astă-seară, la clasa de meditaţie, spuse Paul.

— Nu, bătrâne! protestă Grimes. O să-şi vină el în fire!

Dumneata mergi cu mine la madam Roberts. Prendy ăsta îmi face o sete!

— Dar nu-l putem lăsa aşa.

— O să se descurce el. Bestiile alea mici n-au cum să facă

mai multă gălăgie decât fac de obicei.

— Nu crezi că bătrânul o să dea peste el?

— Imposibil.

Se auzi, şi clopoţelul. Domnul Prendergast sări în picioare, îşi îndreptă peruca şi se rezemă, grav, de cămin.

— Fii băiat de treabă, îi spuse Grimes, afectuos. Fă câţiva paşi pe coridor şi du-te la băieţi, să tragi un pui de somn.

Îngânând o melodie, domnul Prendergast porni şontâc-şontâc pe coridor.

— Sper că n-o să i se facă mai rău, spuse Grimes. Ştii, am sentimente părinteşti faţă de moş Prendy. I-a servit o lecţie straşnică acelui Adonis negru, pe chestia arhitecturii bisericeşti.

92

Porniră braţ la braţ pe strada principală, spre cârciumă.

— Doamna Beste-Chetwynde m-a poftit sa trec pe la ea, la Londra, spuse Paul.

— Zău? Foarte bine, să te duci neapărat! Eu, unul, n-am prea fost niciodată om de societate şi filfizon, dar dacă-ţi place genul ăsta, doamna Beste-Chetwynde este exact ceea ce-ţi trebuie. Nu poţi deschide un ziar fără să dai peste-o poză de-a ei într-un loc sau altul.

— E fotogenică? întrebă Paul. Am impresia că da.

Grimes îl privi cu luare aminte:

— Potrivit. Dar de unde până unde acest interes subit?

— A, nu ştiu. Mă întrebam, aşa…

La madam Roberts îi găsiră pe membrii fanfarei din Llanabba certându-se aprig în legătură cu împărţirea prăzii.

Şeful de gară i se adresă lui Grimes:

— Toată după-amiaza i-am dirijat să cânte Oameni din Harlech şi multe cântece bisericeşti, iar dumnealor nu vor să-mi dea niciun gologan peste ceea ce primesc ei înşişi. Îl întreb pe domnul profesor dacă-i drept să fie aşa, când am şi o cumnată pe cap, pe care o ajut?

— Nu te mai necăji atât a, bătrâne, îi răspunse Grimes; căci de nu, o să le spun amicilor dumitale despre lira suplimentară pe care i-ai stors-o doctorului.

Discuţia fu reluată în limba velşă, dar era limpede că şeful de gară o lăsase mai moale.

— Vorbele mele l-au liniştit. Dar ascultă-mi sfatul, băiete, nu te amesteca niciodată în certurile velşilor, căci nu se isprăvesc printr-un schimb de pumni, ca certurile irlandezilor, ci continuă la nesfârşit. Au să discute despre cele trei lire până la sfârşitul trimestrului, o să vezi.

— Domnul Beste-Chetwynde a murit demult? întrebă Paul.

— Cred că nu. Dar de ce întrebi?

— Aşa, din curiozitate.

Rămaseră un timp în tăcere, fumând.

— Dacă băiatul are cincisprezece ani, nu înseamnă

neapărat că ea are peste treizeci şi unu, nu-i aşa? întrebă

Paul.

— Băiete, eşti amorezat? spuse Grimes.

93

— Prostii!

— Îndrăgostit lulea?

— Nu, nu!

— Pasiune tandră?

— Nu.

— Micile săgeţi ale zglobiului Cupidon?

— Nu.

— Capriciile primăverii, visele de dragoste ale tinereţii?

— Prostii!

— Nici măcar o accelerare a bătăilor inimii?

— Nu.

— O dulce disperare?

— Categoric nu.

— O speranţă fragilă?

— Nu.