113

fi grosolane. Iar când spun ceva, glasul îmi sună atât de caraghios, încât mă zăpăcesc şi dumnealui se strâmbă din nou. Ah, băieţi, ultima săptămână a fost un iad pentru mine, şi sunt foarte îngrijorat. Încep să capăt un complex de inferioritate. Întocmai ca Dingy, care a ajuns să nu mai deschidă gura niciodată. Doctorul face de asemenea glume despre felul cum se îmbracă Flossie, dar nu cred că fata pricepe aluziile lui. Omul ăsta o să mă scoată din minţi înainte de sfârşitul trimestrului.

— Păi, n-a mai rămas decât o săptămână.

Atâta putu să spună Paul ca să-l consoleze.

*

A doua zi, la rugăciunea de dimineaţă, Grimes îi înmână

lui Paul o scrisoare, spunându-i:

— Ironia soartei!

Paul o deschise şi citi următoarele:

John Clutterbuck şi fiii,

angrosişti de bere şi vinuri

Dragul meu Grimes,

Deunăzi, la concursurile sportive, m-ai întrebat dacă nuexistă cumva o slujbă disponibilă pentru dumneata laîntreprinderea noastră. Nu ştiu dacă întrebarea eraserioasă, dar dacă era cu-adevărat, află că acum arămas vacant un post care cred că ţi-ar conveni. Aş fibucuros să-l ofer unui prieten care s-a purtat atât defrumos cu Percy. Noi trimitem o serie de inspectori ladiferite localuri şi hoteluri pentru a gusta berea şi acontrola să nu fie diluată sau amestecată. Un inspectortânăr, cu care-am fost coleg la Cambridge, s-a îmbolnăvitde delirium tremens şi a trebuit să fie concediat. Salariuleste de două sute de lire pe an, plus automobil şicheltuieli de deplasare. le-ar ispiti o astfel de slujbă?

Dacă da, comunică-mi în următoarele zile.

114

Al dumitale sincer

Sam Clutterbuck.

— Poftim! exclamă Grimes. O slujbă ideală, care-mi pică

din cer! Dacă mi s-ar fi oferit aşa ceva cu zece zile în urmă, toată viaţa mea ar fi alta acum.

— Nu te gândeşti totuşi s-o accepţi?

— Prea târziu, băiete, prea târziu. Cele mai triste cuvinte din limba engleză.

În pauză, Grimes îi spuse lui Paul:

— Ascultă, m-am decis să primesc slujba oferită de Sam Clutterbuck şi să-i dau dracului pe Fagani! (Ochii îi străluceau, aţâţaţi.) N-o să le spun o vorbă. O să mă car, pur şi simplu. N-au decât să facă ce-or vrea! Nu-mi pasă.

— Splendid! exclamă Paul. E cel mai bun lucru pe care-l poţi face.

— Plec chiar azi după-amiază, spuse Grimes.

Cu un ceas mai târziu, după terminarea orelor de dimineaţă, se întâlniră din nou.

— M-am gândit bine la scrisoarea aceea, spuse Grimes.

Acum îmi dau seama: e doar o glumă.

— Absurd! spuse Paul. Sunt sigur că nu-i o glumă. Du-te numaidecât la familia Clutterbuck.

— Nu, nu-i ceva serios. Au aflat de la Percy despre căsătoria mea şi vor să-şi bată joc de mine. Era prea frumos ca să fie adevărat. De ce mi-ar oferi tocmai mie o slujbă ca asta, chiar dacă ar exista o astfel de slujbă minunată?!

— Dragul meu Grimes, sunt absolut sigur că-i o ofertă

serioasă. În orice caz, n-ai nimic de pierdut dacă te duci să-i vezi.

— Nu, nu, e prea târziu, băiete. Asemenea lucruri nu se întâmplă în viaţă.

Şi dispăru după perdeaua de stofă.

*

A doua zi, la Llanabba izbucni un nou scandal. Doi oameni 115

cu cizme, cu pălării de fetru şi cu pardesie cenuşii se înfăţişară la castel, cu un mandat de arestare împotriva lui Philbrick. Îl căutară peste tot, dar constatară curând că

dumnealui plecase, cu trenul de dimineaţă, spre Holyhead.

Băieţii se îmbulzeau în jurul detectivilor, cu o curiozitate amestecată cu oarecare dezamăgire. Aşa cum stăteau în hol, frământându-şi pălăriile, bând whisky şi numind-o „miss” pe Dingy, detectivii nu fi se păreau prea grozavi.

— Îl urmărim de câtva timp încoace, spuse primul detectiv.

Nu-i aşa, Bill?

— Cam de vreo şase luni. Urâtă treabă, să dispară în felul ăsta! La Centru şefii erau şi-aşa enervaţi pe chestia cheltuielilor noastre de deplasare.

— E un caz într-adevăr grav? Un omor sau ceva asemănător? întrebă domnul Prendergast.

Între timp toată şcoala se strânsese în hol.

— Nu, domnule, nu s-a produs nicio vărsare de sânge până-n prezent. N-ar trebui să vă spun, dar cum îmi dau seama că sunteţi cu toţii amestecaţi într-o oarecare măsură, nu mă feresc să vă mărturisesc că, după părerea mea, o să

scape pretextând că-i nebun. Mare şmecher!

— Dar ce-a făcut?

— S-a dat drept altcineva, a depus mărturie falsă… Există

cinci capete de acuzare împotriva lui, în diferite părţi ale ţării, îndeosebi în hoteluri. Vine într-un loc, se recomandă ca un om bogat, stă acolo câtva timp trăind boiereşte, încasează un cec mare şi pe urmă o şterge. Îşi spune sir Solomon Philbrick. Partea nostimă e că el însuşi crede în povestea asta. În cariera mea am dat peste mai multe cazuri de acest fel. În Somerset era unul care se credea episcop de Bath şi de Wells, un tip foarte manierat, care a miruit o mulţime de copii.

— Oricum, a plecat fără să-şi ia leafa, spuse Dingy.