— Douăzeci şi doi.

— Vârsta reală?

— Douăzeci şi doi.

— Unde-ai mai lucrat?

— La doamna Rosenbaum, de pe Jermyn Street, timp de doi ani, doamnă.

— Bine, Bessy, o să văd ce pot face pentru tine. De ce-ai plecat de la doamna Rosenbaum?

— Zicea că domnilor le place să mai schimbe…

— O s-o întreb.

Margot ridică receptorul ţinut de o mănuşă de box.

— Alo? Doamna Rosenbaum? Aici Distracţiile latino-americane. Mi-aţi putea spune ce-i cu domnişoara de la Conradine?… Aha, ăsta-i motivul pentru care v-a părăsit?!

Mulţumesc. Bănuiam eu că despre asta-i vorba!

Agăţă receptorul şi spuse:

— Îmi pare rău, Bessy, dar n-am nimic pentru tine deocamdată.

Apăsă pe sonerie – instalată în ochiul unui păstrăv – şi o nouă fată fu introdusă.

— Numele?

— Jane Grimes.

— Cine te-a trimis la mine?

— Gentlemanul din Cardiff. Mi-a zis să vă dau asta.

Şi-i întinse peste masă un plic mototolit.

Margot citi bileţelul şi spuse:

— Da, înţeleg. Vasăzică, eşti nouă în meserie, Jane?

— Ca un prunc nenăscut.

— Dar ai fost măritată?

— Da, doamnă, dar asta a fost în război, şi bărbatu-meu era tare beţiv.

— Unde ţi-e bărbatul?

— Mort, aşa se zice.

— Straşnic, Jane. Eşti exact genul de care avem nevoie.

Cât de repede poţi să pleci?

147

— Când aţi dori dumneavoastră?

— Păi, la Rio e un loc care rămâne vacant la sfârşitul săptămânii. Trimit două fete, dintre cele mai frumoase pe care le avem. Vrei să te duci şi tu cu ele?

— Da, doamnă, cu plăcere.

— Doreşti ceva bani avans?

— Păi, aş cam vrea să-i trimit tatii ceva bani, dacă aveţi posibilitatea.

Margot scoase dintr-un sertar câteva bancnote, le numără

şi pregăti o chitanţă.

— Semneaz-o, te rog. Am adresa ta. O să-ţi trimit biletele peste o zi sau două. Cum stai cu îmbrăcămintea?

— Păi, am o rochie frumoasă, de mătase, dar e la Cardiff, cu celelalte lucruri ale mele. Domnul acela zicea c-o să

primesc poate şi ceva lucruri noi.

— Da, adevărat. O să-mi notez. De obicei procedăm în felul următor: agentul nostru alege articolele de îmbrăcăminte, iar fata le plăteşte în rate, din salariul ei.

Doamna Grimes ieşi, şi o altă fată veni în locul ei.

Pe la prânz, Margot Beste-Chetwynde era frântă de oboseală.

— Slavă Domnului, e ultima! exclamă ea. Te-ai plictisit tare mult, îngeraşule?

— Margot, eşti admirabilă. Ar fi trebuit să fii împărăteasă!

— Să nu spui asta, dragul meu, căci tu ai fi atunci un sclav creştin…

— Nu mi-a trecut prin minte aşa ceva.

— Pe celălalt trotuar e un tânăr care seamănă leit cu prietenul tău Potts, spuse Margot îndreptându-se spre fereastră. Şi văd că a agăţat-o pe ultima fată, cea care voia să

plece împreună cu copiii şi cu fratele ei.

— În cazul ăsta nu poate fi Potts, spuse Paul, leneş. Să

ştii, Margot, că e un lucru pe care n-am putut să-l pricep: cum se face că, cu cât o fată părea mai lipsită de experienţă, cu atât îţi plăcea mai mult? Le ofereai salarii mult mai mari celor care-ţi spuneau că n-au mai lucrat niciodată.