— Dumnezeule! exclamă el. Ce amuzant! Adică, ar fi putut să fie în orice altă împrejurare.

Peter, alb ca varul, ieşise din restaurant.

Sfârşitul părţii a doua.

159

PARTEA A TREIA

Capitolul I

Nu orice zid de piatră e o închisoare…

Procesul lui Paul, judecat câteva săptămâni mai târziu la Old Bailey29, a prilejuit o amară deziluzie publicului, gazetarilor, juriului şi avocaţilor. Arestarea de la Ritz, ştirea anunţată la biserica St. Margaret că nunta se amână, plecarea lui Margot în Corfu, respingerea cauţiunii, mâncarea trimisă pe ascuns de la restaurantul Boulestin, toate aceste ştiri fuseseră tipărite pe prima pagină a ziarelor.

În comparaţie cu ele, sentinţa de condamnare a lui Paul era un fleac. La început, Paul se recunoscuse pe deplin vinovat, în ciuda îndemnurilor avocatului său, dar mai apoi schiţă un fel de apărare, galvanizat fiind de avertismentul dat de preşedintele tribunalului, că legea prevede bătaia cu biciul pentru asemenea infracţiuni. Totuşi, chiar şi detaliile acestea erau foarte anodine. Ca principal martor al acuzării, Potts se dovedi implacabil, iar tribunalul avea să-l laude călduros pentru atitudinea lui. Apărarea nu oferi nicio probă, limitându-se la antecedentele bune ale împricinatului; numele Margot Beste-Chetwynde nu fu pomenit, cu toate că

29 Tribunal din Londra, unde se judecă procesele penale.

160

la pronunţarea sentinţei judecătorul spuse că „nimeni nu putea ignora cinica impertinenţă cu care, chiar în ajunul arestării sale pentru această fărădelege mârşavă, acuzatul se pregătea să-şi lege numele de un nume onorat în istoria patriei sale, şi să târască în prăpastia adâncă a propriei sale depravări pe o doamnă înzestrată cu frumuseţe, rang şi o nepătată reputaţie. Societatea împarte pedepse drepte cetăţenilor nestatornici şi necumpătaţi ce-şi caută plăcerile în piaţa păcatului, care încă mai pângăreşte faima civilizaţiei noastre; dar pentru neguţătorii înşişi, pentru aceşti vampiri cu chip de om care trăiesc din degradarea speciei, societatea şi-a rezervat dreptul de a-i suprima fără milă.”

Paul fu aşadar trimis la închisoare, iar ziarele puseră în capul coloanei rezervate ştirilor interne de mică importanţă, titlul: Pretendent la mâna unei doamne din înalta societate, condamnat la închisoare. Opiniile unui magistrat despre vampirii cu chip de om. Cu asta, povestea luă sfârşit pentru marele public.

Dar până atunci, avu loc o conversaţie vrednică de atenţia tuturor celor interesaţi în haotica suită de întâmplări, în care era amestecat Paul. Într-o zi, înainte de proces, Paul primi în celula lui vizita lui Peter Beste-Chetwynde.

— Bună, Peter!

— Bună, Paul! Mama m-a rugat să vin să te văd. Vrea să

ştie dacă primeşti regulat mâncarea pe care a comandat-o pentru dumneata. Sper că-ţi place meniul, pentru că de fapt eu ţi-l aleg. Ştiam că nu-ţi plac mâncărurile prea grele.

— E minunată mâncarea, spuse Paul. Ce face Margot?

— Păi, tocmai despre asta am venit să-ţi vorbesc. Margot a şters-o.

— Unde?

— A plecat singură în Corfu. Eu am convins-o, căci ar fi vrut să rămână şi să asiste la proces. Îţi poţi închipui ce de oameni şi ziarişti au tăbărât pe noi! Nu i-o iei, sper, în nume de rău? Ascultă, încă ceva – cred că gardianul ăla nu mă-aude! Îţi aduci aminte de bătrânul acela îngrozitor, pe nume Maltravers? Ei bine, a ajuns ministru de interne, precum ai aflat probabil. A trecut pe la mama şi i-a spus că dacă ar 161

primi să devină soţia lui, te-ar putea scoate din închisoare.

Fireşte, o fi citit asta în cărţi. Dar mama crede că s-ar putea să fie adevărat, şi ar dori să ştie ce părere ai. Se simte vinovată de tot ce s-a întâmplat şi ar face orice ca să te-ajute

– numai să nu-i ceri să intre ea însăşi la închisoare. Nu ţi-o închipui pe mama la închisoare, nu-i aşa? Ei, ai vrea să ieşi numaidecât de-aici, lăsând-o pe ea să se mărite cu Maltravers? Sau preferi să aştepţi până o să ieşi legal, şi s-o iei de nevastă? Ea e dispusă să te aştepte.

Paul îşi aduse aminte de vorbele profesorului Silenus: „De azi în zece ani o să fie o femeie trecută”.

Răspunse totuşi:

— Aş prefera să mă aştepte, dacă tu crezi că-i posibil.

— Eram sigur că aşa o să-mi răspunzi, Paul! Sunt atât de fericit! Mama mi-a spus: „Nu voi pretinde că nu ştiu cum aş

putea să-l răsplătesc pentru ce i-am făcut, căci ştie, cred, că

pot”. Astea au fost cuvintele ei. N-am impresia că o să capeţi mai mult de un an, ce spui?

— Dumnezeule, sper că nu! exclamă Paul.

Condamnarea la şapte ani detenţiune penală avea să fie o lovitură grea pentru el. „De azi în zece ani, o să fie o femeie trecută”, îşi spunea în duba ce-l transporta spre închisoarea Blackstone.

*

În prima zi de puşcărie, Paul întâlni o mulţime de oameni, dintre care pe unii îi cunoştea. Primul om întâlnit fu un gardian cu frunte îngustă şi aer ameninţător. După ce scrise cu oarecare greutate numele lui Paul într-un registru, îl conduse la celula lui. Era limpede că omul citise ziarele.

— E altceva decât hotelul Ritz, nu-i aşa? îi spuse. Nu ne plac, pe-aici, oameni ca mătăluţă, pricepi? Dar ştim noi cum să-i tratăm! Nu, n-o să găseşti aici nimic din ce-ai avut la Ritz, codoş împuţit!

Gardianul se înşela însă, căci următorul om pe care-l întâlni Paul fu Philbrick. Hainele de puşcăriaş îi veneau prost, şi era nebărbierit, dar continua să aibă un inefabil aer 162

de nobleţe.

— Ştiam eu c-o să te revăd curând, îi spuse. Fiind mai vechi aici, mi-au dat în grijă curăţenia băii de la intrare. Ţi-am pus deoparte cel mai bun costum pe care l-am putut găsi. N-are niciun păduche.

Şi aruncă pe bancă o legăturică de ţoale ştampilate.

Gardianul se întoarse împreună cu altul, probabil superior în grad. Amândoi îi inventariară cu grijă întreaga avere.

Gardianul citi cu glas melodios:

— Pantofi negri, una pereche; ciorapi fantezi, una pereche; bretele de mătase neagră, una pereche… În viaţa mea n-am văzut om cu atâtea haine!

Se poticniră de câteva ori, din cauza unor dificultăţi de pronunţie, dar până la urmă întocmiră lista.

— Una tabacheră din metal alb, conţinând două ţigări; un ceas de metal alb; un ac de cravată fantezi (o costase pe Margot mai mult decât leafa pe un an a gardianului, să fi ştiut el!); butoni de os, una pereche; butoni de manşetă

fantezi, una pereche.

Gardienii priviră cu suspiciune perforatorul de trabuce, un obiect de aur, primit de Paul în dar de la naşul său.

— Ce-i asta? îl întrebară.

— Pentru ţigările de foi.

— Gura! îl repezi gardianul, pocnindu-l în cap cu un pantof. Să-l înregistrăm ca „instrument”. Asta-i tot, dacă nu cumva ai dinţi falşi. Poţi să-i păstrezi, cu condiţia să-i trecem în registru.

— N-am, spuse Paul.