— Data viitoare au să pună la îndoială eficacitatea botezului. Biserica n-a încurajat niciodată opiniile laice în chestiunile religioase. Dac-ar fi vorba de mâncare şi băutură, da, de băutură, încă ar mai merge. Dar nu de botez! Doar de băutură!
Şi se aşeză.
— Urâtă poveste, frate, spuse Grimes. Da, foarte urâtă
poveste. Prendy, îţi dai seama că peste două minute o să
sune clopoţelul, şi că eşti de servici la clasa de meditaţie?
— Bing, bang! Pisicuţa stă în ştreang!
— Hodoronc-tronc, Prendy!
— Ştiu multe cântece despre clopote. Clopote de înmormântare, clopote de nuntă, clopote pentru sfânta cuminecătură, clopoţele pentru oi, clopote pentru incendiu, clopoţele pentru uşi, precum şi clopote simple.
Paul şi Grimes schimbară priviri mâhnite.
— Am impresia că unul dintre noi trebuie să-l înlocuiască
astă-seară, la clasa de meditaţie, spuse Paul.
— Nu, bătrâne! protestă Grimes. O să-şi vină el în fire!
Dumneata mergi cu mine la madam Roberts. Prendy ăsta îmi face o sete!
— Dar nu-l putem lăsa aşa.
— O să se descurce el. Bestiile alea mici n-au cum să facă
mai multă gălăgie decât fac de obicei.
— Nu crezi că bătrânul o să dea peste el?
— Imposibil.
Se auzi, şi clopoţelul. Domnul Prendergast sări în picioare, îşi îndreptă peruca şi se rezemă, grav, de cămin.
— Fii băiat de treabă, îi spuse Grimes, afectuos. Fă câţiva paşi pe coridor şi du-te la băieţi, să tragi un pui de somn.
Îngânând o melodie, domnul Prendergast porni şontâc-şontâc pe coridor.
— Sper că n-o să i se facă mai rău, spuse Grimes. Ştii, am sentimente părinteşti faţă de moş Prendy. I-a servit o lecţie straşnică acelui Adonis negru, pe chestia arhitecturii bisericeşti.
92
Porniră braţ la braţ pe strada principală, spre cârciumă.
— Doamna Beste-Chetwynde m-a poftit sa trec pe la ea, la Londra, spuse Paul.
— Zău? Foarte bine, să te duci neapărat! Eu, unul, n-am prea fost niciodată om de societate şi filfizon, dar dacă-ţi place genul ăsta, doamna Beste-Chetwynde este exact ceea ce-ţi trebuie. Nu poţi deschide un ziar fără să dai peste-o poză de-a ei într-un loc sau altul.
— E fotogenică? întrebă Paul. Am impresia că da.
Grimes îl privi cu luare aminte:
— Potrivit. Dar de unde până unde acest interes subit?
— A, nu ştiu. Mă întrebam, aşa…
La madam Roberts îi găsiră pe membrii fanfarei din Llanabba certându-se aprig în legătură cu împărţirea prăzii.
Şeful de gară i se adresă lui Grimes:
— Toată după-amiaza i-am dirijat să cânte Oameni din Harlech şi multe cântece bisericeşti, iar dumnealor nu vor să-mi dea niciun gologan peste ceea ce primesc ei înşişi. Îl întreb pe domnul profesor dacă-i drept să fie aşa, când am şi o cumnată pe cap, pe care o ajut?
— Nu te mai necăji atât a, bătrâne, îi răspunse Grimes; căci de nu, o să le spun amicilor dumitale despre lira suplimentară pe care i-ai stors-o doctorului.
Discuţia fu reluată în limba velşă, dar era limpede că şeful de gară o lăsase mai moale.
— Vorbele mele l-au liniştit. Dar ascultă-mi sfatul, băiete, nu te amesteca niciodată în certurile velşilor, căci nu se isprăvesc printr-un schimb de pumni, ca certurile irlandezilor, ci continuă la nesfârşit. Au să discute despre cele trei lire până la sfârşitul trimestrului, o să vezi.
— Domnul Beste-Chetwynde a murit demult? întrebă Paul.
— Cred că nu. Dar de ce întrebi?
— Aşa, din curiozitate.
Rămaseră un timp în tăcere, fumând.
