137

— N-ar trebui să cunosc spaniola? o întrebă el.

Era o întrebare foarte potrivită, dar Margot îi răspunse, râzând şi zvârlindu-şi cât colo ţigara:

— E timpul să te duci să te schimbi. Văd că astă seară eşti cam dificil.

Paul se gândi la discuţia asta în timp ce făcea baie – într-o cadă adâncă, de malachit – şi chiar şi după aceea, în timp ce se îmbrăca; legându-şi cravata, tremura din cap până-n picioare, ca o jucărie de sârmă.

La cină, Margot vorbi despre lucruri prozaice: despre nişte bijuterii pentru care comandase monturi noi, şi pe care bijutierul i le stricase de tot, despre casa ei din Londra a cărei instalaţie electrică fusese reparată de teama unui incendiu, despre averea câştigată la cazino de omul pe care-l lăsase să-i păzească vila din Cannes, despre garanţia pe care i-o cerea societatea pentru păstrarea vechilor imobile că nu-şi va dărâma castelul din Irlanda, despre bucătar, care părea să nu fie în toate minţile lui, judecând după monotonia cinei din seara aceea, şi despre încercările lui Bobby Pastmaster de a-i stoarce iarăşi nişte bani cu împrumut pe motivul că îl păcălise cumpărând casa căci, dacă ar fi ştiut că o va dărâma, ar fi pus-o să-i plătească mai mult.

— Ceea ce pretinde Bobby e absurd, spuse ea. Cu cât îi preţuiam mai puţin casa, cu atât mai puţin trebuia să-i plătesc pentru ea, nu-i aşa? Totuşi, aş face mai bine să-i trimit ceva bani, altfel o să se însoare. Cred că ar fi frumos ca Peter să-i moştenească titlul când o să devină major.

Ceva mai târziu, când rămaseră singuri, îi spuse lui Paul:

— Oamenii debitează tot felul de prostii despre avantajul de a fi bogat. Într-un fel e foarte plictisitor să fii bogat, şi presupune o muncă necontenită, dar eu tot n-aş vrea să fiu săracă, sau măcar moderat înstărită, nici pentru toate plăcerile din lume. Crezi c-ai putea fi fericit dac-ai fi bogat?

— Depinde de felul cum aş obţine banii, răspunse Paul.

— Nu văd ce legătură are.

— Nu m-ai înţeles. Voiam să spun că nu există decât un singur lucru care m-ar putea face într-adevăr fericit, şi dacă

l-aş obţine, aş deveni şi bogat, dar n-are legătură cu bogăţia, 138

înţelegi? Căci oricât de bogat aş fi, dacă n-aş avea ceea ce m-ar putea face fericit, n-aş fi fericit, pricepi?

— Scumpule, ceea ce spui tu e cam obscur, dar cred că

înseamnă ceva foarte drăguţ.

Paul ridică ochii şi privirile li se întâlniră dintr-odată.

— Da, da, sunt încântată, adăugă ea.

— Margot, iubita şi scumpa mea, vrei să te măriţi eu mine?

Paul îngenunchie lângă scaunul ei, prinzându-i mâinile.

— Tocmai despre asta am încercat să discut cu tine, toată

ziua! rosti Margot, cu tremur în glas.

— Adică, s-ar putea să vrei, Margot? Există vreo şansă?

— Nu văd de ce nu. Fireşte, trebuie să-l întrebăm pe Peter, şi mai sunt şi alte lucruri pe care ar trebui să le discutăm înainte…

Deodată adăugă:

— Paul, dragul, dragul meu, vino-ncoace!

*

Îl găsiră pe Peter în sufragerie: mânca o piersică lângă

bufet.

— Helo! îi întâmpină el.

— Peter, avem să-ţi spunem ceva, începu Margot. Paul spune că vrea să mă mărit cu el.

— Straşnic! exclamă Peter. Mă bucur. Asta aţi făcut voi în bibliotecă?

— Vasăzică, n-ai nimic împotrivă? îl întrebă Paul.

— Împotrivă?! Păi, tocmai asta am căutat să aranjez toată

săptămână. De fapt, ăsta-i motivul pentru care te-am adus aici. Cred că-i un lucru admirabil, încheie băiatul, şi mai luă

o piersică.

— Eşti primul bărbat despre care vorbeşte aşa. Cred că-i un semn bun, Paul.

— Ah, Margot, hai să ne căsătorim numaidecât!

— Dragul meu, încă n-am zis da. O să-ţi spun mâine dimineaţă.

— Nu, spune-mi chiar acum, Margot. Mă placi puţin, nu-i aşa? Te rog, mărită-te cu mine cât mai curând!

139

— O să-ţi spun mâine dimineaţă. Mai întâi trebuie să

reflectez la o serie de lucruri. Să ne întoarcem în bibliotecă.

*

În noaptea aceea lui Paul îi veni foarte greu să adoarmă.

Închisese de mult cartea şi stinsese lumina, dar zăcea cu ochii deschişi, iar gândurile îi rătăceau. Întocmai ca în prima noapte a şederii sale acolo, simţea cum geniul neadormit şi inefabil al casei îi dă târcoale. El, şi Margot, şi Peter, şi sir Humphrey Maltravers erau doar nişte episoade neînsemnate în viaţa casei, a acestui monstru nou-născut, la a cărui zămislire contribuiseră câteva culturi străvechi şi uitate.

Timp de o jumătate de ceas, rămase cu ochii pironiţi în beznă, până când gândurile începură, treptat, să se detaşeze de persoana lui – semn că adormea. Deodată se trezi, auzind cum uşa se deschide încet. Nu putea să vadă nimic, dar auzea un foşnet de mătase ca şi când cineva ar fi intrat în cameră. Apoi uşa se închise la loc.

— Paul, dormi?

— Margot!

— Sst! Dragul meu, nu aprinde lumina! Unde eşti?