cuţitul prin pânză în bieţii oameni, spunea colonelul Sidebotham.
— Îi poţi vedea în fiecare seară pe Shaftesbury Avenue şi pe Charing Cross Road, spunea Sam Clutterbuck. Femeile se agaţă de ei…
— Greşeala a fost că li s-a acordat libertatea, oftă vicarul.
Înainte, erau mult mai fericiţi şi mai bine îngrijiţi.
— E ciudat că o femeie atât de bogată ca doamna Beste-Chetwynde poartă rochii atât de cenuşii, spuse Flossie.
— Inelul ăla a costat pe puţin cinci sute, spuse Philbrick.
— Hai să mergem să stăm de vorbă cu vicarul despre Dumnezeu, spuse doamna Beste-Chetwynde. Chokey e de părere că religia e ceva divin.
— Rasa mea e foarte spiritualizată, rosti Chokey.
— Fanfara cântă marşul Oameni din Harlech de peste o jumătate de ceas, spuse doctorul. Diana, du-te şi roagă-i să
încerce altceva.
— Uneori, oamenii de culoare mă cam plictisesc, vorbi doamna Beste-Chetwynde către lady Circumference. Dar pe dumneata?
— Eu n-am avut niciodată de-a face cu ei.
— Cred că te-ai purta bine cu ei. Sunt atât de serioşi, şi ţin atât de mult la principiile lor!… Cine-i omuleţul acela cherchelit şi simpatic?
— E cel care mi-a împuşcat fiul.
— Draga mea, ce lovitură grea pentru dumneata! Sper că
n-ia murit, totuşi? Chokey a împuşcat un om aseară, la o petrecere. I se întâmplă uneori să se înveselească. Doar în momentele lui cele mai bune capătă asemenea conştiinţă de clasă… Mă duc să-l salvez pe vicar.
Şeful gării intră în pavilion, tăcut şi prost dispus.
— Ce-i, omule? îl întrebă doctorul.
— I-am spus tinerei doamne că nu putem cânta alte cântece, atât timp cât dumneaei fumează.
— Bine, dar pentru Dumnezeu, de ce nu?
— Celelalte cântece sunt sacre. Ar fi o blasfemie să cântăm cântecele Sionului în timp ce doamna fumează ţigări.
Oricum, Oameni din Harlech e un cântec frumos.
88
— Penibilă poveste! Nu-i pot cere doamnei Beste-Chetwynde să nu mai fumeze. Sincer vorbind, socot că e o impertinenţă din partea dumitale.
— Nu puteţi cere nimănui să ia în deşert numele Domnului, decât dacă plătiţi mai mult. Trei lire pentru muzică, şi încă una pentru blasfemie poftim.
Dr. Eagan îi mai dădu o liră. Şeful de gară st retrase, iar peste câteva minute fanfara începu o variantă ciudat de sentimentală a psalmului: În ale Tale curţi nu e nevoie / De soare, ziua, şi de lună, noaptea.
Capitolul X
Post Mortem
În timp ce ultima maşină se depărta, doctorul şi fiicele lui împreună cu Paul şi Grimes mergeau pe alee spre castel.
— Sincer vorbind, serbarea m-a cam dezamăgit, spuse doctorul. După părerea mea, toate au ieşit anapoda, în ciuda pregătirilor noastre.
— Şi a cheltuielilor, îl completă Dingy.
— Regret, de asemenea, că domnul Prendergast a avut acel diferend nefericit cu prietenul de culoare al doamnei Beste-Chetwynde. În toţi cei zece ani cât am lucrat împreună, nu l-am văzut niciodată pe domnul Prendergast atât de categoric în opiniile sale. Nu era cuviincios din parte-i. Cât despre Philbrick, prezenţa lui a fost cu totul deplasată. Am fost de-a dreptul alarmat. Păreau atât de furioşi, şi încă din pricina unui detaliu mărunt, de arhitectură bisericească.
— Domnul Cholmondley mi s-a părut foarte susceptibil, se amestecă în vorbă Flossie.
— Da, îşi închipuia pesemne că teoria domnului Prendergast despre dezvoltarea târzie a catapetesmei era oarecum expresia unei prejudecăţi rasiale. Mă întreb de ce s-au certat? După părerea mea la mijloc era doar o gândire 89
foarte confuză. Totuşi, ar fi fost mai decent ca domnul Prendergast să abandoneze subiectul. Şi-apoi, ce putea Philbrick să ştie despre acest subiect?
— Philbrick nu-i un servitor oarecare, spuse Dingy.
— Într-adevăr, admise doctorul. E un servitor cu bijuterii, spre marele meu regret.
— Nu mi-a plăcut cum a vorbit lady Circumference, spuse Flossie. Dar dumitale?
— Nici mie, recunoscu doctorul. Şi nici cum a vorbit doamna Clutterbuck. Aluzia ei la cursa de demifond mi s-a părut pur şi simplu grosolană. M-a bucurat mult performanţa realizată ieri de Clutterbuck la sărituri.
— Nu-i aşa că maică-sa cam bate câmpii? întrebă Dingy.
