãm prin comparaþie cazul exemplelor braun – (braun + violett) ºi, respectiv, a învãþa – (a învãþa

+ a studia). Tranziþia de la braun la violett este afirmatã în numele unei supoziþii: aceea cã aria ºi cîmpul lui braun sînt identice cu aria ºi cîmpul lui braun + violett. Existã temeiuri pentru a demonstra valabilitatea acestei supoziþii fundamentale; temeiurile sînt empirice: se constatã cã braun ca adjectiv se aplicã ºi lucrurilor cãrora, mai tîrziu, li se aplicã adjectivul violett. În tranziþia de la a învãþa la a învãþa + a studia trebuie sã funcþioneze o supoziþie similarã: aria ºi cîmpul conceptual al lui a învãþa sînt aceleaºi cu aria ºi cîmpul conceptual ale lui a învãþa + a studia. Dar aici nu mai existã nici un temei empiric pentru a susþine identitatea ariilor. Cãci procesul de învãþare nu intrã integral sub incidenþa observaþiilor empirice. Iar altã modalitate de control al identitãþii nu ne mai stã la dispoziþie. Deci teoria cîmpurilor lexicale rãmîne fãrã suport în cazul acelor cuvinte care se referã la procese ºi fenomene abstracte.

Sînt însã ºi merite indiscutabile ale teoriei. Concepþia integratoare a lui Trier se aseamãnã mult cu teoria saussurianã a valorii lingvistice. Capitolul dedicat lui Ferdinand de Saussure va dovedi aceasta. Iar, în al doilea rînd, ideile lui Saussure ºi Trier vor servi ca bazã pentru elaborarea unei semantici sincronice. Cînd, în 1958, Louis Hjelmslev va formula primele principii ale acesteia, premisele sale se vor dovedi a fi variante mai elaborate ale tezelor lui Saussure ºi ale lui Trier.

Probabil cã speranþele fondatorilor semanticii istorice au constat, în descoperirea, în domeniul teoriei sensului, a unor legi avînd precizia ºi uniformitatea celor fonetice. S-a dovedit însã, destul de repede, cã deplasarea sensurilor cuvintelor urmeazã traiectorii sinuoase ºi adeseori imprevizibile. Nici una dintre teoriile prezentate mai înainte (ºi aces tea sînt doar cîteva) nu poate cuprinde întreaga complexitate de factori care conduc, într-o limbã, la mutaþii semantice. Ceea ce a fost descris mai sus nici nu reprezintã, de altfel, cauze ale schimbãrilor. Un fenomen se numeºte “cauzã” dacã, atunci cînd el se pro duce, antreneazã apariþia unui alt fenomen, mereu acelaºi. Or, nu aceasta este situaþia pen tru fenomenele puse de un cercetãtor sau altul la baza mutaþiilor de sens. Factorii ex plicativi invocaþi sînt doar condiþii favorabile pentru producerea schimbãrilor. Prin ci piile semanticii istorice par, de aceea, mai degrabã apropiate de descrierea condiþiilor în care se petrec schimbãrile fonetice neregulate.

38

Manual de lingvisticã generalã

BIBLIOGRAFIE

Despre metoda comparativ-istoricã:

Alexandru Graur, “Istoricul lingvisticii. Metoda comparativ-istoricã”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 12–14.

Lucia Wald, “Metoda comparativ-istoricã”, în “Tratat de lingvisticã generalã”, Bucureºti, 1971, p. 88–91.

Despre legile fonetice:

Alexandru

Graur,

ibidem, p. 14–16.

Lucia

Wald,

ibidem, p. 91–93.

Despre schimbãrile fonetice accidentale:

Cicerone Poghirc, “Schimbãrile fonetice”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 80–