Străduţa nu părea să ducă undeva. Dar Marina s-a limitat s-o urmeze. M-a dus la un drum ce urca spre un portic flancat de chiparoşi. Dincolo de el, o grădină fermecată, populată cu lespezi, cruci şi mausolee acoperite de mucegai părea de argint sub umbrele albăstrii. Vechiul cimitir din Sarriá.
Cimitirul din Sarriá e printre cele mai ascunse locuri din Barcelona. Dacă te uiţi pe planuri, nu apare. Dacă îi întrebi pe locuitori sau taximetrişti cum poţi ajunge acolo, cel mai sigur e că nu ştiu, deşi cu toţii au auzit de el. Şi dacă, din întâmplare, îndrăzneşti să-l cauţi de capul tău, cel mai probabil te pierzi. Puţinii care îi cunosc taina bănuiesc că, în realitate, vechiul cimitir nu-i decât o insulă de trecut ce apare şi dispare după voia ei.
Acolo m-a dus Marina în acea duminică de septembrie, pentru a-mi revela taina ce mă intriga la fel de mult ca şi posesoarea ei. Urmându-i instrucţiunile, ne-am instalat într-un colţ discret din aripa de nord a incintei. Am început să
privim tăcuţi mormintele şi florile ofilite; Marina tăcea mâlc şi, după câteva minute, am început să mă impacientez.
Singurul mister din toată istoria era ce naiba căutam noi acolo.
— E cam mort aici, am sugerat, conştient de ironie.
— Răbdarea e mama ştiinţei, a amintit Marina.
— Şi naşa demenţei, am replicat. Aici nu-i absolut nimic.
Marina mi-a aruncat o privire pe care n-am putut-o descifra.
22
- CARLOS RUIZ ZAFÓN -
— Te înşeli. Aici sunt amintirile a sute de persoane, vieţile, sentimentele, iluziile, absenţele şi visurile lor neîmplinite, dezamăgirile, înşelăciunile şi iubirile neîmpărtăşite, care le-au otrăvit vieţile. Toate s-au strâns aici, pentru vecie.
Am privit-o, intrigat şi cam stingherit, deşi nu înţelegeam prea bine despre ce vorbea. Orice-ar fi fost, era ceva important pentru ea.
— Nimeni nu poate pricepe nimic din viaţă până ce nu înţelege moartea, a adăugat Marina.
Nici de astă dată nu i-am înţeles prea bine vorbele.
— Adevărul e că nu mă gândesc prea mult la ea, am spus.
La moarte, vreau să zic. Serios că nu, cel puţin…
Marina a scuturat din cap, ca un medic care recunoaşte simptomele unei boli fatale.
— Adică, eşti unul dintre mocofanii neavizaţi, a subliniat, insinuantă.
— Neavizaţi?
Acum chiar că eram pierdut. Sută la sută.
Marina şi-a lăsat privirea să zboare, iar pe chip i-a apărut o expresie gravă, care o făcea să pară mai matură. Eram hipnotizat de ea.
— Presupun că n-ai auzit legenda, a început Marina.
— Legenda?
— Îmi închipui, a declarat. Fapt e că, după cum se spune, moartea are emisari ce hălăduiesc pe străzi în căutarea celor neştiutori sau fără minte, care nu se gândesc la ea.
Ajunsă aici, şi-a înfipt ochii în ai mei.
— Când un asemenea nenorocit întâlneşte un emisar al morţii, a continuat Marina, acesta îi întinde, pe neştiute, o cursă. O poartă spre infern. Aceşti emisari îşi acoperă chipul ca să nu se vadă că n-au ochi, ci două hăuri negre, pline cu viermi. Când nu mai are nicio scăpare, emisarul îşi arată
chipul, iar victima înţelege ce oroare o aşteaptă.
Vorbele i-au plutit în propriul lor ecou, iar mie mi s-a strâns stomacul.
23
- MARINA -
Numai atunci, Marina a zâmbit iar maliţios. Surâs de pisică.
— Îţi râzi de mine, am spus în cele din urmă.
— Evident.
Au trecut în tăcere cinci sau zece minute, poate chiar mai mult. O eternitate. Un vânticel uşor trecea printre chiparoşi.
Doi porumbei albi zburătăceau printre morminte. O furnică
îmi urca pe pulpa pantalonului. Aproape că nu se mai întâmpla nimic. Imediat am simţit că un picior începea să-mi amorţească şi m-am temut că şi creierul avea s-o ia pe acelaşi drum. Eram gata să protestez, când Marina a ridicat mâna, făcându-mă să tac înainte de a-mi dezlipi buzele. Mi-a arătat porticul cimitirului.
Tocmai intrase cineva. Părea să fie o doamnă, învăluită
într-o pelerină de catifea neagră. O glugă îi acoperea chipul.
Mâinile, încrucişate pe piept, îi erau ascunse în mănuşi de aceeaşi culoare cu restul straielor. Pelerina ajungea până la pământ şi nu lăsa să i se vadă picioarele. De acolo, s-ar fi zis că trupul fără chip luneca fără să atingă ţărâna. Din cine ştie ce motiv, m-a trecut un fior.
