90.

Despre analogie:

Alexandru Graur, “Analogia”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 225–227.

Despre reconstrucþie:

Alexandru Graur, “Istoricul lingvisticii. Metoda comparativ-istoricã”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 16–20.

Lucia Wald, “Reconstrucþia”, în “Tratat de lingvisticã generalã”, Bucureºti,1971, p. 94–99.

Despre clasificarea genealogicã a limbilor:

Louis Hjelmslev, “Le language”, Paris, Les Éditions de Minuit, 1966 (capitolul “Les familles linguistiques”), p. 97–111.

Cicerone Poghirc, “Clasificarea genealogicã a limbilor” ºi “Familiile de limbi”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 241–267.

Elena Slave, “Clasificarea genealogicã”, în “Tratat de lingvisticã generalã”, Bucureºti, 1971, p. 480–

489.

Despre clasificarea tipologicã:

Alexandru Ionaºcu, “Clasificarea tipologicã (morfologicã) a limbilor”, în “Introducere în lingvisticã”, Bucureºti, 1972, p. 229–240.

Alexandru Ionaºcu, “Clasificarea tipologicã”, în “Tratat de lingvisticã generalã”, Bucureºti, 1971, p. 449–479.

Despre semantica istoricã:

Michel Bréal, “Încercare de semanticã, ºtiinþa semnificaþiilor”, în “Antologia de semanticã”, Bucureºti, 1976 (capitolul “Metafora”), p. 36–46.

Antoine Meillet, “Cum îºi schimbã cuvintele sensul”, ibidem, p. 76–90.

Lazãr ªãineanu, “Încercare asupra semasiologiei limbii române”, ibidem, p. 25–32.

Stephen Ullmann, “Semanticã istoricã”, ibidem, p. 145–155.

John Lyons, “Semantics”, vol. I, Cambridge University Press, 1977, p. 245–261.

Propuneri de aplicaþii

1. Se dau urmãtoarele perechi de termeni: asambla/ansambla, delincvent/delicvent, fratricid/fraticid, marºarier/marºalier, oprobriu/oprobiu, propriu/propiu, reper-cusiune/repercursiune (fiecare dintre termenii perechilor este atestat).

a) Cu ajutorul unui dicþionar etimologic, sã se descopere etimoanele termenilor.

b) Þinîndu-se cont de originea acestor cuvinte, sã se indice care este termenul care a suferit transformarea foneticã ºi ce fel de schimbare foneticã a acþionat în cazul fiecãrei perechi (legi fonetice, accidente fonetice sau analogie foneticã).

Lingvistica istoricã

39

2. Se dau urmãtoarele cazuri de schimbãri semantice:

2.1. lat. nidus (“cuib”) a avut drept urmaº în francezã cuvîntul nid (cu acelaºi sens).

Din nid a fost derivat niais, care se referea la puii de pasãre (mai precis la puii de ºoim), aºadar la pãsãrile care puteau fi prinse chiar în cuib. Astãzi, niais are sensul de neîndemî-natic, prost.

2.2. Verbul francez arriver a însemnat la origine a acosta, a ajunge la þãrm; azi acest verb înseamnã a sosi.

2.3. Boycott este numele unui fermier irlandez de la sfîrºitul secolului al XIX-lea. De la acest nume s-a nãscut verbul corespunzãtor to boycott, cu sensul cunoscut ºi astãzi. Verbul a fost împrumutat de majoritatea limbilor europene.

a) Sã se precizeze pentru fiecare caz direcþia pe care s-a produs schimbarea semanticã.

b) Sã se propunã o explicaþie a fiecãrei schimbãri semantice, avîndu-se în vedere principalele teorii prezentate în acest capitol.

3. Se dã perechea de forme punesem/pusesem (amîndouã atestate). Sã se precizeze care dintre cele douã forme a fost modificatã pentru a o obþine pe cealaltã ºi sã se explice în virtutea cãrui fenomen s-a petrecut schimbarea (legi fonetice, schimbãri fonetice accidentale, analogie).

Capitolul al II-lea

LINGVISTICA GEOGRAFICÃ

Rezumat

Paragraful 1 prezintã geneza ºi un scurt istoric al geografiei lingvistice, arãtînd cãror nevoi de cercetare corespunde noua metodã. Principiile specifice lingvisticii geografice sînt comentate în paragraful 2. Noua metodã ridicã o serie de probleme teoretice: izoglosa, problema migraþiei cuvintelor, confruntarea criticã a metodei cu chestiunea legilor fonetice, distincþia limbã/dialect. Aceastã ultimã problemã este comentatã în detaliu, enumerîndu-se criteriile avansate în timp de diverºi cercetãtori (subparagraful 2.1.3.).

1. SCURT ISTORIC

Limba pe care o vorbesc membrii unei comunitãþi nu este un instrument de comunicare omogen. Aceleaºi cuvinte pot avea pronunþii diferite în arii geografice deosebite ºi, tot dependent de aria geograficã, se constatã diferenþieri lexicale. Acestea sînt numai douã categorii de fapte care vorbesc despre ramificaþiile teritoriale ale unei limbi. Cã o limbã cunoaºte asemenea ramificaþii era mai de mult constatat în lingvistica secolului al XIX-lea. Dar, spre sfîrºitul veacului, apar primele tentative metodice de cercetare a limbilor din punctul de vedere al diferenþierii teritoriale. Cu timpul, aceste încercãri s-au cristalizat într-o metodã cunoscutã în ºtiinþa limbii sub numele de geografie lingvisticã. Alãturi de metoda comparativ-istoricã, geografia lingvisticã este al doilea moment important din lingvistica secolului al XIX-lea.

Modalitatea cea mai fireascã de a construi o imagine a diferenþierii teritoriale a unei limbi este aceea de a utiliza hãrþile. Ideea este mai veche ºi aparþine lui Leibniz. Noutatea adusã de geografia lingvisticã este faptul cã munca cercetãtorilor s-a concretizat în întocmirea unor atlase speciale: atlasele lingvistice. Alcãtuite din serii de hãrþi, aceste lucrãri au pus în valoare faptul cã diferenþierile teritoriale ale unei limbi au un caracter relativ organizat. S-a putut astfel dovedi în mod concret existenþa dialectelor ºi a graiurilor. Cu studiul lor se ocupã dialectologia. Geografia lingvisticã este deci fundamentul acestei din urmã discipline.

Un atlas lingvistic al unora dintre deosebirile dialectale din germanã a fost întocmit, începînd cu 1881, de G. Wenker. Din 1876, Wenker a iniþiat o anchetã prin corespondenþã, avînd în vedere aproximativ 30.000 de localitãþi. Ancheta sa a urmãrit, în mod special, înregistrarea diferenþierilor fonetice. Morfologia i-a reþinut puþin atenþia lui Wenker, iar lexicul deloc.

În 1885, B. P. Hasdeu a organizat ºi el o vastã anchetã dialectalã, în a cãrei razã erau cuprinse toate provinciile româneºti. S-a obþinut, astfel, un bogat material (pãstrat în 18

volume), dar ancheta nu a dus la întocmirea unui atlas.

Între 1902 ºi 1910 a fost editat atlasul lingvistic al Franþei. Autorii lui sînt Jules Gilliéron ºi Edmond Edmont. Atlasul e considerat o lucrare de mare importanþã în istoria geografiei lingvistice, iar Gilliéron e socotit fondatorul metodei.

Una dintre primele limbi care au beneficiat de descrierea ramificaþiilor teritoriale este româna. Între 1895 ºi 1901, Gustav Weigand, profesor la Universitatea din Leipzig, a efectuat o anchetã de teren în bazinul rîurilor Criº, Someº, Mureº, Tisa, precum ºi în Muntenia,

Lingvistica geograficã

41

Oltenia, Dobrogea, Moldova ºi Bucovina. În 1909, a apãrut atlasul lingvistic al graiurilor dacoromâne (editat în limba germanã), compus din 67 de hãrþi care consemneazã deosebiri dialectale fonetice.

Lucrãrile menþionate au stimulat adîncirea ºi extinderea cercetãrilor ºi în lingvistica româneascã, ºi în cea europeanã. La noi, alþi reprezentanþi de seamã ai metodei sînt Sever Pop ºi Emil Petrovici, iar în Europa – Jaberg, Jud, Pisani, Bartoli.