— Chiar sunt. Fii drăguţ şi dă drumul la robinetul din baie.

După ce făcu baie şi se bărbieri, se simţi mai bine. Peter comandase o sticlă de şampanie şi era cam ameţit. Dădea ocol încăperii, cu paharul în mână, vorbind cu antren şi oprindu-se din când în când să se privească în oglindă.

— Îmi vine foarte bine, zău! Mai ales cravata, nu crezi, Paul? Cred c-o să mă-ntorc aşa la şcoală, să le-arăt ce fiinţă

superioară sunt. Ai observat, sper, că ţi-am dat floarea cea mai mare. Nu pot să-ţi descriu în ce hal a ajuns Llanabba în trimestrul ăsta. Încearcă s-o convingi pe mama să mă scoată

de-acolo. Clutterbuck a plecat, Tangent a murit, iar cei trei profesori noi sunt destul de înspăimântători. Unul seamănă

cu prietenul dumitale Potts, numai că se bâlbâie, iar Brolly pretinde că are şi-un ochi de sticlă. Domnul Makepeace, aşa îi spune. Pe urmă, e unul cu părul roşu, care bate mereu câte un elev. Al treilea e destul de cumsecade, dar din păcate este epileptic. Nu cred că doctorul ţine la vreunul dintre ei.

Flossie a fost cam abătută, în tot acest timp. Mă întreb dacă

mama i-ar putea găsi o slujbă în America de Sud? Mă bucur 156

că porţi o vestă ca asta. Era cât pe ce să-mi pun şi eu una la fel, dar m-am gândit că sunt puţin prea tânăr. Ce părere ai?

Deunăzi a venit la şcoală un reporter, care-a vrut să afle amănunte despre dumneata. Brolly i-a povestit cum te duceai să înoţi, seara, şi cum înotai ore-ntregi, compunând versuri elegiace. Dar a stricat toată povestea spunând că ai labe şi coadă, ceea ce l-a făcut pe individ să creadă că-l duce de nas. Ia spune, nu-i aşa că-s foarte la modă?

Îmbrăcându-se, Paul începu să se simtă iarăşi în apele lui.

Nu-şi putea alunga impresia că şi el arăta elegant. Peste câteva clipe intră în încăpere Alastair Digby-Vane-Trumpington, şi bău şampanie.

— Publicitatea de care se bucură această nuntă face din ea cel mai răsunător eveniment petrecut în timpul generaţiei noastre. Ziarul Sunday Mail mi-a oferit cincizeci de lire ca să-mi pun numele sub un articol în care se descriu senzaţiile mele ca naş. Mă tem însă că toată lumea va şti că nu l-am scris eu, căci e prea bine scris. Apropo, am primit o scrisoare admirabilă de la tante Greta, pe chestia asta. Ai văzut cadourile? Însărcinatul cu afaceri al Argentinei ţi-a dăruit operele lui Longfellow legate în piele verde, iar directorul şcolii din Scone ţi-a trimis farfuriile alea de cositor pe care le ţinea în vestibul.

Paul îşi prinse gardenia la butonieră şi coborî la masă

împreună cu Peter şi cu domnul Alastair Trumpington. În restaurant erau o mulţime de oameni, îmbrăcaţi ca pentru nuntă, iar Paul observă cu oarecare satisfacţie că era în centrul atenţiei tuturor. Petrecându-i până la masă, politicosul maître d’hôtel îi exprimă urările sale de fericire.

Peter comandase încă de dimineaţă meniul.

— Mă îndoiesc că vom avea vreme să mâncăm tot, dar din fericire felurile cele mai bune sunt servite la început, spuse el.

În timp ce-şi cojea al doilea ou de pescăruş, Paul fu chemat la telefon. Era Margot.

— Dragul meu, cum te simţi? Am fost atât de neliniştită tot timpul cât ai lipsit. Am avut o presimţire sinistră, că ceva o să te împiedice să te-ntorci. Te simţi bine, dragul meu? Da, 157

eu mă simt grozav. Sunt acasă, iau dejunul în dormitor, şi mă simt, iubitule, cum nu se poate mai neprihănită, ca o debutantă. Sper c-o să-ţi placă rochia mea. E de la Boulanger, dragul meu, ai ceva împotrivă? La revedere, iubitule. Nu-l lăsa pe Peter să se-mbete prea tare, ai grijă!

Paul se întoarse în restaurant.

— Ţi-am mâncat ouăle, îi spuse Peter. N-am putut rezista ispitei.

Pe la orele două se ridicară de la masă. Pe Arlington Street îi aştepta cea de-a doua maşină Hispano Suiza a doamnei Beste-Chetwynde.

— Trebuie să mai bem un pahar împreună înainte de-a pleca, spuse naşul. Avem tot timpul.

— Cred c-ar fi o greşeală dac-aş bea şi eu, spuse Peter.

Paul şi naşul său îşi umplură din nou paharele cu brandy.

— Amuzantă

poveste,

rosti

Alastair

Digbyvane-

Trumpington. Cine-ar fi putut să prevadă, atunci când am organizat în apartamentul meu agapa clubului Bollinger, că

lucrurile au să sfârşească astfel?

Paul îşi răsuci paharul, adulmecă o clipă mireasma băuturii şi spuse apoi, ridicându-l:

— Pentru zeiţa Fortuna, o prea hulită doamnă!

*

— Care dintre dumneavoastră, domnilor, este Paul Pennyfeather?

Paul lăsă jos paharul şi se întoarse spre individul cu înfăţişare cazonă care stătea lângă el.

— Eu sunt, îi spuse. Să ştiţi însă că, dacă veniţi din partea unui ziar, nu prea am timp…

— Sunt inspectorul Bruce, de la Scotland Yard, spuse străinul. Fiţi bun şi ieşiţi cu mine afară, să stăm de vorbă, numai un minut.

— Zău, domnule inspector, sunt foarte grăbit, răspunse Paul. Presupun că-i vorba de oamenii pe care i-am cerut pentru paza cadourilor. De ce n-aţi venit mai devreme?

— Nu-i vorba de cadouri, şi nici n-aş fi putut veni mai 158

devreme. Mandatul de arestare a fost emis împotriva dumneavoastră abia acum câteva clipe.

— Uite ce este, nu fi dobitoc! îl repezi Alastair Digby-Vane-Trumpington. Ai greşit adresa. Au să râdă de dumneata ca de-un nătărău la Scotland Yard. Dumnealui e domnul Pennyfeather, care se însoară astăzi.

— Nu ştiu nimic despre asta, spuse inspectorul Bruce.

Ştiu doar că am un mandat pentru arestarea dumnealui, şi că orice va declara de-aici înainte ar putea sluji ca mărturie împotriva dumisale. Cât despre dumneata, tinere, nu te-aş

sfătui să te pui în calea unui om al legii în exerciţiul funcţiunii.

— E o eroare sinistră la mijloc! protestă Paul. Presupun că

trebuie totuşi să-l urmez pe omul ăsta. Încearcă să dai de Margot şi să-i explici.

Faţa trandafirie şi blajină a lui sir Alastair păli de uimire.