— Mie da.

Brusc, María Shelley s-a ivit în uşă.

— Tată, eşti bine?

— Da, María. Culcă-te. E doar prietenul Claret, care pleacă.

María şovăia. Claret o privea fix şi o clipă mi s-a părut că

în jocul privirilor lor era ceva nedefinit.

— Fă ce-ţi spun. Du-te.

— Da, tată.

Maria a ieşit. Shelley a privit din nou în foc.

— Tu ai grijă de conştiinţa ta. Eu trebuie să-i port de grijă

fiicei mele. Du-te acasă. Nu poţi face nimic. Nimeni nu poate face nimic. Ai văzut cum a sfârşit Sentís.

— Sentís a sfârşit aşa cum merita, a dat sentinţa Claret.

— N-ai de gând să-i ieşi în întâmpinare?

— Eu nu-mi părăsesc prietenii.

— Dar ei te-au părăsit pe tine, a spus Shelley.

Claret s-a îndreptat spre ieşire, dar s-a oprit, auzind rugămintea lui Shelley.

— Aşteaptă…

S-a apropiat de dulapul de lângă birou. A căutat lanţul cu cheiţă, ce-i atârna de gât. A deschis dulapul cu cheiţa. A luat nişte obiecte de acolo şi i le-a întins lui Claret.

— Ia-le, a poruncit. Eu n-am curajul să le folosesc. Nici credinţa.

M-am străduit să văd ce-i oferea lui Claret. Era un etui; mi s-a părut că avea în interior câteva capsule argintii. Gloanţe.

132

- CARLOS RUIZ ZAFÓN -

Claret le-a acceptat şi le-a cercetat cu grijă. Ochii i s-au întâlnit cu ai lui Shelley.

— Mulţumesc, a murmurat.

Shelley a făcut în tăcere semn că nu, de parcă nu voia mulţumiri. Claret a golit butoiul armei şi l-a umplut cu gloanţele lui Shelley. Acesta îl privea nervos, frecându-şi mâinile.

— Nu te duce, l-a implorat.

Claret a închis butoiul şi a răsucit tamburul.

— N-am de ales, a replicat, deja în drum spre ieşire.

De cum a dispărut, m-am retras din nou spre cornişă.

Ploaia se mai liniştise. M-am grăbit să nu-l pierd pe Claret.

Am făcut cale-întoarsă până la scara de incendiu, am coborât şi am dat ocol clădirii în graba mare, chiar la timp pentru a-l vedea pe Claret mergând pe Ramblas în jos. Am grăbit pasul, apropiindu-mă tot mai mult de el. Nu s-a întors până în dreptul străzii Fernando, în drum spre piaţa San Jaime. Printre porticurile din Piaza Real13 am zărit un telefon public. Trebuia să-l sun cât mai iute pe Florián şi să-i explic ce se întâmpla, dar, dacă mă opream, îl pierdeam pe Claret.

A intrat în Cartierul Gotic, iar eu am mers pe urma lui.

Curând, silueta i s-a pierdut pe sub podeţele dintre palate.

Arcade imposibile proiectau umbre sacre, ce jucau pe ziduri.

Eram în Barcelona fermecată, labirintul spiritelor, iar spiriduşii timpului ne urmăreau pe străzi cu nume de legendă.

13 Piaţa Regală.

133

- MARINA -

20

Am mers pe urmele lui Claret până în dreptul unei străzi ascunse în dosul catedralei. În colţul ei era un magazin de măşti. M-am apropiat de vitrină şi am simţit privirea goală a chipurilor de hârtie. M-am aplecat să arunc o privire. Claret se oprise la vreo douăzeci de metri, lângă o scăriţă ce ducea la canalele de scurgere. Se lupta cu capacul greu de metal.

Când a izbutit să-l dea deoparte, a coborât în gaură. Abia atunci m-am apropiat. Am auzit paşi coborând pe treptele de metal şi am văzut reflexul unei raze de lumină. M-am dus la gura de canal şi am privit. Un curent de aer viciat urca prin puţ. Am rămas acolo până ce paşii lui Claret nu s-au mai auzit, iar tenebrele au devorat lumina pe care o purta.

Venise vremea să-l sun pe inspectorul Florián. Am întrezărit luminile unei cârciumi care închidea foarte târziu sau deschidea foarte devreme. Temniţa aia puţea a vin şi ocupa demisolul unui edificiu ce avea probabil cel puţin trei sute de ani. Cârciumarul era înăcrit, avea ochi minusculi şi purta un fel de bonetă militară. A ridicat din sprâncene şi m-a privit cu dezgust. În spatele lui, peretele era împodobit cu steguleţele diviziei albastre14, ilustrate din Valle de Los Caídos15 şi un portret al lui Mussolini.

— Cară-te! a strigat. Nu deschidem înainte de cinci.

— Vreau doar să dau un telefon. E o urgenţă.

— Întoarce-te la cinci.

14 Divizie spaniolă alcătuită din 40.000 de voluntari franchişti ; trimisă în ajutorul armatei germane pe frontul de la Novgorod şi la asediul Sankt Petersburgului, divizia a luptat pe frontul sovietic din octombrie 1941

până în octombrie 1943, pierzând 4.000 de combatanţi.

15 „Valea celor Căzuţi", spectaculos monument funerar în memoria celor 50.000 de victime ale războiului civil din Spania, unde sunt îngropaţi Francisco Franco şi José Antonio Primo de Rivera. Biserica şi monumentul au fost înălţate (1940-1960), în condiţii de maximă

severitate, prin munca deţinuţilor politici (republicani).

134