şi diamante.

— Sper că n-ai nimic împotrivă, doctore Fagan, că l-am adus şi pe Chokey? rosti ea cu vocea ascuţită şi impersonală, care poate fi auzită în orice hotel Ritz, de la New-York până la Budapesta. Îi plac la nebunie sporturile.

— Adevărat, spuse Chokey.

— Dragă doamnă Beste-Chetwynde! rosti doctorul Fagan.

Scumpa mea doamnă Beste-Chetwynde!

Şi-i strânse mănuşa, negăsind alte cuvinte de bun venit, pentru că „Chokey”, deşi foarte distins şi elegant, era un negru.

Capitolul IX

Sporturile (continuare)

82

Pavilionul cu gustări arăta foarte frumos. Masa cea lungă

din mijloc era aşternută cu o pânză albă, pe care fuseseră

aşezate, la intervale regulate, vaze cu flori, iar între ele farfurii cu sandvişuri şi cu prăjituri, şi sticle cu limonada şi şampanie. În spatele mesei, pe un fundal de palmieri, stăteau patru slujnice velşe cu tichii şi şorţuri curate, care turnau ceai. În spatele lor şedea domnul Prendergast, cu un pahar de şampanie în mână; peruca îi era cam strâmbă. Când îi văzu pe oaspeţi, se ridică anevoie în picioare şi făcu o mică

plecăciune, apoi se aşeză la loc, destul de brusc.

— Domnule Pennyfeather, eşti bun să serveşti sandvişurile cu foie gras? spuse Dingy. Nu uita că nu-s pentru băieţi, nici pentru căpitanul Grimes.

— Vreau şi eu unul! îl rugă Flossie când trecu pe lângă ea.

Philbrick, socotindu-se pesemne el însuşi un musafir ca toţi ceilalţi, purta o discuţie aprinsă cu Sam Clutterbuck, pe tema curselor de ogari.

— Ce spui de negrul ăla? îl întrebă el pe Paul, când acesta îi dădu un sandviş.

— Mi se umple inima de bucurie când îl văd pe moş

Prendy petrecând, spuse Grimes. Păcat, totuşi, că l-a împuşcat pe băiat.

— După felul cum îşi bea ceaiul, nu s-ar putea spune că

suferă din cale-afară. Nu-i o după-amiază prea reuşită, ce părere ai?

— Circulă, băiete, circulă! Situaţia o să se cam complice.

Şi chiar aşa avea să fie. Gâlceava stârnită pe neaşteptate în legătură eu cursa de trei mile, nu fusese dată uitării, deşi sosirea doamnei Beste-Chetwynde îi pusese frâu. În pavilion se formaseră două tabere adverse. De o parte erau soţii Circumference, Tangent, vicarul, colonelul Sidebotham, şi familia Hope-Brown; de cealaltă, cei şapte Clutterbuck, Philbrick, Flossie, şi doi-trei părinţi pe care lady Circumference îi jignise în după-amiaza aceea. Nimeni nu vorbea despre alergări, dar în ochii tuturor scăpărau fulgerele primejdioase ale sportivităţii ultragiate. Mai mulţi părinţi, dornici să bea ceai, se îmbulziseră în jurul lui Dingy, lângă

83

masă. Chokey şi doamna Beste-Chetwynde se ţineau departe de acest grup. Era limpede că balanţa socială se afla într-o cumpănă foarte instabilă, şi că de ei depindea rezultatul. Cu sau fără negrul ei, doamna Beste-Chetwynde era o femeie extrem de importantă.

— Vai, doctore Fagan, spuse ea, ce rău îmi pare că am scăpat întrecerile sportive! Am făcut o călătorie foarte înceată, oprindu-ne mereu pentru a vizita bisericile. Nu-l poţi urni din loc pe Chokey când vede o biserică veche. Se dă în vânt după cultură – nu-i aşa, dragul meu?

— Aşa e, adeveri Chokey.

— Muzica te interesează? îl întrebă doctorul, plin de tact.

— Ai auzit, Baby? exclamă Chokey. Sunt întrebat dacă

muzica mă interesează! Cred şi eu că da!

— Cântă dumnezeieşte, întări doamna Beste-Chetwynde.

— Crezi că mi-a ascultat ultimele imprimări?

— Nu, dragul meu, nu cred.

— Atunci, ascultă-le, sir, şi-o să afli că muzica mă

interesează cu-adevărat.

— Hai, dragul meu, nu te întrista! Vino cu mine să te prezint doamnei Circumference. Complexul de inferioritate e de vină, îngeraşule!… Arde de nerăbdare să cunoască

aristocraţia. Nu-i aşa, scumpule?

— Aşa e, adeveri Chokey.

— Mi se pare insultător să aduci aici un negru, spuse doamna Clutterbuck. E o insultă pentru femeile noastre.

— Negrii sunt oameni de treabă, spuse Philbrick. Eu, pe chinezi, îi detest – sunt nişte făpturi murdare şi inumane. Un prieten de-al meu a fost omorât de-un chinez. I-a tăiat beregata, de la o ureche la cealaltă.

— Dumnezeule! exclamă guvernanta copiilor Clutterbuck.

Când s-a întâmplat asta? în răscoala boxerilor?

— Nu, râse Philbrick, s-a întâmplat într-o sâmbătă seara, pe Edgware Road. S-ar fi putui întâmpla oricăruia dintre noi.

— Ce-a spus domnul? întrebară copiii.

— Lăsaţi asta, scumpilor! Daţi fuga şi mai mâncaţi câte o felie din torta aia verde.

Copiii alergară, supuşi, dar ceva mai târziu băieţaşul fu 84

auzit şoptindu-i surioarei sale, care îngenunchea pentru rugăciune, „i-a tăiat beregata, de la o ureche la cealaltă”. Iată

de ce multă vreme de-aci înainte domnişoara Clutterbuck avea să simtă o strângere de inimă la vederea autobuzului care merge spre Edgware Road.

— Un prieten de-al meu care trăieşte în Savannah mi-a povestit câte ceva despre negri, spuse Sam. Fireşte, e greu să

vorbeşti despre asta în faţa unor femei, dar adevărul e că nu-şi pot stăpâni patimile. Pricepi ce vreau să spun?