— Nu vreau să te descurajez, spuse domnul Prendergast, dar o cunosc pe Flossie de aproape zece ani, şi…
— Ştiu tot ceea ce mi-ai putea spune despre Flossie.
Aproape c-aş dori să mă însor cu Dingy, dar presupun că-i prea târziu să mai pot schimba. O, Dumnezeule, unde-am ajuns! exclamă Grimes disperat, privind în pahar.
— Capul sus, Grimes! îl îmbărbăta Paul. Nu-ţi stă în caracter să fii atât de abătut.
— Prieteni, spuse Grimes, cu vocea gâtuită de emoţie, aveţi în faţa voastră un om oare-şi înfruntă pedeapsa. Respectaţi-l, chiar dacă nu-l puteţi înţelege. Aceia care s-au robit poftelor trupeşti, de aceste pofte au să piară. Sunt un om foarte păcătos, şi am trecut de prima tinereţe. Cine mă va compătimi când voi cădea în groapa întunecată către care par să mă ducă paşii? Tânăr fiind, m-am ţinut ţanţoş şi mi-am văzut de drum fără să-mi pese de urmări, dar în spatele meu, nevăzută, stătea necruţătoarea justiţie cu sabia-i cu două tăişuri.
Li se mai servi mâncare. Domnul Prendergast mânca cu lăcomie.
— Ah, de ce nu m-a prevenit nimeni? exclamă Grimes, deznădăjduit. Să mă fi avertizat cineva! Să-mi fi spus răspicat! Despre Flossie să-mi fi vorbit, nu despre flăcările iadului. M-am expus acestor flăcări şi m-aş mai expune din nou, dar nimeni nu mi-a vorbit despre căsătorie. Ar fi trebuit să-mi spună că, la capătul acelui drum plăcut, presărat cu flori, mă aşteaptă hidoasele lumini ale căminului şi glăscioarele copiilor. Să-mi fi vorbit cineva despre marele pat parfumat cu levănţică, pregătit anume pentru mine, şi de glicina din ferestre, şi de intimitatea şi căldura căminului.
106
Lasă, că nici n-aş fi vrut s-ascult. Viaţa omului se desfăşoară
între două căminuri. Ieşim pentru câteva clipe la lumină, apoi uşa se închide în faţa noastră. Perdelele ne ascund soarele, iar în cămin străluceşte focul, în vreme ce sus, la etaj, deasupra capetelor noastre, se repetă teribilele rătăciri ale adolescenţei. Pe fiecare dintre noi ne aşteaptă un cămin şi o familie. Nu putem scăpa, oricât ne-am strădui. Purtăm în noi sămânţa vieţii, aşa cum ne purtăm scheletul; fiecare poartă în pântec, fără să-şi dea seama, câte o casă. Nu există
scăpare. Ca indivizi, nici nu existăm. Suntem doar nişte potenţiali constructori de căminuri, aidoma castorilor şi furnicilor. Cum venim oare pe lume? Ce e naşterea?
— M-am întrebat adesea, spuse domnul Prendergast.
— Ce înseamnă impulsul pe care-l simt doi oameni, de a-şi clădi un cămin îngrozitor? înseamnă fiinţa încă nenăscută, care îşi proclamă prezenţa. Noi toţi nu suntem decât o expresie a instinctului vieţii de familie, iar dacă am avut norocul să scăpăm personal de râia asta, Natura are ea grijă
să ne molipsească în alt fel. Flossie are destulă râie pentru doi. Eu n-o am deloc. Sunt una dintre fundăturile rămase în afara marelui drum al procreaţiei, dar n-are a face. Natura iese totdeauna învingătoare. O, Dumnezeule! De ce n-am murit în acel prim cămin îngrozitor? De ce-am sperat c-aş
putea să scap?
Căpitanul Grimes continuă câtva timp să se lamenteze, adânc deznădăjduit. Deodată, amuţi şi se uită la pahar.
— Mă întreb dacă aş mai putea căpăta încă o bucăţică din acest delicios fazan, spuse domnul Prendergast.
— În orice caz copii n-au să fie, voi avea eu grijă de asta!
spuse Grimes.
— Totdeauna a fost pentru mine un mister de ce se căsătoresc oamenii? rosti domnul Prendergast. Nu văd nici cel mai mic motiv. Oamenii normali sunt destul de fericiţi şi fără asta. În cazul lui Grimes, mai e de înţeles. El are numai de câştigat de pe urma acestei căsătorii, dar ce speră Flossie să câştige? Şi, totuşi, ea pare mai entuziasmată decât Grimes. Tragedia vieţii mele este că ori de câte ori încep să
mă gândesc la vreun subiect cât de simplu, mă văd asaltat 107
de o contradicţie flagrantă de acest gen. Te-ai gândit vreodată
la căsătorie, fireşte, pe plan teoretic?
— Nu prea mult, mărturisesc.
— Nu cred că oamenii s-ar mai îndrăgosti sau ar dori să se căsătorească dacă nu fi s-ar vorbi despre asta, continuă
domnul Prendergast. E ca şi cu străinătatea: nimeni n-ar dori să plece, dacă nu i s-ar spune că străinătatea există. Nu crezi?
— Nu cred că ai dreptate, spuse Paul. Gândeşte-te la animale, care fac amor destul de des.
— Zău? se miră domnul Prendergast. Nu ştiam. Ce lucru extraordinar! Am avut şi eu o mătuşă a cărei pisică îşi ducea lăbuţa la bot când căsca. E de mirare câte lucruri ajung să
înveţe animalele. Am citit în ziar despre o focă de circ care jonglează cu-o umbrelă şi două portocale.
— Ştiu ce-am de făcut, spuse Grimes. O să-mi cumpăr o motocicletă.
Ideea păru să-l înveselească puţin. Mai bău un pahar de vin şi zâmbi vag:
— Mă tem că n-am fost atent la tot ce mi-aţi spus, prieteni.
Reflectam. Despre ce era vorba?
— Prendy povestea despre o focă de circ care jongla cu o umbrelă şi două portocale.
— Păi, asta nu-i nimic. Eu pot jongla cu-o sticlă mare, cu-o bucată de gheaţă şi cu două cuţite. Uite!
— Grimes, încetează! Toată lumea se uită la dumneata!
Ospătarul-şef se apropie, mustrător:
— Nu uitaţi unde vă aflaţi, sir!
— Ştiu prea bine unde mă aflu, spuse Grimes. Mă aflu în hotelul pe care amicul meu sir Solomon Philbrick vrea să-l cumpere, iar eu îţi spun, bătrâne, că dac-o să-l cumpere, prima persoană care-o să-şi piardă slujba o să fii mătăluţă.
Pricepi?
