Paul le povesti despre Lamb and Flag din Camberwell Green şi despre Toby Cruttwell, apoi îi întrebă: Care poveste o fi adevărată? Cea pe care mi-a spus-o mie, cea pe care ţi-a spus-o dumitale, sau cea pe care i-a spus-o lui Prendy ?
— Niciuna, hotărî Prendergast.
Capitolul XII
Agonia căpitanului Grimes
Două zile mai târziu Beste-Chetwynde şi Paul stăteau lângă orga din biserica parohială din Llanabba.
— Am impresia că n-am cântat prea grozav, nu-i aşa, sir?
— Aşa e.
— Să mă opresc puţin?
— Ar fi bine.
— Piciorul lui Tangent s-a umflat şi s-a învineţit, spuse Beste-Chetwynde, încântat.
— Săracul!
— Azi dimineaţă am primit o scrisoare de la maică-mea. E
şi un mesaj pentru dumneavoastră. Să vi-l citesc?
Scoase din buzunar o scrisoare, scrisă pe hârtia cea mai groasă cu putinţă.
99
— Prima parte e despre alergări şi despre o ceartă pe care a avut-o cu Chokey, căruia nu-i place, se pare, felul cum maică-mea a reconstruit casa noastră de la ţară. Ar fi timpul să se despartă de omul ăsta, nu credeţi?
— Ce spune despre mine? întrebă Paul.
— Spune aşa: Apropo, scumpul meu băiat, trebuie să-ţi spun că ortografia din ultimele tale scrisori omoară pur şi simplu cuvintele. Ştii bine cât de mult doresc să-ţi continui studiile şi să mergi la Oxford, şi m-am gândit că n-ar strica poate să ai un preparator în vacanţa viitoare, nu crezi? Ar fi cumva prea plictisitor? M-am gândit la un preparator tânăr şi priceput. N-ar dori oare să vină la noi profesorul acela tânăr şi chipeş, pe care spuneai că-l placi? Cât ar trebui să-i plătesc?
Niciodată nu m-am priceput la lucrurile astea. Nu mă refer laprofesorul ăla beţiv, deşi a fost drăguţ şi el. Cred că despre dumneavoastră vorbeşte, nu? Nu poate fi vorba de căpitanul Grimes.
— Trebuie să reflectez la asta, spuse Paul. Ideea mi se pare destul de bună.
— Da, zise Beste-Chetwynde cu îndoială în glas, ar putea să fie foarte bine, numai că n-aş vrea să mai aud de lecţii ca la şcoală. Deunăzi, Prendergast ăla m-a bătut măr.
— N-o să facem nici lecţii de orgă, îl asigură Paul.
Grimes nu primi vestea cu entuziasm, aşa cum nădăjduise Paul. Şedea în faţa focului din cămin, în sala comună, şi-şi muşca unghiile cu disperare.
— Bravo, băiete! îi spuse, distrat. E splendid! Mă bucur, mă bucur din inimă.
— Nu prea pari vesel.
— Aşa e. De fapt, iar am intrat mesa.
— Rău de tot?
— Până-n gât.
— Îmi pare rău, dragul meu prieten. Ce-ai de gând să faci?
— Am făcut singurul lucru posibil: mi-am anunţat logodna.
— O să se bucure Flossie.
— A, da, ea se bucură, fir-ar a dracului cu ochişorii ei spălăciţi!
100
— Dar bătrânul ce-a spus?
— A rămas perplex. Acum, stă şi chibzuieşte. Sper că totul o să fie în ordine.
— Nu văd de ce n-ar fi.
— Păi, există un motiv. Nu cred că ţi-am spus vreodată, dar sunt deja căsătorit.
În seara aceea Paul fu chemat de doctor. Acesta purta o haină de seară, la două rânduri, pe care-o netezea nervos peste şolduri. Părea amărât şi îmbătrânit.
— Pennyfeather, îl întâmpină el, am primit azi-dimineaţă o lovitură grea, două lovituri, de fapt. Prima a fost neplăcută, dar oarecum de aşteptat. Colegul dumitale, căpitanul Grimes, a fost demascat în faţa mea, pe baza unei dovezi ce exclude posibilitatea nevinovăţiei, ca făptaş al unui delict, ba, aş putea spune chiar al unei fărădelegi, pe care nu o pot nici înţelege, nici scuza. Nu e nevoie să intru în amănunte. E
vorba, totuşi, de o chestiune măruntă. Am întâlnit numeroase cazuri similare în decursul îndelungatei mele cariere. Dar, ceea ce m-a tulburat şi m-a mâhnit mai adânc decât pot exprima modestele mele cuvinte este vestea că
