— E un fragment dintr-o operă de-a lui. Lakmé.
— Şi vocea asta?
— Mama mea.
Am privit-o fără glas.
— Mama ta e cântăreaţă de operă?
Marina mi-a aruncat o privire de nepătruns.
— Era, a răspuns. A murit.
Germán ne aştepta în salonul principal, o mare încăpere ovală. O lampă cu ţurţuri de cristal atârna din tavan. Tatăl Marinei îmbrăcase haine aproape de gală. Purta costum şi vestă, iar pletele argintii şi le pieptănase pe spate. Mi-a părut un cavaler de la sfârşitul secolului. Ne-am aşezat la masă, pe care erau o faţă de masă de in şi tacâmuri de argint.
— E o plăcere să te avem alături de noi, Óscar, a zis Germán. N-avem în fiecare duminică norocul unei companii atât de plăcute.
Pe masă erau vechi piese originale de porţelan. Meniul părea alcătuit dintr-o supă ce mirosea delicios şi pâine.
Nimic altceva. Germán m-a servit primul, şi am înţeles că
toată pompa se datora prezenţei mele. În pofida tacâmurilor din argint, a veselei de muzeu şi a podoabelor de duminică, în casă nu existau bani pentru felul doi. Şi tot de aceea n-aveau nici lumină. Căci foloseau doar lumânări. Probabil că
Germán mi-a citit gândurile.
— Ai observat, desigur, că n-avem electricitate, Óscar.
Adevărul e că nu ne prea încredem în progresele ştiinţei moderne. La urma urmelor, ce fel de ştiinţă e aceea care poate duce un om pe Lună, dar nu poate pune un coltuc de pâine pe masa fiecăruia?
— Poate că problema nu-i ştiinţa, ci cei care decid cum să
fie folosită, am sugerat.
33
- MARINA -
Germán mi-a analizat sugestia şi a consimţit solemn, nu ştiu dacă din politeţe sau din convingere.
— Intuiesc că eşti oarecum filosof, Óscar. L-ai citit pe Schopenhauer?
Am simţit ochii Marinei asupra mea, sugerându-mi să-i cânt în strună tatălui ei.
— Doar superficial, am improvizat.
Am savurat supa în tăcere. Germán îmi surâdea amabil din când în când şi îşi privea fiica drăgăstos. Ceva îmi spunea că Marina n-avea prea mulţi prieteni şi că Germán îmi privea cu ochi buni prezenţa, deşi nu-l puteam deosebi pe Schopenhauer de marca unor articole ortopedice.
— Şi spune-mi, Óscar, ce se mai vorbeşte în lume zilele acestea?
A formulat întrebarea astfel încât am bănuit că, dacă îi anunţam sfârşitul celui de-al doilea război mondial, aveam să provoc agitaţie.
— Nu prea multe, ca să spun adevărul, am zis, sub atenta supraveghere a Marinei. Vin alegerile…
Vorbele mele au trezit interesul lui Germán, care şi-a oprit dansul lingurii şi a cântărit subiectul.
— Şi dumneata de ce eşti, Óscar? De dreapta sau de stânga?
— Óscar e acrat5, tată, i-a tăiat-o Marina.
Îmbucătura de pâine mi-a rămas în gât. Nu cunoşteam înţelesul acelui cuvânt, dar suna a anarhist pe bicicletă.
Germán m-a privit pe îndelete, intrigat.
— Idealismul tinereţii, a murmurat. Te înţeleg, te înţeleg.
La vârsta dumitale, şi eu îl citeam pe Bakunin. E ca pojarul; până nu trece…
I-am aruncat o privire ucigaşă Marinei, care se lingea pe buze ca o pisică. Mi-a făcut cu ochiul şi a întors privirea.
Germán m-a cercetat cu binevoitoare curiozitate. I-am întors amabilitatea, aprobând din cap, şi am dus lingura la buze.
Cel puţin aşa nu trebuia să vorbesc şi n-aveam să fac vreo 5 Partizan al desfiinţării oricărei autorităţi; anarhist.
34
- CARLOS RUIZ ZAFÓN -
gafă. Am mâncat în tăcere. Curând am observat că, la celălalt capăt al mesei, Germán aţipea. Când, în cele din urmă, lingura i-a lunecat printre degete, Marina s-a ridicat şi, fără nicio vorbă, i-a slăbit cravata de mătase argintie.
