— Nu-mi amintesc foarte clar tot ce s-a petrecut, dar m-am întors la castel împreună cu Philbrick, iar el mi-a povestit totul despre viaţa lui. Pare să fie într-adevăr bogat, nicidecum valet.
— Ştiu, spuseră într-un glas Paul şi Grimes.
— Amândoi ştiaţi? Ei bine, pentru mine a fost o mare surpriză, deşi trebuie să recunosc că observasem oarecare distincţie în comportarea lui. Eu, însă, observ asta la mai toţi oamenii. V-a povestit tot, chiar şi despre contele acela portughez pe care l-a împuşcat?
— A, nu, mie nu mi-a povestit aşa ceva, spuse Paul.
— A împuşcat un conte portughez? Eşti sigur, bătrâne, că
ai înţeles bine?
— Da, da, sunt sigur. M-a impresionat foarte mult. Aflaţi că Philbrick e de fapt sir Solomon Philbrick, armatorul.
— Vrei să spui romancierul, îl corectă Grimes.
— Hoţul retras din afaceri, spuse Paul.
Cei trei dascăli se uitară unul la altul.
— Băieţi, am impresia că cineva şi-a bătut joc de noi.
— Oricum, asta-i povestea pe care mi-a spus-o, urmă
domnul Prendergast. Totul a-nceput de la discuţia mea cu negrul despre arhitectura bisericească. Se pare că Philbrick are o vilă spaţioasă în parcul Carlton House.
— În Camberwell Green.
— În Cheyne Walk.
— Lăsaţi-mă să vă spun ce mi-a povestit. Are o casă în 95
parcul Carlton House. Ţin bine minte adresa, pentru că o soră de-a doamnei Crump a fost cândva guvernantă într-o casă din acelaşi cartier. El a locuit acolo împreună cu o actriţă care, regret că trebuie s-o spun, nu era soţia lui. I-am uitat numele, ştiu însă că era o actriţă celebră. Se afla într-o zi la clubul Ateneu, când deodată arhiepiscopul de Canterbury s-a apropiat de el şi i-a spus că guvernul ar dori să-l înnobileze, dar că asta e cu neputinţă atâta timp cât duce o viaţă făţiş imorală. Philbrick a respins propunerea.
Am uitat să vă spun că e catolic. Dar toate astea nu explică
pe deplin de ce se află aici. Dovedeşte doar ce personaj important este. Vapoarele lui au sute şi sute de tone, aşa mi-a spus. Ei bine, într-o seară, el şi actriţa lui au dat o petrecere, la care s-a jucat bacara. Se afla acolo şi un conte portughez – un tip foarte oacheş, de la legaţie, pare-se. Jocul s-a transformat curând într-o dispută personală între acesta şi Philbrick. Philbrick a câştigat partidă după partidă, până
când contele a rămas lefter şi a început să semneze poliţe. În cele din urmă, noaptea târziu, a luat din mâna contesei –
care şedea alături şi-i urmărea jocul cu ochi rătăciţi – un smarald enorm. Cât o minge de aur, spune Philbrick. „Acest smarald se află în posesia familiei mele începând de la prima cruciadă”, i-a spus contele portughez. „E singurul lucru pe care nădăjduisem să-l las sărmanului meu fiu!” Şi a azvârlit smaraldul pe masă.
„Miza mea este noul pachebot Regina Arcadiei, cu patru coşuri, acţionat de turbine” a spus Philbrick. „Nu-i destul” a spus contesa portugheză. „Ofer şi iachtul meu cu aburi, Rândunica, patru remorchere şi un barcaz pentru cărbuni”, a spus Philbrick.
Toţi cei de faţă s-au ridicat să-l aplaude. Partida a fost câştigată de Philbrick. Cu o plecăciune, acesta îi restitui smaraldul contesei portugheze, spunându-i: „Pentru fiul dumneavoastră!” Oaspeţii aplaudară din nou, dar contele portughez era alb de mânie. „Mi-aţi insultat onoarea, îi spuse el. În Portugalia avem un singur mod de a rezolva o asemenea situaţie.”
S-au dus numaidecât în Hyde Park, care era destul de 96
aproape. S-au aşezat unul în faţa celuilalt şi au tras. Abia mijiseră zorii. La picioarele statuii lui Achile, Philbrick l-a împuşcat pe contele portughez, care a murit. Îl lăsară cu revolverul încă fumegând în mână. Când intră în maşină, contesa portugheză îi sărută mâna lui Philbrick şi-i spuse:
„N-o să afle nimeni, niciodată. Moartea lui va trece drept o sinucidere. Rămâne o taină, între mine şi dumneata.”
Dar Philbrick nu mai era acelaşi om. Actriţa fu alungată
din casa lui. Iar el căzu într-o adâncă melancolie, care-l făcea să se plimbe de colo până colo, noaptea, prin casa-i pustie, copleşit de sentimentul vinovăţiei. Contesa portugheză îi telefona, dar el îi răspunse că greşise numărul. În cele din urmă Philbrick se duse la un preot şi se spovedi. I se spuse că trebuie să renunţe, vreme de trei ani, la casa şi la averea lui, şi să trăiască printre oamenii cei mai simpli. Iată de ce se află aici, încheie simplu domnul Prendergast. Nu-i asta povestea pe care v-a spus-o şi vouă?
— Nu, spuse Paul.
— Niciun fel de asemănare, întări Grimes. Mie mi-a destăinuit totul într-o seară, la madam Roberts. Iată povestea vieţii lui:
Domnul Philbrick senior era un individ cam excentric. În tinereţea lui făcuse avere ca proprietar al unor mine de diamante, iar mai apoi s-a stabilit la ţară şi şi-a consacrat ultimii ani din viaţă literaturii. A avut doi copii: pe Philbrick şi o fiică, pe nume Gracie. Bătrânul ţinea la Philbrick ca la ochii din cap, dar nu putea s-o sufere pe domnişoara Gracie.
Philbrick recita pe dinafară pasaje întregi din Hamlet şi din alte piese ale lui Shakespeare, înainte ca domnişoara Gracie să ajungă a citi din abecedar. La vârsta de opt ani un sonet de-al lui a fost publicat în ziarul local. Evenimentul acesta i-a dat fetei lovitura de graţie. Locul ei, spunea Philbrick, era printre slujnice, întocmai ca cenuşăreasa, pe când el, băiatul deştept, primea toate bunătăţile şi-i cita din clasici şi-i vorbea într-un limbaj ales bătrânului de la etaj. După ce-a ieşit de la Cambridge, s-a stabilit la Londra şi a început să
scrie ca un apucat. Bătrânului îi plăcea treaba asta: toate cărţile băiatului fuseseră legate în piele albastră şi aşezate 97
într-o bibliotecă aparte, cu bustul său deasupra. Biata Gracie, simţindu-se persecutată, a fugit de-acasă cu un tânăr muncitor de la o uzină de automobile, care n-avea habar de literatură, şi nici de automobilistică, după cum s-a dovedit mai târziu. Când bătrânul a decedat, i-a lăsat lui Philbrick totul, afară de câteva cărţi pentru Gracie. Tânărul o luase de nevastă numai cu gândul că bătrânul o să-i lase ceva. Aşa că o părăsi. Philbrick însă, nu-şi făcea griji din pricina soră-sii: el trăia, cică, pentru artă. Se mută într-o casă mai încăpătoare şi continuă să scrie cu nemiluita.
Gracie încercă să-i stoarcă de câteva ori nişte bani, dar el era atât de ocupat cu scrisul, încât nu avea timp să-şi plece urechea la păsurile ei. În cele din urmă, Gracie se tocmi bucătăreasă într-o casă din Southgate. În anul următor, îşi dădu sufletul. La-nceput moartea ei nu-l tulbură pe Philbrick. Dar peste vreo săptămână observă un lucru ciudat: în biroul lui, ca şi în dormitor şi în celelalte încăperi, simţea mereu un miros de bucătărie. Chemă un arhitect, care spuse că nu simţea niciun miros, dar reconstrui bucătăria, introducând tot felul de ventilatoare. Cu toate astea, mirosul deveni şi mai pătrunzător. Până şi hainele îi miroseau, astfel încât nu mai îndrăznea să iasă din casă. Un miros îngrozitor, de untură râncedă. Încercă să scape de acest miros plecând în străinătate, dar şi întreg Parisul îi mirosi a bucătărie englezească. După un timp, lucrurile se înrăutăţiră şi mai mult: ori de câte ori încerca sa doarmă, noaptea, auzea un clinchet de farfurii în jurul patului, sau în spatele scaunului, când se aşeza să scrie. Alteori se trezea noaptea şi auzea sfârâitul peştelui prăjit şi şuierul oalelor în clocot, îşi dădu în sfârşit seama ce era: fantoma bietei Gracie îl hărţuia. Se duse la societatea de studii psihice, unde i se înlesni o comunicare cu Gracie. O întrebă cum ar putea să-şi repare greşeala. Gracie îi răspunse că trebuia să trăiască
printre servitori vreme de un an şi să scrie o carte despre ei, pentru a le îmbunătăţi soarta. Philbrick încercă să aplice întocmai povaţa şi se tocmi la-nceput ca bucătar, dar fireşte nu se pricepea; familia unde se angajase se îmbolnăvi atât de grav, încât trebui să plece. Şi astfel ajunse aici, la noi.
98
Philbrick spune că a scris o carte emoţionantă şi într-o zi o să-mi citească nişte fragmente. Precum vedeţi, e altă poveste decât cea pe care ne-a spus-o Prendy.
— Adevărat. Apropo, ţi-a spus ceva despre intenţia lui de-a se căsători cu Dingy?
— Niciun cuvânt. Mi-a spus doar că, în clipa când mirosul de bucătărie se va risipi, va deveni cel mai fericit om din lume. Se pare că e logodit cu o poetesă din Chelsea. Nu-i genul de om pe care mi l-aş alege drept cumnat. Dar nici Flossie nu-i genul de nevastă pe care mi-aş alege-o. Se întâmplă uneori şi astfel de lucruri, bătrâne.
