— Cine…? am murmurat.
— Ssst, mi-a tăiat-o Marina.
Ascunşi după coloanele ce susţineau balconul, continuam s-o spionăm pe doamna în negru. Înainta printre morminte ca stafiile. Strângea un trandafir roşu între degetele înmănuşate. Floarea părea o rană proaspătă, tăiată cu cuţitul. Femeia s-a apropiat de o lespede aflată chiar sub punctul nostru de observaţie şi s-a oprit, întorcându-ne spatele. Pentru prima oară am observat că, spre deosebire de toate celelalte, mormântul n-avea nume. Se putea distinge doar o inscripţie gravată în marmură: un simbol ce părea să
reprezinte o insectă, un fluture negru, cu aripile desfăcute.
Doamna în negru a rămas, tăcută, vreo cinci minute la picioarele mormântului. În sfârşit, s-a aplecat, a pus trandafirul roşu pe lespede şi a plecat fără grabă, aşa cum venise. Ca o stafie.
24
- CARLOS RUIZ ZAFÓN -
Marina mi-a aruncat o privire nervoasă şi s-a apropiat să-mi şoptească ceva la ureche. Am simţit că buzele ei îmi atingeau urechea, şi o scolopendră cu lăbuţe de foc a început să-mi joace samba pe ceafă.
— Am văzut-o din întâmplare acum trei luni, când l-am însoţit pe Germán să ducă flori mătuşii lui, Reme4. Vine aici în ultima duminică a fiecărei luni, la zece dimineaţa, şi lasă
un trandafir identic pe mormânt, a explicat Marina. Poartă
mereu aceeaşi pelerină cu glugă şi aceleaşi mănuşi. Şi e mereu singură. Niciodată nu i se vede faţa. Niciodată nu vorbeşte cu nimeni.
— Cine-i înmormântat acolo?
Ciudatul simbol sculptat în marmură îmi trezise curiozitatea.
— Habar n-am. În registrul cimitirului nu figurează niciun nume.
— Şi cine-i femeia asta?
Marina a dat să-mi răspundă, când a observat că silueta doamnei dispărea prin porticul cimitirului. M-a luat de mână
şi s-a ridicat în grabă.
— Repede! O s-o pierdem.
— Vrei s-o urmărim? am întrebat.
— Parcă voiai acţiune, nu-i aşa? mi-a zis, şi necăjită, şi enervată, de parcă aş fi fost un prost.
Când am ajuns pe strada Dr. Roux, femeia în negru se îndepărta spre Bonanova. Reîncepea ploaia, deşi soarele nu voia să se ascundă. Am urmat-o pe doamnă prin perdeaua de lacrimi din aur. Am traversat Paseo de la Bonanova şi am urcat spre poalele munţilor, populate de mici palate şi reşedinţe ce cunoscuseră vremuri mai bune. Doamna a intrat în păienjenişul străzilor pustii. Erau acoperite de o pătură de frunze uscate şi strălucitoare ca solzii năpârliţi de un şarpe mare. Ajungând la o răscruce mare, s-a oprit ca o statuie vie.
4 Diminutiv al prenumelui Remedios.
25
- MARINA -
— Ne-a văzut, am şoptit, refugiindu-mă cu Marina în spatele unui trunchi gros, brăzdat de inscripţii.
O clipă, m-am temut că avea să se întoarcă şi să ne descopere. Dar nu. Curând, a cotit la stânga şi a dispărut.
Marina şi cu mine ne-am privit. Ne-am reluat urmărirea.
Drumul ne-a dus la o fundătură, tăiată de linia deschisă a trenurilor dinspre Sarriá, ce urcau spre Vallvidrera şi Sant Cugat. Acolo ne-am oprit. Nici urmă de doamna în negru, deşi o văzuserăm cotind chiar acolo. Pe deasupra copacilor şi a acoperişurilor se distingeau în depărtare drumurile internatului.
— O fi intrat la ea în casă, am subliniat. Probabil că
locuieşte pe-aici.
— Nu. Casele astea nu-s sunt locuite. Aici nu stă nimeni.
Marina mi-a arătat faţadele ascunse după garduri şi ziduri. Mai erau în picioare doar două vechi magazii părăsite şi o hardughie devorată de flăcări cu decenii în urmă.
Doamna se făcuse nevăzută chiar sub nasul nostru.
Am intrat pe străduţă. La picioarele noastre, o felie de cer se reflecta într-o baltă. Stropii de ploaie ne ştergeau chipurile. La capătul străduţei, o poartă mare din lemn se legăna în bătaia vântului. Marina m-a privit în tăcere. Ne-am apropiat de ea tiptil, şi am încercat să arunc o privire.
Poarta, deschisă într-un zid de cărămidă roşie, dădea într-un patio. Grădina de odinioară era complet invadată de bălării.
În spatele vegetaţiei bogate, se ghicea faţada unui edificiu ciudat, acoperit de iederă. Abia după câteva clipe am înţeles că era o seră de sticlă montată pe un schelet din oţel.
Plantele şuierau, ca un roi la pândă.
— Intră tu primul.
Mi-am luat inima în dinţi şi am intrat în bălării. Fără
niciun avertisment, Marina m-a luat de mână şi m-a urmat.
