— Un frisson? Un je ne sais quoi? 14

— Nimic de acest gen.

— Mincinosule! exclamă Grimes.

Urmă o lungă tăcere, după care Paul spuse:

— Grimes, mă întreb dacă n-ai cumva dreptate?

— Sigur că da, băiete. Du-te şi cucereşte-o! Ridic paharul pentru fericita pereche! Fie ca toate necazurile voastre să fie mărunte.

Într-o stare de spirit cu totul nouă pentru el, Paul îl însoţi pe Grimes înapoi la castel. Ora de meditaţie se terminase.

Domnul Prendergast stătea rezemat de cămin, cu un zâmbet de mulţumire.

— Helo, Prendy, beţiv bătrân! Cum ţi-a mers?

— Straşnic! răspunse domnul Prendergast. Niciodată nu i-am găsit într-o formă mai bună. Am scărmănat cu nuiaua douăzeci şi trei de băieţi.

Capitolul XI

14 Fior... nu ştiu ce (fr.).

94

Philbrick (continuare)

A doua zi, domnul Prendergast nu mai avea nimic din aplombul din ajun.

— Te doare capul? îl întrebă Grimes.

— Mă cam doare.

— Ai ochii obosiţi. Ţi-e sete?

— Da, oarecum.

— Sărmane moş Prendy! Am ştiut eu! Totuşi a meritat, nu-i aşa?

— Nu-mi amintesc foarte clar tot ce s-a petrecut, dar m-am întors la castel împreună cu Philbrick, iar el mi-a povestit totul despre viaţa lui. Pare să fie într-adevăr bogat, nicidecum valet.

— Ştiu, spuseră într-un glas Paul şi Grimes.

— Amândoi ştiaţi? Ei bine, pentru mine a fost o mare surpriză, deşi trebuie să recunosc că observasem oarecare distincţie în comportarea lui. Eu, însă, observ asta la mai toţi oamenii. V-a povestit tot, chiar şi despre contele acela portughez pe care l-a împuşcat?

— A, nu, mie nu mi-a povestit aşa ceva, spuse Paul.

— A împuşcat un conte portughez? Eşti sigur, bătrâne, că

ai înţeles bine?

— Da, da, sunt sigur. M-a impresionat foarte mult. Aflaţi că Philbrick e de fapt sir Solomon Philbrick, armatorul.

— Vrei să spui romancierul, îl corectă Grimes.

— Hoţul retras din afaceri, spuse Paul.

Cei trei dascăli se uitară unul la altul.

— Băieţi, am impresia că cineva şi-a bătut joc de noi.

— Oricum, asta-i povestea pe care mi-a spus-o, urmă

domnul Prendergast. Totul a-nceput de la discuţia mea cu negrul despre arhitectura bisericească. Se pare că Philbrick are o vilă spaţioasă în parcul Carlton House.

— În Camberwell Green.

— În Cheyne Walk.

— Lăsaţi-mă să vă spun ce mi-a povestit. Are o casă în 95

parcul Carlton House. Ţin bine minte adresa, pentru că o soră de-a doamnei Crump a fost cândva guvernantă într-o casă din acelaşi cartier. El a locuit acolo împreună cu o actriţă care, regret că trebuie s-o spun, nu era soţia lui. I-am uitat numele, ştiu însă că era o actriţă celebră. Se afla într-o zi la clubul Ateneu, când deodată arhiepiscopul de Canterbury s-a apropiat de el şi i-a spus că guvernul ar dori să-l înnobileze, dar că asta e cu neputinţă atâta timp cât duce o viaţă făţiş imorală. Philbrick a respins propunerea.

Am uitat să vă spun că e catolic. Dar toate astea nu explică

pe deplin de ce se află aici. Dovedeşte doar ce personaj important este. Vapoarele lui au sute şi sute de tone, aşa mi-a spus. Ei bine, într-o seară, el şi actriţa lui au dat o petrecere, la care s-a jucat bacara. Se afla acolo şi un conte portughez – un tip foarte oacheş, de la legaţie, pare-se. Jocul s-a transformat curând într-o dispută personală între acesta şi Philbrick. Philbrick a câştigat partidă după partidă, până

când contele a rămas lefter şi a început să semneze poliţe. În cele din urmă, noaptea târziu, a luat din mâna contesei –

care şedea alături şi-i urmărea jocul cu ochi rătăciţi – un smarald enorm. Cât o minge de aur, spune Philbrick. „Acest smarald se află în posesia familiei mele începând de la prima cruciadă”, i-a spus contele portughez. „E singurul lucru pe care nădăjduisem să-l las sărmanului meu fiu!” Şi a azvârlit smaraldul pe masă.

„Miza mea este noul pachebot Regina Arcadiei, cu patru coşuri, acţionat de turbine” a spus Philbrick. „Nu-i destul” a spus contesa portugheză. „Ofer şi iachtul meu cu aburi, Rândunica, patru remorchere şi un barcaz pentru cărbuni”, a spus Philbrick.

Toţi cei de faţă s-au ridicat să-l aplaude. Partida a fost câştigată de Philbrick. Cu o plecăciune, acesta îi restitui smaraldul contesei portugheze, spunându-i: „Pentru fiul dumneavoastră!” Oaspeţii aplaudară din nou, dar contele portughez era alb de mânie. „Mi-aţi insultat onoarea, îi spuse el. În Portugalia avem un singur mod de a rezolva o asemenea situaţie.”

S-au dus numaidecât în Hyde Park, care era destul de 96

aproape. S-au aşezat unul în faţa celuilalt şi au tras. Abia mijiseră zorii. La picioarele statuii lui Achile, Philbrick l-a împuşcat pe contele portughez, care a murit. Îl lăsară cu revolverul încă fumegând în mână. Când intră în maşină, contesa portugheză îi sărută mâna lui Philbrick şi-i spuse:

„N-o să afle nimeni, niciodată. Moartea lui va trece drept o sinucidere. Rămâne o taină, între mine şi dumneata.”

Dar Philbrick nu mai era acelaşi om. Actriţa fu alungată

din casa lui. Iar el căzu într-o adâncă melancolie, care-l făcea să se plimbe de colo până colo, noaptea, prin casa-i pustie, copleşit de sentimentul vinovăţiei. Contesa portugheză îi telefona, dar el îi răspunse că greşise numărul. În cele din urmă Philbrick se duse la un preot şi se spovedi. I se spuse că trebuie să renunţe, vreme de trei ani, la casa şi la averea lui, şi să trăiască printre oamenii cei mai simpli. Iată de ce se află aici, încheie simplu domnul Prendergast. Nu-i asta povestea pe care v-a spus-o şi vouă?

— Nu, spuse Paul.

— Niciun fel de asemănare, întări Grimes. Mie mi-a destăinuit totul într-o seară, la madam Roberts. Iată povestea vieţii lui: