— Pare să fie un intim al casei, comentă Grimes privindu-l cum dispare în noapte, însoţit foarte ceremonios de către director şi de ospătarul-şef. Se pricepe să îndruge poveşti, n-am ce spune!
— Cred că-s cheile lor, spuse domnul Prendergast pe neaşteptate.
Pentru prima oară deschidea şi el gura. Vreme de douăzeci de minute şezuse foarte ţeapăn în jilţul lui cu spătar aurit, rotindu-şi ochii, neobişnuit de strălucitori şi de ageri, ca să
nu-i scape nimic din frumoasa privelişte din jur.
— Care chei, Prendy?
— Păi, alea de la hotel. Am avut întâi impresia că-s nişte bani.
— Asta te frământa? Şi eu care credeam că te uiţi la funcţionară!
— Ah, Grimes chicoti domnul Prendergast, îmbujorându-se la faţă.
Paul îşi conduse oaspeţii în sala de mese.
— Nu degeaba am predat franceza în toţi aceşti ani, spuse Grimes, cercetând lista de mâncare. Voi lua la-nceput nişte huîtres 15 faine.
Domnul Prendergrast mâncă un grape-fruit, cu oarecare dificultate.
— Ce portocală mare! exclamă el la sfârşit. Aici toate se fac pe scară mare.
Supa fu servită în nişte castronaşe de aluminiu.
Negustorii din Manchester, care chefuiau în preajmă, începură să se uite cam chiorâş la masa lui Paul.
— Cineva de-aici e pus pe chef, spuse Grimes, arătând spre un chelner care înainta şontâc-şontâc, strivit sub greutatea unei găleţi cu gheaţă din care ieşea gâtul unei enorme sticle de şampanie.
— Dumnezeule! La noi vine!
— Cu complimentele şi felicitările lui sir Solomon Philbrick pentru căpitanul Grimes, cu ocazia apropiatei sale căsătorii.
Grimes îl apucă de mânecă pe chelner.
15 Stridii (fr.).
104
— Ascultă, bătrâne, îl cunoşti bine pe sir Solomon Philbrick ăsta?
— Vine destul de des pe-aici, sir.
— Cheltuieşte o mulţime de bani, aşa-i?
— Niciodată nu invită pe cineva, dar totdeauna comandă
pentru el însuşi lucrurile cele mai bune.
— Şi plăteşte în bani-peşin?
— N-aş putea spune, sir. Mai doriţi ceva?
— În regulă, bătrâne! Nu te enerva. E vorba de un amic al meu, pricepi?
— Zău, Grimes, spuse domnul Prendergast, mă tem că l-ai cam plictisit cu întrebările dumitale, iar individul ăla corpolent de colo se uită la noi foarte stăruitor.
— Propun un toast, Prendy, umple-ţi paharul. Să bem pentru Trumpington, oricine-o fi, care ne-a dat banii pentru cheful ăsta!
— Şi pentru Philbrick, oricine-o fi! spuse Paul.
— Şi pentru domnişoara Fagan, cu urările noastre cele mai fierbinţi pentru viitorul ei fericit! propuse domnul Prendergast.
— Amin! spuse Grimes.
După supă se servi un sufleu de peşte. Domnul Prendergast făcu un calambur pe tema sufleu-suflet.
Petrecerea era, vădit, foarte reuşită.
— Să ştiţi că, orice-aţi spune voi, căsătoria e un lucru destul de trist, spuse Grimes.
— Cele trei argumente invocate în favoarea ei de cartea de rugăciuni mi s-au părut totdeauna destul de şubrede, încuviinţă domnul Prendergast. În ce mă priveşte, nu mi-a fost niciodată prea greu să evit păcatul plăcerilor trupeşti, cât despre celelalte două avantaje, ele mi se par de-a dreptul dezastruoase.
— Prima mea căsătorie, spuse Grimes, n-a prea fost un succes. S-a întâmplat în Irlanda. Eu eram beat-criţă, ca toţi ceilalţi de altfel. Dumnezeu ştie ce s-o fi ales de prima doamnă Grimes. Am totuşi impresia, că de data asta, cu Flossie, mă aşteaptă o ceremonie destul de solemnă. Dac-ar fi fost după mine, nu mi-aş fi ales o nevastă ca ea. Totuşi, în 105
situaţia mea, cred că-i cel mai bun lucru ce se putea întâmpla. Destul am mucegăit în meseria de dascăl. Nu mă
sfiesc să vă spun că mi-ar fi venit destul de greu să obţin o altă slujbă. Există limite. Acum m-am asigurat pe viaţă, şi nu trebuie să-mi mai fac griji pe chestia certificatelor. E mare lucru. De fapt, e cel mai important. Dar au fost momente, în ultimele douăzeci şi patru de ore, când am îngheţat gândindu-mă la ce m-aşteaptă.
