Îl priveam cum urcă strada îngheţată, având de-acum un surâs etern întipărit pe buze.
— Seamănă cu un babuin căruia i se aruncă alune în Valea Pionierilor, îşi bătea Paša joc de el.
Alja-cârpă s-a mai dus de două ori la Cinematecă, datorită
biletelor pe care le căpătase în schimbul tonei suplimentare de cărbuni. După ce l-a văzut prima dată pe Clark Gable alături de Claudette Colbert, l-a revăzut, a doua oară, săru-tând o altă actriţă. Neputând suporta ideea ca Gable s-o înşele pe Claudette, s-a hotărât să nu mai pună piciorul la cinematograf.
În aceeaşi iarnă, s-au abătut asupra inimii mari şi a creierului micuţ ale lui Alija-cârpă nişte evenimente grave. În primul rând, Samka a fugit la Zagreb cu Mihajlo Ðorđević, un comis-voiajor. Pacostea asta şi asprimea iernii l-au împins pe Alija să bea şi mai mult decât obişnuia. Singurul lucru care-i mai încălzea inima, în afara rachiului de 50°, era amintirea lui Clark Gable şi a mustăţilor lui, care-l ducea cu gândul la sfârşitul fericit al filmului S-a întâmplat într-o noapte. Chibzuind la ghinionul care-l urmărise toată viaţa, Alija se întreba de ce nu-i dăruise Dumnezeu un socru deştept şi bogat, ca în acest film celebru. Aici, happy-endul consta în faptul că tatăl îşi împinsese fiica să fugă de la propria nuntă
53
ca să-şi găsească adevărata dragoste. În viaţa lui adevărată, nevasta îl părăsise fără să-şi ia rămas-bun.
La gară, unde Njego, Paša şi cu mine ţineam de şase pentru cei care vindeau la negru – Tomislav din cartierul Kovačića şi Deda din piaţa târgului –, călătorii se dădeau la o parte din calea lui Alija. Cu faţa înţepenită în surâsul lui obişnuit, trăsnea a rachiu.
Seara, continuam să-l urmărim pe strada Krajiška, strigând după el :
— Clark Gable îi spală chiloţii lui Claudette !
— Poa’ să ningă, poa’ să plouă, lui Alija i se rupe-n două !
răspundea el invariabil.
Ne strecuram îndărătul lui şi reluam în cor :
— Alija-cârpă spală chiloţi pentru o scârbă !
Se întorcea spre noi şi ne spunea :
— Clark Gable vă fute muma-n cur !
În acea noapte a nins.
Apoi a dat o ploaie şi în cele din urmă soarele a prins să
strălucească. Un soare înşelător, de martie, care a dispărut în grabă după un nor uriaş ce a adus din nou iarna.
În timp ce greutăţile vieţii îl chinuiau pe Alija-cârpă, la cinematograful Radnik rulau filme noi, mai uşurele. Vineri seara, la ora 23.00, tineretul venit din cartierele Kovača, Marijin Dvor şi Hrid se îmbulzea aici. După proiecţia filmului Ucide-i pe toţi şi fugi, a izbucnit o încăierare între Paša şi Kenan, de pe colina Koševo. În ciuda deznodământului dureros al caftelii, noi susţineam că Paša i-a tras-o lui Kenan.
Alija-cârpă şi-a petrecut vara la închisoarea centrală, pentru că-l lovise şi-i pricinuise răni unui subofiţer în retragere, care fusese portdrapel de mare ceremonie. Totul se petrecuse la bufetul Trebević, unde acuzatul şi rănitul băuseră rachiu.
Lucrurile au mers bine, până în momentul când subofiţerul a început să-l bănuiască pe Alija că râde de el – ceea ce o personalitate militară de talia lui nu putea să îngăduie. La început, portdrapelul i-a zis că nu suporta să rânjească bulan-giii la el. Apoi l-a ofensat şi mai tare pe Alija, spunându-i că
54
seamănă cu un babuin căruia i se aruncă alune. Alija şi-a ispăşit pedeapsa fără nici un incident, iar la ieşire, fratele lui, zis Fărâmiţă, l-a luat cu el la Visoko. Acest „Fărâmiţă“
era vestit pentru că rămăsese în viaţă după ce căzuse dintr-un elicopter. L-a dus pe fratele lui la Visoko, sperând ca acesta să-şi revină. Alija şi-a revenit, dar la scurtă vreme s-a cufundat din nou în băutură. Mai târziu, s-a întors la Sarajevo, unde starea lui s-a degradat în aşa hal, încât îl priveam, în tăcere de data asta, cum urcă strada Krajiška după tehnica zigzagului. În acea perioadă, cinematografele din Sarajevo nu mai dădeau filme cu Clark Gable. Şi nici cu Rita Hayworth.
Iar cu Claudie şi Clark n-au mai dat niciodată. Nici de Samka nu mai ştiam nimic...
Ne întorceam de la cinematograful Radnik, unde rulase Ziua cea mai lungă. Filmul dura trei ore şi jumătate. Cu toţii încercam să stabilim dacă era cel mai lung film făcut vreodată. Când am trecut pe lângă cinematograful Sutjeska, de pe Goruša, m-am oprit să măsor această stradă care urca până la Muntele Negru. De la începutul străzii până la biserica adventistă, am numărat trei sute treizeci şi şase de paşi.
Felinarele luminau slab treptele de piatră, pe care am zărit o siluetă. În umbră, cineva stătea întins pe jos. Nemişcat.
Cuprins de panică, am fugit să-l chem pe Paša. S-a repezit într-acolo, şi-a aşezat urechea pe inima bărbatului şi ne-a anunţat :
— Clark Gable al nostru a îngheţat !
Era iarnă şi Alija îşi păstrase surâsul. Pe când îi căram trupul, uşor şi rece, către strada Krajiška, la nr. 54, m-a năpădit un val de căldură. Mă gândeam la Alija, peste care putea să ningă, peste care putea să plouă, iar lui i se rupea în două. Pardesiul zdrenţuit îi trăsnea a rachiu. Într-un buzunar, am găsit o fotografie a lui Clark Gable surâzând spre Claudette. Poza, alb-negru, era mototolită. De-abia când am ajuns acasă am început să plâng, fără să fiu în stare să-i explic mamei de unde-mi vin lacrimile. M-a silit să închid ochii şi să număr oiţe, sperând că aveam să adorm. Dar ochii refuzau să mi se închidă şi priveau salcâmul care se îndoia sub vânt, frunzişul care îi foşnea, în timp ce scripeţii frânghiei 55
de rufe scrâşneau cu un zgomot monoton, care îmi înteţea frica de moarte.
Înainte să mijească zorii, tata a sosit de la Belgrad cu trenul expres Bosna. Şi-a desfăcut bagajele şi a aşezat o pereche de pantaloni lângă mine, pe canapea. M-a sărutat, iar eu m-am prefăcut că dorm, deşi inima îmi bătea de parcă
alergasem într-o cursă de o sută de metri plat. Tata şi-a dezlegat cravata, şi-a scos haina şi s-a îndreptat spre frigider.
În timp ce scotea o cratiţă cu un rest de mâncare rece, i-am spus printre lacrimi :
— Am văzut un om mort !
După ce a pus cratiţa cu sărmăluţe în foi de viţă pe maşina de gătit, s-a aşezat lângă mine şi mi-a spus în şoaptă :
— Moartea e un zvon neverificat, fiule.
Tulburat, l-am privit pe tata cum zâmbea.
— Nimeni, niciodată, n-a murit doar ca să verifice cum stau lucrurile pe-acolo, şi nici nu s-a întors să ne povestească
