Rita ar fi vrut ca Walter s-o pună în gardă și pe ea. Dezbină și stăpânește. Și-l poate închipui gândind asta. (De altfel, n-a mai rasolit rufele albe la spălat de luni bune.)
— Pot să mă adaptez la orice, Rita. O să vezi că sunt extrem de flexibilă, spune Marge într-o manieră care sugerează contrariul. Pot să vin aici cât ai clipi, la orice oră din zi, spune, apoi arată cu capul spre ușă. Aia din față e mașinuța mea de nădejde. Rita își amintește 38
- EVE CHASE -
grămada de fier ruginit de sub caprifoi. De fapt, e mai rapidă decât pare, spune Marge cu o pufnitură înțepată. Am bătut conacele astea ani de zile. De când a murit soțul meu. Înecat în Severn. Mțțț, face și plesnește din limbă, ca și cum și-ar aminti de prostia lui. Viitura.
— Vai, Doamne, îmi pare rău.
Rita se uită în jos, la picioare, apoi aruncă o privire pe scări în sus.
Ce face Teddy?
— M-am descurcat foarte bine singură.
Marge vorbește cu mândrie nedisimulată, ca una care și-a pus viața la punct în ciuda sorții.
Rita se înmoaie puțin față de Marge. Cel puțin, au în comun spiritul de independență. În Londra exista camaraderie între servitori, cei mai mulți necăsătoriți, dispensabili, găzduiți în mansarde sau cu colegi de cameră, în apartamente înghesuite.
Angajații externi apăreau dimineața devreme, albine lucrătoare roind din cartierele ponosite către străzile înstărite ale Londrei și către vile, ca să aibă grijă de copiii altora – să-i hrănească, să-i spele, să le dezinfecteze juliturile din genunchi. Țineau casele în perfectă
ordine, apoi, la căderea nopții, se înghesuiau în autobuze sau se scurgeau înapoi, la metrou, întorcându-se în locuințele lor, fără să
lase urme, ca și cum nici n-ar fi fost vreodată pe-acolo.
— Nu că munca ar fi floare la ureche.
— Sigur că nu, se grăbește Rita să confirme.
— Pe-aici, caselor nu le face bine să stea nelocuite. Se transformă
în ruine, serios! Pădurea le revendică. Umezeală. Mucegai. Șoareci.
Cari. N-are rost să păstrezi proprietatea dacă n-o folosești.
Rita confirmă din cap. Nu reușește să înțeleagă cum poate cineva să aibă o casă întreagă pe care să n-o folosească, darămite să mai aibă
și grijă de ea! Ce n-ar da ea să aibă măcar un mic apartament al ei!
— Dacă nu eram eu, ar fi crescut măceși la grindă.
Rita râde, savurând ideea. Dar o altă bufnitură puternică de la etaj
– încă puțină tencuială sfărâmată – o îndeamnă să se adune. Trebuie 39
- CASA DE STICLĂ -
să vadă ce face Teddy. Să se asigure că nu sunt ferestre deschise. Că
nu există mobilă grea sprijinită precar de pereții strâmbi. Dacă un accident așteaptă să se întâmple, Teddy o să dea de el.
— Mai bine mă duc să văd ce fac copiii, spune ea, apucând din nou valizele. Se pare că Teddy se acomodează un pic prea bine.
— Nu e ușor de trăit în locul ăsta. Fără nici un avertisment, Marge o apucă pe Rita de mânecă. Nările îi freamătă. Îi dă drumul la mânecă
și o măsoară din priviri. Știi câte ceva despre pădure, da? Rita neagă
din cap. Inima începe să-i bată mai repede. Când ți-ai pierdut ambii părinți pe un drum forestier singuratic, când ești smuls pe jumătate mort dintre fiarele fumegând, ai coșmaruri cu copaci. Dar ea refuză
să se victimizeze. Avea șase ani. Iar amintirea accidentului de mașină
este, din fericire, o pată albă. Nici nu mă așteptam. O fată din Devon, zicea domnul Harrington.
— Aia sunt eu.
Cer și mare. Doar gândul la asta o face să tânjească să se uite pe o fereastră și să vadă linia orizontului ca trasată cu pensula, granița fluidă verde-cenușie unde apa întâlnește norii. Își amintește sarea, crusta fină de cristale pe buzele ei, și îi lasă gura apă.
— Atunci, trebuie să-ți menții vigilența. Vipere. Ciuperci otrăvitoare. Căpușe. Cât despre crengi, la vânt puternic? În momentul în care ai auzit trosnetul, e deja prea târziu. Minele părăsite se cască sub picioarele tale. A, da, la poarta grădinii se află o grămadă de trunchiuri căzute. Dacă Teddy se cațără pe ea, grămada o să vină la vale. O să treacă peste el ca sucitorul peste aluat.
— Păi, e bine de știut, reușește Rita să zică, încercând să pară
neînfricată.
Locul ăsta pare coșmarul unei bone. Dincolo de fereastră, masa verde se leagănă neliniștitor.
— Braconieri. O șleahtă periculoasă. Însă pădurarii n-ar trebui să-ți facă probleme dacă le lași oile în pace. Drepturi străvechi de 40
- EVE CHASE -
