— Şi de ce, mă rog frumos, insişti pe cuvântul „beţiv“ ? Nu cumva, din întâmplare, e o aluzie ? Doar n-o să ne apucăm acum să ne insultăm ? !
— Cine vorbeşte de insulte ?
— Tu, când pomeneşti de alcool !
— Să mă ierte Dumnezeu, dar dacă n-ar fi alcoolul, ai sta aici, lângă mine.
303
— Văd că n-ai să înţelegi niciodată nimic din politică, Senka !
— Slavă Domnului, niciodată !
— Unde-i Emir ? se interesează tata, pentru a calma lucrurile.— A plecat cu Stribor să facă muzică pe undeva.
— O fi de bine ? Nu mai e la vârsta când zdrăngăneşti la chitară !
— Dacă e de bine ? Stă cu ochii pe Stribor, ştii cum sunt tinerii de azi. Şi Stribor e ca tine, nu stă o clipă locului.
— A venit şi Maja ?
— A venit de Anul Nou, acum se ocupă de Dunja, o tratează ca pe-o prinţesă.
— Bine zicea Mišo apropo de Dunja : în familie s-a născut o adevărată doamnă. E minunat să ai o doamnă în familie !
Doamnele nu înjură, nu poartă bocanci şi, bineînţeles, nu beau bere. Aşa e şi ea ?
— Şi mai bine încă ! Vorbeşte franceza ca pe sârbă. Emir zice că scrie poveşti ca o adevărată scriitoare.
— Slavă Domnului ! Şi Mišo cum o duce ?
— E bine şi el, îşi petrece zilele pescuind pe Dunăre, iar Lela face turism pe undeva. O admir, e o adevărată globe-trotter !
Deodată, tata nu mai spune nimic. Senka se nelinişteşte.
— Mai eşti aici, Murat ?
— Da, sunt aici. M-am săturat până peste cap de puşcăria asta, draga mea Senka.
— Fii atent la povestea asta, Murat : aseară am adormit mai devreme, mi-ai apărut în faţa ochilor şi m-ai chemat să
vin lângă tine.
— Şi cum mi-ai răspuns ?
— Nu sunt pregătită încă, dar când o să vin, crede-mă, n-o să mai poţi scăpa niciodată de mine. Dragul meu, să avem răbdare, într-o bună zi o să se întâmple şi asta.
— Chiar crezi aşa ceva ?
— E obligatoriu, puşcăria nu durează o veşnicie.
— Dar moartea, da, Senka dragă !
— Nimic nu e veşnic, numai să ai răbdare.
După ce a murmurat aceste cuvinte de consolare pentru tata, mama şi-a adunat ustensilele de fumat, a pus totul în geantă
304
şi s-a îndreptat spre tunel, pe drumul pe care altădată şerpuia îngusta linie ferată. Soarele pe care îl admiram din avion, pe ruta Belgrad-Paris, strălucea prin hublourile Boeing-ului companiei JAT. Razele care mă încălzeau încălzeau şi tunelul în care pătrundea acum Senka, pentru a ajunge la apartamentul ei din strada Norveška nr. 8. Pe măsură ce dispărea în întuneric, umbra ei creştea tot mai mult. Bătrâna se îndepărta către capătul tunelului, în timp ce nişte copii făceau o gălăgie voioasă alergând după o minge.
Zburând la o altitudine de zece mii de metri, simţeam cum mă pătrunde căldura soarelui şi mă gândeam câtă dreptate a avut tata când mi-a spus :
— Fiule, moartea e un zvon neverificat.
Traducere de Dan Radu Stănescu
305
Cuprins
Pământul şi lacrimile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Despre cum, pentru întâia oară, nu l-am văzut pe Tito. . . . . . . . 24
Moartea e un zvon neverificat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Ce e sus e jos. Ce e jos e sus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
