— …şi se termină în faţa estradei muzicanţilor. Starter –
domnul Prendergast; cronometrează căpitanul Grimes.
— Când o să auziţi: „Fiţi gata! un, doi, trei!” luaţi-o la fugă!
spuse domnul Prendergast. Fiţi gata! Un…
Se auzi o detunătură înfricoşătoare.
— Aoleu! Îmi pare rău! exclamă domnul Prendergast.
Dar cursa începuse. Era limpede că Tangent n-o va câştiga: zăcea pe iarbă, zbierând, pentru că fusese rănit la picior de glonţul domnului Prendergast. Philbrick îl luă în braţe şi-l duse în pavilion, unde Dingy îi scoase pantoful.
Călcâiul băiatului era uşor zgâriat. Dingy îi dădu o felie mare de cozonac, iar el ieşi şontâc-şontâc, înconjurat de o mulţime de simpatizanţi.
— N-o să-l doară prea tare, spuse lady Circumference. Dar cred că ar trebui să i se ia revolverul bătrânului ăstuia, înainte de a săvârşi o crimă.
— Ştiam eu că aşa o să se-ntâmple, spuse lordul Circumference.
— Un început foarte nefericit, spuse doctorul.
— O să mor? întrebă Tangent, cu gura plină de cozonac.
— Pentru Dumnezeu, ai grijă de Prendy! şopti Grimes în urechea lui Paul. Amicul nostru e beat criţă, şi încă cu whisky!
— Prima mea vărsare de sânge! exclamă domnul Prendergast, vesel.
— Cursa de adineaori va fi disputată din nou, anunţă Paul la megafon. Starter – domnul Philbrick, cronometrează –
domnul Prendergast.
— Atenţie! Porniţi!
Se auzi o detunătură, dar de data asta nu fu urmată de niciun dezastru. Cri şase băieţi alergară prin noroi, dispărură
înapoia mestecenilor şi se întoarseră ceva mai încet.
78
Căpitanul Grimes şi domnul Prendergast ridicară în aer o panglică.
— Frumoasă
cursă!
zbieră
colonelul
Sidebotham.
Excelentă alergare!
— Grozavă! adeveri domnul Prendergast şi, lăsând din mână capătul panglicii, se repezi spre colonel:
— Văd că te pricepi la alergări, sir. Mă pricepeam şi eu cândva. Şi Grimes. Bun băiat, Grimes ăsta. Cam mitocan, dar băiat bun. Mitocanii pot fi băieţi buni, nu eşti de aceeaşi părere, colonele Slidebottom? De fapt, aş merge chiar mai departe şi-aş spune că băieţii buni sunt mitocani. Ce spui de asta? Te-aş ruga să nu mă tragi întruna de braţ, Pennyfeather! Colonelul Shybottom şi cu mine avem o conversaţie foarte interesantă despre mitocani.
Fanfara începu din nou să cânte, iar domnul Prendergast fredonă o melodie, pocnind din degete şi strigând: „Bun băiat!”
Paul îl luă şi-l împinse spre pavilionul cu gustări, spunându-i cu hotărâre:
— Dingy doreşte s-o ajuţi. Şi, pentru Dumnezeu, să nu ieşi de-aici până nu te simţi mai bine!
— În viaţa mea nu m-am simţit mai bine, protestă domnul Prendergast, indignat. Bun băiat! Bun băiat!
— Fireşte, nu-i treaba mea, spuse colonelul Sidebotham, dar dacă m-ai întreba ţi-aş spune că omul ăsta a băut.
— Mi-a vorbit cu multă însufleţire despre un aparat pentru încălzirea unei biserici din Worthing, spuse vicarul. Şi despre revendicările apostolice ale bisericii Abisiniei. Mărturisesc că
nu l-am prea înţeles. Pare profund interesat de chestiunile bisericeşti. Sunteţi sigur că-i sănătos la cap? De când slujesc biserica am observat de multe ori că interesul laicilor pentru problemele ecleziastice e adesea un preludiu al nebuniei.
— E beat, atâta tot, spuse colonelul. Mă întreb de unde-a făcut rost de băutură? Aş bea şi eu puţin whisky.
— Cursa de un sfert de milă începe! strigă Paul în megafon.
Îşi făcură apariţia soţii Clutterbuck. Amândoi erau foarte solizi. Aduceau cu ei doi copii mici, o guvernantă şi un fiu 79
mai mare. Ieşiră din automobil unul câte unul, întinzându-şi braţele şi picioarele, cu vădită uşurare.
