dumnealui s-a logodit cu fiică-mea cea mare. Nu mă

aşteptasem ia asta, Pennyfeather. Iată o umilinţă de care aş

fi putut fi scutit. Îţi spun toate astea pentru că, în scurtul răstimp de când ne cunoaştem, am învăţat să te respect şi să

mă încred în dumneata.

Doctorul oftă, scoase din buzunar o batistă de crêpe de chine, îşi suflă emoţionat nasul, şi continuă:

— Nu e ginerele pe care mi l-aş fi ales. I-aş fi putut ierta piciorul de lemn, sărăcia de sclav, josnicia morală şi trăsăturile hidoase; i-aş fi putut ierta chiar şi vocabularul nemaipomenit, dacă ar fi fost însă un gentleman. Sper că nu mă crezi snob. Poate c-ai observat la mine o anumită

prejudecată împotriva claselor inferioare. E adevărat. Am motive temeinice să simt astfel. Vezi dumneata, m-am însurat cu o fată de rând. Dar nu despre asta e vorba acum.

Ceea ce voiam să-ţi spun este următorul lucru: am vorbit cu nefericita de fiică-mea şi am constatat că nu are vreo înclinaţie deosebită pentru Grimes. Nu cred, de altfel, că una 101

dintre fiicele mele ar putea să decadă atât de rău. E, totuşi, din nu ştiu ce pricină, dornică să se mărite grabnic cu cineva. Aş fi dispus să iau ca asociat la Llanabba pe un ginere care să-mi fie pe plac. În mod normal, şcoala aduce un venit de cel puţin trei mii de lire pe an – asta, datorită

talentului de gospodină al dragii mele Diana – iar asociatul meu mai tânăr ar avea la început un venit de o mie pe an şi ar căpăta desigur o parte mai mare după moartea mea. E o perspectivă pe care mulţi tineri ar socoti-o ispititoare. Şi mă

întrebam, Pennyfeather, dacă nu cumva, privind chestiunea dintr-un punct de vedere strict comercial, fără nicio prejudecată, luând lucrurile aşa cum sunt, şi în raport cu valoarea lor reală, mă întrebam, deci, dacă nu cumva dumneata… Mă exprim, oare, clar?

— Nu, sir, răspunse Paul, mă tem că e cu neputinţă. N-aş

vrea să par prea dur, dar mi-e teamă că…

— E-n regulă, dragul meu. Niciun cuvânt în plus! înţeleg destul de bine. Mă temeam eu că acesta va fi răspunsul dumitale. Ei bine, în cazul ăsta trebuie să mă mulţumesc cu Grimes! Nu cred că ar avea vreun sens să-l sondez şi pe domnul Prendergast.

— Foarte drăguţ din partea dumneavoastră că v-aţi gândit la mine.

— Nicidecum, nicidecum… Nunta va avea loc de azi într-o săptămână. Îi poţi spune lui Grimes, dacă-l vezi. Pe cât posibil, nu vreau să am de-a face cu el. Mă întreb dacă n-ar fi bine să organizez o mică sindrofie.

O clipă, în ochii doctorului Fagan se aprinse o lumină, care se stinse însă numaidecât.

— Nu, nu, n-o să fie nicio sindrofie! Serbarea sportivă n-a fost deloc încurajatoare. Micul lord Tangent e încă suferind, după câte mi s-a spus.

Paul se întoarse în sala comună cu solia doctorului Fagan.

— La naiba! exclamă Grimes. Speram că totul o să cadă

baltă.

— Ce ţi-ai dori ca dar de nuntă? îl întrebă Paul.

Grimes se lumină la faţă:

— Ce se-aude cu cheful pe care ni l-ai promis mie şi lui 102

Prendy?

— În regulă! spuse Paul. Vă invit pe mâine.

*

Hotelul Metropol din Cympryddyg este, fără îndoială, cel mai mare hotel din nordul Ţării Galilor. E situat pe o colină

înaltă şi salubră ce domină o fâşie de apă comparată de către companiile de cale ferată cu golful Neapole. A fost construit în generoasa epocă de dinainte de război, cu mare risipă de oglinzi şi de marmură. Astăzi pare cam decăzut, pentru că nu s-a bucurat niciodată de popularitatea scontată de promotorii săi. Cimentul terasei principale a crăpat în câteva locuri, în grădina de iarnă suflă vântul, iar curtea maură

oferă priveliştea dezolantă a unor cărucioare de invalizi abandonate. În plus, niciuna dintre fântânile arteziene nu funcţionează, orchestra de coarde care cântă noapte de noapte în salon a cedat locul unui foarte costisitor aparat de radio pe care doar unul dintre chelneri ştie să-l manevreze, în camera pentru corespondenţă nu există niciodată hârtie, iar cearceafurile nu sunt destul de lungi pentru paturi.

Philbrick îi vorbi despre toate aceste defecte lui Paul în timp ce şedeau în curtea cu palmieri împreună cu Grimes şi domnul Prendergast şi beau cocktail-uri, înainte de cină.

— Şi nici măcar nu-i ieftin, adăugă Philbrick.

Devenise foarte amabil în ultimele zile.

— Totuşi e ceva, mai ales în Ţara Galilor, unde nu te poţi aştepta la prea mult. Personal nu pot trăi multă vreme fără

oarecare confort. Nu rămân aici în seara asta, altminteri v-aş

fi poftit să luaţi masa cu mine.

— Philbrick, băiatule, spuse Grimes, eu şi colegii mei doream de mult să stăm de vorbă cu tine. Ce-i cu poveştile alea pe care ni le-ai spus, precum că ai fi armator şi romancier şi tâlhar?

— Fiindcă întrebi, află că erau minciuni, îi răspunse, demn, Philbrick. Într-o zi veţi afla întreg adevărul despre mine. E mai senzaţional decât orice poveste închipuită. Până

una alta, trebuie să mă întorc la castel. Noapte bună.

103

— Pare să fie un intim al casei, comentă Grimes privindu-l cum dispare în noapte, însoţit foarte ceremonios de către director şi de ospătarul-şef. Se pricepe să îndruge poveşti, n-am ce spune!

— Cred că-s cheile lor, spuse domnul Prendergast pe neaşteptate.

Pentru prima oară deschidea şi el gura. Vreme de douăzeci de minute şezuse foarte ţeapăn în jilţul lui cu spătar aurit, rotindu-şi ochii, neobişnuit de strălucitori şi de ageri, ca să

nu-i scape nimic din frumoasa privelişte din jur.

— Care chei, Prendy?

— Păi, alea de la hotel. Am avut întâi impresia că-s nişte bani.

— Asta te frământa? Şi eu care credeam că te uiţi la funcţionară!

— Ah, Grimes chicoti domnul Prendergast, îmbujorându-se la faţă.

Paul îşi conduse oaspeţii în sala de mese.

— Nu degeaba am predat franceza în toţi aceşti ani, spuse Grimes, cercetând lista de mâncare. Voi lua la-nceput nişte huîtres 15 faine.