— Ce lucru îngrozitor! exclamă Grimes.

— Nu-i vina lor, aşa li-e firea! Ca animalele, de! Dar tocmai fiindcă sunt aşa, eu spun că-i mai bine să-i vedem cât mai rar.

— Adevărat, spuse domnul Clutterbuck.

Lordul Circumference îi spunea lui Paul:

— Am avut o conversaţie foarte bizară cu dirijorul orchestrei voastre. M-a întrebat dacă mi-ar face plăcere să o cunosc pe cumnată-sa. Iar când i-am răspuns: „Da, aş fi încântat”, mi-a spus că în mod normal costă o liră, dar că o să-mi acorde un tarif special. Ce-o fi vrut să spună, domnule Pennyfoot?

Colonelul Sidebotham stătea de vorbă cu vicarul:

— Pe legea mea, nu-mi place mutra negrului ăstuia. Am văzut destui războinici în Sudan – toţi nişte diavoli. Mă duc să vorbesc cu doamna Clutterbuck. Între noi fie vorba, cred că lady C. a întins cam prea tare coarda. N-am privit personal cursa, dar există limite…

— Ploaia nu-i bună deloc pentru recolta de sfeclă, spunea lady Circumference.

— Într-adevăr, admise doamna Beste-Chetwynde. Rămâi mai multă vreme în Anglia?

— Păi, trăiesc în Anglia, spuse lady Circumference.

— Minunat, draga mea! Dar nu găseşti că viaţa e prea scumpă?

Asta era una dintre temele preferate ale doamnei Circumference, dar nu prea avea chef să o abordeze în faţa doamnei Beste-Chetwynde, cu acelaşi entuziasm cu care o trata în faţa doamnei Sidebotham sau a nevestei vicarului.

85

Nu prea se simţea la larg printre oamenii mai bogaţi decât ea.

— Păi, de la război încoace, toţi am cam strâns cureaua, răspunse ea scurt. Ce mai face Bobby Pastmaster?

— S-a ramolit, dar rău de tot, spuse doamna Beste-Chetwynde. Chokey nu se poate înţelege cu el. O să-ţi placă

Chokey. Moare după Anglia! Am trecut pe la toate catedralele, iar acum o să luăm la rând casele de ţară. Ne gândeam să venim într-o după-amiază la castelul Tangent, să

vă vedem.

— Ar fi minunat, dar din păcate acum rămânem la Londra.

Care catedrală ţi-a plăcut mai mult, domnule Chokey?

— Chokey nu-i adevăratul său nume. Îngeraşul se numeşte „domnul Sebastian Cholmondley”.

— Păi,

toate

sunt

frumoase,

răspunse

domnul

Cholmondley. Când am văzut catedralele, inima mi-a tresăltat în piept şi-a început să cânte. Iubesc la nebunie cultura. Dumneavoastră credeţi că, întrucât suntem negri, nu ne interesează nimic altceva decât jazz-ul. Eu aş da tot jazz-ul din lume pentru o pietricică dintr-una dintre catedralele dumneavoastră.

— Aşa e, ar fi în stare.

— Foarte interesant ce spui dumneata, domnule Cholmondley. Când eram fată, locuiam nu departe de Salisbury, dar n-aş fi spus aşa ceva, ori cât de puţin mi-ar fi plăcut jazz-ul.

— Salisbury prezintă un mare interes istoric, lady Circumference, dar după părerea mea York Minster-ul e mai rafinat.

— Ah, îngeraşule! exclamă doamna Beste-Chetwynde. Te-aş mânca bucăţică cu bucăţică!

— Asta e prima dumneavoastră vizită la o şcoală

englezească? întrebă doctorul.

— N-aş zice. Eşti bună să-i spui doctorului ce şcoli am vizitat?

— A fost la toate şcolile, chiar şi la cele mai noi. De fapt, i-au plăcut mai mult cele noi.

— Sunt mai spaţioase. Aţi fost vreodată la Oxford?

— Da. Am şi învăţat acolo.

86

— Într-adevăr? Am fost la Oxford şi la Cambridge, la Eton şi la Harrow. Astea zic şi eu şcoli! Tocmai astfel de şcoli îmi plac mie! Căci apreciez arta. O mulţime de oameni de culoare vin în Anglia şi nu văd nimic altceva decât vreo câteva localuri de noapte. Pe când eu îl citesc pe Shakespeare…

Hamlet, Macbeth, Regele Lear… Le-aţi citit vreodată?

— Da, spuse doctorul. De fapt le-am citit.

— Rasa mea este o rasă eminamente artistică, îndrăgim, ca şi copiii, cântecul şi culoarea, şi avem bunul gust natural al copiilor. Voi, albii, îi dispreţuiţi pe bieţii negri…

— Nu, nu! protestă doctorul.

— Lasă-l să vorbească! interveni doamna Beste-Chetwynde. Nu-i aşa că-i divin, scumpul de el?

— Voi, albii, credeţi că omul de culoare n-are suflet. Orice e bun pentru bietul om de culoare. Bateţi-l, puneţi-l în lanţuri, încărcaţi-l cu poveri…

(Paul observă o sclipire în ochii doamnei Circumference)…

Dar bietul om de culoare are un suflet, la fel ca şi voi. Nu respiră el întocmai ca şi voi? Nu mănâncă şi nu bea la fel?

Nu iubeşte ca şi voi pe Shakespeare, şi catedralele, şi picturile vechilor maeştri? Nu vă cere el dragostea şi o mână

de ajutor ca să scuture jugul în care l-au vârât strămoşii voştri? O, albilor, de ce nu întindeţi o mână bietului om de culoare, care este la fel de bun ca şi voi, numai să-l lăsaţi să