Ne uitam la grădina lui Alija ca la cel mai tare film. Îl văzuserăm cu ochii noştri pe uriaş cum îi spăla chiloţii Samkăi.
Cu toţii eram siguri că, într-o bună zi, Alija avea s-o surprindă
pe nevastă-sa în flagrant delict şi că avea s-o omoare. Cum ar veni, ar fi fost o crimă în direct. Aşteptam acea clipă cu îndârjire.
În general, Alija nu scotea o vorbă. Şi nici nu zâmbea.
Unii credeau că-i înapoiat mintal, alţii că-i înţelept. Noi ştiam sigur că, pe lângă paharul de rachiu şi de pisica lui, Aida, o mai iubea şi pe Samka, iar ea nu-l iubea. Alija mângâia pisica, privind-o drept în ochi. Pisica se topea toată. Totul ar fi putut dura la nesfârşit, dacă Alija ar fi ştiut să-şi controleze preaplinul emoţiilor. Într-o zi, când pisica stătea tolănită pe spate, iar el o mângâia cu ambele mâini, a apucat-o brusc de gât şi a sugrumat-o. Paša şi cu mine ne-am făcut mici la poalele gardului, privindu-ne unul pe altul cu groază. Auzeam cum pisica horcăie şi se sufocă. Dincolo de gard, Alija începuse să plângă, după care hoitul pisicii ne-a zburat peste capete.
În timp de defuncta Aida zburătăcea pe deasupra grădinilor din Gorica, faţa lui Alija a apărut peste uluci. A scuipat pe deasupra capetelor noastre, în direcţia animalului.
— ’Tu-ţi curu’ mă-tii !
50
Am simţit că m-a nimerit scuipatul lui Alija, asemănător muşcăturii pe care mi-o făcuse un ciobănesc german scăpat de la spitalul militar.
Incredibila întâmplare cu uciderea pisicii nu ne-a împiedicat, a doua zi, să alergăm de-a lungul străzii Krajiška, strigându-i lui Alija :
— Alija-cârpă spală chiloţi pentru o scârbă !
Pericolul de-a încăpea pe mâinile ca nişte lopeţi ale lui Alija ne făcea pe toţi să tremurăm de frică, dar un magnetism nevăzut şi puternic ne împingea să sfidăm primejdia. Primejdia de a fi prinşi şi de a sfârşi precum pisica Aida.
În 1963, iarna a aruncat peste Sarajevo un metru şi jumătate de zăpadă. Eram în vacanţă, iar Paša s-a împăunat în faţa tuturor cu rezultatul lui excelent la matematică. Cu toate că era greu de crezut, în carnetul de lui note scria negru pe alb : „Hadžiosmanović Fahrudin, matematică : foarte bine“.
Se zvonea că-l surprinsese pe profesorul de matematică împreună cu Samka. Acesta era clientul ei în ziua când Paša se nimerise cu ochiul lipit de gard. Când l-a zărit pe profesorul Kurajica intrând în grădină, nu i-a venit să-şi creadă ochilor.
Nu de alta, dar profesorul era căsătorit şi tată a trei copii.
A privit-o pe Samka făcându-şi numărul obişnuit. După ce şi-au terminat treaba, l-a aşteptat pe Kurajica la ieşire.
— Te-ai prins de ce o să devin foarte bun la matematică ?
Kurajica a încuviinţat din cap.
— Dacă mă tragi pe sfoară, l-a ameninţat Paša, mai am doi martori, care sunt majori. Şi-ai încurcat-o, pricepi ?
— Pricep.
Această intervenţie a lui Paša nu i-a plăcut deloc Samkăi.
— Bă, bulangiule ! Să nu te-atingi de clienţii mei, că te ia mama dracului ! a strigat ea, încercând să-l izbească cu un burlan de tablă ruginit care-i căzuse sub mână.
La sfârşitul semestrului, Kurajica n-a mai predat mate-matica la şcoala Hasan Kikić. A fost mutat pe dealul vecin şi a început să predea la şcoala Miljenko Cvitković.
Într-o zi, am trecut linia invizibilă dintre mahala şi oraş, ca să văd Păsările lui Alfred Hitchcock, la cinematograful 51
Radnik. Filmul nu mi se părea prea înspăimântător, dar, din când în când, comentariile ţâşneau în sală :
— Ia zi, frăţioare, te-ai căcat pe tine ?
— Da, dar nu pe mine, ci pe fereastra mă-tii !
Bimbo, zis „Spray“, a pus capăt gălăgiei aprinzând lumina.
Imaginea a înţepenit, apoi paznicii de la cinema, într-o acţiune bine condusă, i-au prins pe vinovaţi ca să-i dea pe mâna poliţiei. Bimbo l-a stropit pe Šilja cu spray-ul lui insecticid, apoi l-a scos din sală, pe el şi pe ceilalţi trei „indieni“. Când au apărut poliţiştii, publicul s-a oprit din fluierat şi s-a lăsat o linişte de puteai auzi musca. După aceea, s-a stins lumina şi toată lumea a aplaudat. De-abia s-a reluat filmul, că undeva în fundul sălii cineva a scăpat nişte pârţuri. Din primul rând, Ibro Zulić a tunat :
— Să dea Domnul ca asta să-ţi fie muzica de-nmormântare !
Începutul filmului a produs ceea ce nici Bimbo-Spray, nici poliţiştii nu reuşiseră. Tăcerea a revenit în sală atunci când, pe ecran, o femeie s-a oprit în faţa unei şcoli, la periferia unui oraş american. Privirea i se fixează pe cablurile electrice.
Zăreşte o pasăre, apoi mai multe. Sosesc în număr din ce în ce mai mare. Iar atunci când încep să năvălească asupra şcolii, peste public se lasă o linişte mormântală. Pe ecran, elevii îngroziţi fug din şcoală, urmăriţi de păsări. Acesta a fost momentul pe care l-a ales Haro, fratele lui Paša, ca să
scoată de sub haină doi porumbei şi să le dea drumul în sală, slobozind în acelaşi timp un urlet demn de un Tarzan ştirb.
În timp ce oamenii o luau la goană strigând, Paša, printre pocnete de scaune, a zbierat :
— Ce-i, bă, şleahtă de bulangii, aţi făcut pe voi ?
În acel an, iarna a fost atât de aspră, încât mama nu a încetat să-mi repete :
— Fiule, ăsta e un ger de crapă pietrele !
La Cinematecă, fusese comandată o tonă de cărbuni în plus. Paša nu mai voia să facă treburi murdare. Njego ţinea de şase pentru vânzătorii clandestini de lângă piaţa din Marijin Dvor. Graţie unei tone de cărbuni pe care i-a cărat într-un timp record în pivniţa Cinematecii, Alija-cârpă a făcut o adevărată pasiune pentru cinematografia internaţională. A 52
urmărit un film cu Claudette Colbert şi Clark Gable în rolurile principale, intitulat S-a întâmplat într-o noapte. Dragostea dintre Claudette şi Clark i-a umplut inima de căldură. Unii au afirmat că i s-a ivit chiar un zâmbet pe faţă. Dragostea împlinită, în ciuda tuturor peripeţiilor sale, îi înmuia în sfârşit sufletul. Momentul lui preferat era acela în care Clark Gable surâdea şi o săruta pe Claudette. Ea se lăsa în braţele lui, iar Alija s-a gândit că nu-şi sărutase soţia decât de două ori.
O dată la căsătorie şi altă dată atunci când a murit Sejda, mama Samkăi. După ce a ieşit de la cinematograf, totul i se învârtea în cap. A ştiut că, de-acum înainte, trebuie să-şi lase mustaţă. Fină şi bine aranjată, de la nas până la colţurile gurii. Însă mai presus de orice, se gândea la surâsul lui Clark Gable.
