mă gândesc la vreun subiect cât de simplu, mă văd asaltat 107

de o contradicţie flagrantă de acest gen. Te-ai gândit vreodată

la căsătorie, fireşte, pe plan teoretic?

— Nu prea mult, mărturisesc.

— Nu cred că oamenii s-ar mai îndrăgosti sau ar dori să se căsătorească dacă nu fi s-ar vorbi despre asta, continuă

domnul Prendergast. E ca şi cu străinătatea: nimeni n-ar dori să plece, dacă nu i s-ar spune că străinătatea există. Nu crezi?

— Nu cred că ai dreptate, spuse Paul. Gândeşte-te la animale, care fac amor destul de des.

— Zău? se miră domnul Prendergast. Nu ştiam. Ce lucru extraordinar! Am avut şi eu o mătuşă a cărei pisică îşi ducea lăbuţa la bot când căsca. E de mirare câte lucruri ajung să

înveţe animalele. Am citit în ziar despre o focă de circ care jonglează cu-o umbrelă şi două portocale.

— Ştiu ce-am de făcut, spuse Grimes. O să-mi cumpăr o motocicletă.

Ideea păru să-l înveselească puţin. Mai bău un pahar de vin şi zâmbi vag:

— Mă tem că n-am fost atent la tot ce mi-aţi spus, prieteni.

Reflectam. Despre ce era vorba?

— Prendy povestea despre o focă de circ care jongla cu o umbrelă şi două portocale.

— Păi, asta nu-i nimic. Eu pot jongla cu-o sticlă mare, cu-o bucată de gheaţă şi cu două cuţite. Uite!

— Grimes, încetează! Toată lumea se uită la dumneata!

Ospătarul-şef se apropie, mustrător:

— Nu uitaţi unde vă aflaţi, sir!

— Ştiu prea bine unde mă aflu, spuse Grimes. Mă aflu în hotelul pe care amicul meu sir Solomon Philbrick vrea să-l cumpere, iar eu îţi spun, bătrâne, că dac-o să-l cumpere, prima persoană care-o să-şi piardă slujba o să fii mătăluţă.

Pricepi?

Încetă totuşi să jongleze, iar domnul Prendergast mâncă

netulburat două pêches Melba.

— Norul negru a trecut, spuse Grimes. În sfârşit, Grimes se poate bucura de această seară.

108

Capitolul XIII

Moartea unui dascăl de şcoală publică

Şase zile mai târziu, şcoala primi o jumătate de zi liberă şi îndată după prânz bigamul căpitan Edgar Grimes fu cununat cu domnişoara Florence Selina Fagar, în biserica parohiei Llanabba. O mică zgârietură la mână îl împiedică pe Paul să

cânte la orgă. Porni prin biserică împreună cu domnul Prendergast, care, spre deznădejdea lui, primise din partea doctorului Fagan porunca de a-i încredinţa mirelui mireasa.

— Nu am de gând să asist, spusese doctorul. Toată

povestea asta e extrem de dureroasă pentru mine.

Toţi ceilalţi se aflau însă acolo, cu excepţia micului lord Tangent, care fusese trimis la un dispensar local, pentru a i se amputa piciorul rănit. Băieţii, în majoritatea lor, salutaseră ceremonia ca pe o abatere plăcută de la programul lor zilnic, destul de plicticos. Numai Clutterbuck părea bosumflat.

— N-am impresia că vor avea copii prea frumoşi, spuse Beste-Chetwynde.

Darurile de nuntă erau cam puţine. Băieţii contribuiseră

fiecare cu câte un şiling şi cumpăraseră, la o prăvălie din Llandudno, un ceainic argintat, amintind vag de stilul art nouveau. Doctorul le dăduse un cec în valoare de douăzeci şi cinci de lire. Domnul Prendergast îi oferise lui Grimes un baston – „pentru că mi-l lua totdeauna pe-al meu” – iar Dingy, destul de generoasă, le dăduse două rame pentru fotografii, un calendar şi o tavă de alamă din Benares. Paul fusese ales ca naş.

Ceremonia religioasă se desfăşură fără nicio piedică, deoarece soţia irlandeză a lui Grimes nu apăru să conteste cununia. Flossie purta o rochie croită dintr-o catifea destul de bătătoare la ochi şi o pălărie cu două pene roz.

— Am fost aşa de încântată când mi-a spus că nu ţine neapărat să mă îmbrac în alb, deşi rochia albă ar fi putut, fireşte, să fie vopsită mai târziu.

109

Atât mireasa cât şi mirele dădură răspunsuri corecte la întrebările vicarului, care rosti apoi o foarte emoţionantă

predică pe tema căminului şi a dragostei conjugale:

— Ce frumos este să vezi doi tineri în floarea vârstei pornind, cu binecuvântarea Bisericii, să înfrunte laolaltă

viaţa! Cu atât mai frumos este când un bărbat şi o femeie ajunşi la deplina maturitate vin şi spun: „Experienţa noastră

de viaţă ne-a învăţat că unul singur nu e de-ajuns.”

Băieţii stăteau înşiraţi pe aleea ce ducea de la uşa bisericii spre cimitir. Monitorul le porunci:

— De trei ori vivat! pentru doamna şi domnul căpitan Grimes!

După aceea se întoarseră la castel. Luna de miere fusese amânată până la sfârşitul trimestrului, adică peste zece zile, iar pregătirile făcute pentru primele zile ale vieţii lor conjugale erau cam sărăcăcioase.

— Trebuie să vă descurcaţi cum puteţi, le spusese doctorul. Presupun că vreţi să dormiţi în acelaşi dormitor.

Cred că nu va avea nimeni nimic împotrivă să vă mutaţi amândoi în odaia cea mare din turnul de apus. E cam umedă, dar sper că Diana va avea grijă să se facă foc. Aţi putea folosi, serile, salonul de zi, iar căpitanul Grimes va lua, fireşte, masa cu mine, în sufragerie, nu cu băieţii. N-aş vrea să-l găsesc şezând în salonul cel mare, şi nici, desigur, în biblioteca mea. Aş prefera să-şi păstreze, ca mai înainte, cărţile şi roba în sala comună. Pentru trimestrul următor mă

voi gândii la alt aranjament. Poate C-o să vă cedez unul dintre pavilioane sau o să vă amenajez un fel de salon în turn. Nu eram pregătit pentru o asemenea răsturnare a vieţii melc de familie.

Diana, care se comportase destul de onorabil în această

ocazie, puse o vază cu flori în dormitor, şi aprinse un foc uriaş, alimentat cu rămăşiţele unui pupitru şi cu două dintre lădiţele elevilor.