Domnul Prendergrast mâncă un grape-fruit, cu oarecare dificultate.

— Ce portocală mare! exclamă el la sfârşit. Aici toate se fac pe scară mare.

Supa fu servită în nişte castronaşe de aluminiu.

Negustorii din Manchester, care chefuiau în preajmă, începură să se uite cam chiorâş la masa lui Paul.

— Cineva de-aici e pus pe chef, spuse Grimes, arătând spre un chelner care înainta şontâc-şontâc, strivit sub greutatea unei găleţi cu gheaţă din care ieşea gâtul unei enorme sticle de şampanie.

— Dumnezeule! La noi vine!

— Cu complimentele şi felicitările lui sir Solomon Philbrick pentru căpitanul Grimes, cu ocazia apropiatei sale căsătorii.

Grimes îl apucă de mânecă pe chelner.

15 Stridii (fr.).

104

— Ascultă, bătrâne, îl cunoşti bine pe sir Solomon Philbrick ăsta?

— Vine destul de des pe-aici, sir.

— Cheltuieşte o mulţime de bani, aşa-i?

— Niciodată nu invită pe cineva, dar totdeauna comandă

pentru el însuşi lucrurile cele mai bune.

— Şi plăteşte în bani-peşin?

— N-aş putea spune, sir. Mai doriţi ceva?

— În regulă, bătrâne! Nu te enerva. E vorba de un amic al meu, pricepi?

— Zău, Grimes, spuse domnul Prendergast, mă tem că l-ai cam plictisit cu întrebările dumitale, iar individul ăla corpolent de colo se uită la noi foarte stăruitor.

— Propun un toast, Prendy, umple-ţi paharul. Să bem pentru Trumpington, oricine-o fi, care ne-a dat banii pentru cheful ăsta!

— Şi pentru Philbrick, oricine-o fi! spuse Paul.

— Şi pentru domnişoara Fagan, cu urările noastre cele mai fierbinţi pentru viitorul ei fericit! propuse domnul Prendergast.

— Amin! spuse Grimes.

După supă se servi un sufleu de peşte. Domnul Prendergast făcu un calambur pe tema sufleu-suflet.

Petrecerea era, vădit, foarte reuşită.

— Să ştiţi că, orice-aţi spune voi, căsătoria e un lucru destul de trist, spuse Grimes.

— Cele trei argumente invocate în favoarea ei de cartea de rugăciuni mi s-au părut totdeauna destul de şubrede, încuviinţă domnul Prendergast. În ce mă priveşte, nu mi-a fost niciodată prea greu să evit păcatul plăcerilor trupeşti, cât despre celelalte două avantaje, ele mi se par de-a dreptul dezastruoase.

— Prima mea căsătorie, spuse Grimes, n-a prea fost un succes. S-a întâmplat în Irlanda. Eu eram beat-criţă, ca toţi ceilalţi de altfel. Dumnezeu ştie ce s-o fi ales de prima doamnă Grimes. Am totuşi impresia, că de data asta, cu Flossie, mă aşteaptă o ceremonie destul de solemnă. Dac-ar fi fost după mine, nu mi-aş fi ales o nevastă ca ea. Totuşi, în 105

situaţia mea, cred că-i cel mai bun lucru ce se putea întâmpla. Destul am mucegăit în meseria de dascăl. Nu mă

sfiesc să vă spun că mi-ar fi venit destul de greu să obţin o altă slujbă. Există limite. Acum m-am asigurat pe viaţă, şi nu trebuie să-mi mai fac griji pe chestia certificatelor. E mare lucru. De fapt, e cel mai important. Dar au fost momente, în ultimele douăzeci şi patru de ore, când am îngheţat gândindu-mă la ce m-aşteaptă.

— Nu vreau să te descurajez, spuse domnul Prendergast, dar o cunosc pe Flossie de aproape zece ani, şi…

— Ştiu tot ceea ce mi-ai putea spune despre Flossie.

Aproape c-aş dori să mă însor cu Dingy, dar presupun că-i prea târziu să mai pot schimba. O, Dumnezeule, unde-am ajuns! exclamă Grimes disperat, privind în pahar.

— Capul sus, Grimes! îl îmbărbăta Paul. Nu-ţi stă în caracter să fii atât de abătut.

— Prieteni, spuse Grimes, cu vocea gâtuită de emoţie, aveţi în faţa voastră un om oare-şi înfruntă pedeapsa. Respectaţi-l, chiar dacă nu-l puteţi înţelege. Aceia care s-au robit poftelor trupeşti, de aceste pofte au să piară. Sunt un om foarte păcătos, şi am trecut de prima tinereţe. Cine mă va compătimi când voi cădea în groapa întunecată către care par să mă ducă paşii? Tânăr fiind, m-am ţinut ţanţoş şi mi-am văzut de drum fără să-mi pese de urmări, dar în spatele meu, nevăzută, stătea necruţătoarea justiţie cu sabia-i cu două tăişuri.

Li se mai servi mâncare. Domnul Prendergast mânca cu lăcomie.

— Ah, de ce nu m-a prevenit nimeni? exclamă Grimes, deznădăjduit. Să mă fi avertizat cineva! Să-mi fi spus răspicat! Despre Flossie să-mi fi vorbit, nu despre flăcările iadului. M-am expus acestor flăcări şi m-aş mai expune din nou, dar nimeni nu mi-a vorbit despre căsătorie. Ar fi trebuit să-mi spună că, la capătul acelui drum plăcut, presărat cu flori, mă aşteaptă hidoasele lumini ale căminului şi glăscioarele copiilor. Să-mi fi vorbit cineva despre marele pat parfumat cu levănţică, pregătit anume pentru mine, şi de glicina din ferestre, şi de intimitatea şi căldura căminului.

106

Lasă, că nici n-aş fi vrut s-ascult. Viaţa omului se desfăşoară

între două căminuri. Ieşim pentru câteva clipe la lumină, apoi uşa se închide în faţa noastră. Perdelele ne ascund soarele, iar în cămin străluceşte focul, în vreme ce sus, la etaj, deasupra capetelor noastre, se repetă teribilele rătăciri ale adolescenţei. Pe fiecare dintre noi ne aşteaptă un cămin şi o familie. Nu putem scăpa, oricât ne-am strădui. Purtăm în noi sămânţa vieţii, aşa cum ne purtăm scheletul; fiecare poartă în pântec, fără să-şi dea seama, câte o casă. Nu există

scăpare. Ca indivizi, nici nu existăm. Suntem doar nişte potenţiali constructori de căminuri, aidoma castorilor şi furnicilor. Cum venim oare pe lume? Ce e naşterea?

— M-am întrebat adesea, spuse domnul Prendergast.

— Ce înseamnă impulsul pe care-l simt doi oameni, de a-şi clădi un cămin îngrozitor? înseamnă fiinţa încă nenăscută, care îşi proclamă prezenţa. Noi toţi nu suntem decât o expresie a instinctului vieţii de familie, iar dacă am avut norocul să scăpăm personal de râia asta, Natura are ea grijă

să ne molipsească în alt fel. Flossie are destulă râie pentru doi. Eu n-o am deloc. Sunt una dintre fundăturile rămase în afara marelui drum al procreaţiei, dar n-are a face. Natura iese totdeauna învingătoare. O, Dumnezeule! De ce n-am murit în acel prim cămin îngrozitor? De ce-am sperat c-aş

putea să scap?

Căpitanul Grimes continuă câtva timp să se lamenteze, adânc deznădăjduit. Deodată, amuţi şi se uită la pahar.

— Mă întreb dacă aş mai putea căpăta încă o bucăţică din acest delicios fazan, spuse domnul Prendergast.

— În orice caz copii n-au să fie, voi avea eu grijă de asta!

spuse Grimes.

— Totdeauna a fost pentru mine un mister de ce se căsătoresc oamenii? rosti domnul Prendergast. Nu văd nici cel mai mic motiv. Oamenii normali sunt destul de fericiţi şi fără asta. În cazul lui Grimes, mai e de înţeles. El are numai de câştigat de pe urma acestei căsătorii, dar ce speră Flossie să câştige? Şi, totuşi, ea pare mai entuziasmată decât Grimes. Tragedia vieţii mele este că ori de câte ori încep să