Lingvistica istoricã
37
a
a
a
a
b
b
b
b
(i)
(ii)
c
c
c
d
d
Fig. 1
Teoria cîmpurilor lexicale are deopotrivã merite ºi dezavantaje. Dezavantajele nu sînt imediat vizibile. Ele privesc problema ariei ºi a cîmpului conceptual. Sã judecãm prin comparaþie cazul exemplelor braun – (braun + violett) ºi, respectiv, a învãþa – (a învãþa
+ a studia). Tranziþia de la braun la violett este afirmatã în numele unei supoziþii: aceea cã aria ºi cîmpul lui braun sînt identice cu aria ºi cîmpul lui braun + violett. Existã temeiuri pentru a demonstra valabilitatea acestei supoziþii fundamentale; temeiurile sînt empirice: se constatã cã braun ca adjectiv se aplicã ºi lucrurilor cãrora, mai tîrziu, li se aplicã adjectivul violett. În tranziþia de la a învãþa la a învãþa + a studia trebuie sã funcþioneze o supoziþie similarã: aria ºi cîmpul conceptual al lui a învãþa sînt aceleaºi cu aria ºi cîmpul conceptual ale lui a învãþa + a studia. Dar aici nu mai existã nici un temei empiric pentru a susþine identitatea ariilor. Cãci procesul de învãþare nu intrã integral sub incidenþa observaþiilor empirice. Iar altã modalitate de control al identitãþii nu ne mai stã la dispoziþie. Deci teoria cîmpurilor lexicale rãmîne fãrã suport în cazul acelor cuvinte care se referã la procese ºi fenomene abstracte.
Sînt însã ºi merite indiscutabile ale teoriei. Concepþia integratoare a lui Trier se aseamãnã mult cu teoria saussurianã a valorii lingvistice. Capitolul dedicat lui Ferdinand de Saussure va dovedi aceasta. Iar, în al doilea rînd, ideile lui Saussure ºi Trier vor servi ca bazã pentru elaborarea unei semantici sincronice. Cînd, în 1958, Louis Hjelmslev va formula primele principii ale acesteia, premisele sale se vor dovedi a fi variante mai elaborate ale tezelor lui Saussure ºi ale lui Trier.
Probabil cã speranþele fondatorilor semanticii istorice au constat, în descoperirea, în domeniul teoriei sensului, a unor legi avînd precizia ºi uniformitatea celor fonetice. S-a dovedit însã, destul de repede, cã deplasarea sensurilor cuvintelor urmeazã traiectorii sinuoase ºi adeseori imprevizibile. Nici una dintre teoriile prezentate mai înainte (ºi aces tea sînt doar cîteva) nu poate cuprinde întreaga complexitate de factori care conduc, într-o limbã, la mutaþii semantice. Ceea ce a fost descris mai sus nici nu reprezintã, de altfel, cauze ale schimbãrilor. Un fenomen se numeºte “cauzã” dacã, atunci cînd el se pro duce, antreneazã apariþia unui alt fenomen, mereu acelaºi. Or, nu aceasta este situaþia pen tru fenomenele puse de un cercetãtor sau altul la baza mutaþiilor de sens. Factorii ex plicativi invocaþi sînt doar condiþii favorabile pentru producerea schimbãrilor. Prin ci piile semanticii istorice par, de aceea, mai degrabã apropiate de descrierea condiþiilor în care se petrec schimbãrile fonetice neregulate.
38
Manual de lingvisticã generalã
BIBLIOGRAFIE
Despre metoda comparativ-istoricã:
Alexandru Graur, “Istoricul lingvisticii. Metoda comparativ-istoricã”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 12–14.
Lucia Wald, “Metoda comparativ-istoricã”, în “Tratat de lingvisticã generalã”, Bucureºti, 1971, p. 88–91.
Despre legile fonetice:
Alexandru
Graur,
ibidem, p. 14–16.
Lucia
Wald,
ibidem, p. 91–93.
Despre schimbãrile fonetice accidentale:
Cicerone Poghirc, “Schimbãrile fonetice”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 80–
