Oricum, în acea zi de marți, viața noastră părea încă desprinsă
dintr-una din revistele House & Garden ale mamei. Șervețelele erau împăturite cu fason pe masa din sufragerie, lustruită ca oglinda.
Eram plinuță pe atunci, nu grasă. Mama era încă pe deplin sănătoasă.
Purta o rochie cu un imprimeu cu mere, care i se legăna sub pântec când se mișca, de parcă s-ar fi distrat de capul ei. Mătușa Edie aterizase și adusese niște lucruri pentru copil, o zornăitoare de argint și o păturică galbenă, pufoasă ca untul. Când mama nu se uita, a rupt cu dinții eticheta cu prețul. Era evident după expresia feței că își calculase greșit vizita – se gândise că va fi la două săptămâni bune după naștere. Iar acum era blocată. Ca și noi. Ca și copilul.
27
- CASA DE STICLĂ -
Curând, mama dădea ocol salonului, cu mâna pe șale, pufăind ca un ceainic pe foc, apoi îndreptându-se de spate, cu un râs scurt. Lui Teddy nu-i plăcea asta. Mătușii Edie nu-i plăcea. Spunea:
„Dumnezeule, Jeannie, vrei o ambulanță?”
Mama îi răspundea strigând: „Nu, vreau să fiu bărbat!”
Nu doar vorbele mamei se înăspriseră: începuse să se uite altfel deja, oarecum urât. Fața ei era aprinsă și umflată. Până și picioarele îi deveniseră pufoase: puteam să-mi apăs degetul în ele și îmi intra unghia cu totul. Când s-a oprit în fața ferestrei, în rochia cu mere, burta ei nu mai era rotundă și înaltă, ci lăsată, ca și cum ceea ce se afla înăuntru era prea greu ca să mai poată fi ținut acolo multă vreme.
Gândul la ceva atât de mare ieșind din corpul ei prin același orificiu mic, secret, pe care îl aveam și eu între picioare, mă speria. Nu puteam să-mi imaginez mecanica procesului. Dar mă linișteam la gândul că nu era pentru prima oară când se întâmpla.
Tata a venit acasă devreme, trăgând de cravată ca s-o dea jos. I-a adus mamei un pahar cu apă, pe care ea l-a împins la o parte, ca și cum el făcuse ceva greșit. După asta, lăsându-le singure pe mătușa Edie și pe mama, s-a așezat pe treptele metalice care coborau în spirală spre grădină. A aprins țigară de la țigară, încruntat, ca și cum sosirea copilului ar fi necesitat pregătire mentală serioasă. A făcut asta de multe ori pe măsură ce burta mamei creștea.
La un moment dat, a sunat telefonul pe hol. Mama și mătușa Edie au schimbat priviri ciudate în timp ce tata s-a bâlbâit răspunzând și a șoptit ceva apelantului înainte de a pune receptorul în furcă. După
asta, a rămas acolo uitându-se la telefon, iar țigara a ars până la filtru între degete și scrumul a căzut pe covor. Când mama a întrebat cine era, n-a răspuns. Mătușa Edie se prefăcea că citește House & Garden.
Așa că eu am fost aceea care i-a deschis moașei.
Mama a început să-și încleșteze degetele în canapea, ca și cum ar fi încercat s-o oprească să mai galopeze prin încăpere. Buclele i-au căzut pe frunte, grase și negre. „E timpul de mers la culcare!”, a reușit 28
- EVE CHASE -
să spună cu un zâmbet chinuit. M-a îmbrățișat. Mirosea altfel. „Până
dimineață, o să ai o nouă surioară sau un nou frățior.” Apoi a inspirat zgomotos, adăugând: „Rămâi sus, cu Big Rita, OK, iubito?”
N-am știut cum să plec mai repede.
La etaj, Big Rita a ieșit din camera lui Teddy, cu zâmbetul ei uriaș, ca și cum țărmul mării s-ar fi aflat înăuntrul ei. Fusta ei era încă udă
de la baia lui Teddy și avea un vierme alb de spumă de baie în păr.
Pe atunci nu era de mult la noi – de câteva săptămâni, dar porecla ei deja se stabilizase – și încă simțeam o surpriză plăcută de fiecare dată
când o vedeam. Mă așteptasem să-mi displacă, așa cum se întâmplase cu toate ajutoarele mamei și bonele care fuseseră aduse după moartea lui Nanny Burt, cu doi ani în urmă. (Cu palma grea și încruntată ca modelul pe care îl făcea cu furculița pe capacul plăcintei: nu-mi plăcuse nici Nanny Burt.) Dar îmi plăcea Big Rita.
Îmi punea întrebări. Umplea camera. Mâinile ei erau la fel de mari ca ale tatei. Dar nu le folosea niciodată ca să pălmuiască. Iar dacă Teddy se trezea noaptea, speriat de umbrele de sub pat, o auzeam spunându-i: „Cel mai sigur loc din întreaga lume este exact acesta în care te afli tu, Teddy”. Ca și cum lucrurile rele se întâmplă numai în afara caselor precum a noastră, niciodată înăuntrul lor.
Pe de altă parte, Rita nu e frumoasă, nu într-un mod evident.
Probabil că n-ar trebui să conteze. Dar contează. Mi-am petrecut toată
viața cu oameni care se holbează la chipul mamei, apoi se uită la mine și observă că nu i-am moștenit înfățișarea. Oamenii frumoși se așteaptă mai degrabă să-i observi tu pe ei decât să te observe ei pe tine. Mi-am dat seama imediat că Big Rita era dintre cei care îi observau pe alții. Avea ochii larg deschiși, de culoarea plajei ude. Îmi plăcea și numele ei comun: mă făcea să mă gândesc la tăvi cu înghețată și cartofi prăjiți în cornete de hârtie, chestii care îmi sunt interzise. („Mai bine nu, până nu scapi de grăsimea de copil, iubito”, spune mama, care niciodată nu încetează să-și supravegheze silueta.
Sau pe a mea.) Aș fi vrut să am numele ei în loc de al meu. Urăsc să
29
- CASA DE STICLĂ -
trebuiască să-mi repet numele – „Hero?”2 – și să-l spun pe litere. În plus, Hera este zeița greacă a căsătoriei, ceea ce deocamdată nu e interesant. Dar cel mai mult, îmi place Big Rita pentru că și ea mă
place pe mine. Când tata a spus în glumă că sunt fadă, ca varza de Bruxelles, ea mi-a șoptit în dosul palmei: „Leguma mea preferată”.
Nu cred că mi-a mai spus cineva ceva mai drăguț. Spre deosebire de alte bone, ne-a dus în oraș, la muzee și la galerii, sau la mudlarking3
pe Tamisa, unde găseam mici comori înnămolite și lipăiam cu picioarele, iar vârfurile roz și înghețate ale degetelor căpătau mirosul metalic al fluviului. Până nu spălai în chiuvetă obiectele găsite, nu prea știai ce-o să apară.
În noaptea aceea, a fost la fel. Eram amândouă atât de emoționate încât n-am putut dormi. Am rugat-o să-mi mai spună o dată povestea casetei de sticlă cu plante. Așezată pe marginea patului meu, mi-a explicat cu o voce joasă, blândă cum terariile erau numite cândva casete Wardiene4 și erau gândite astfel încât oamenii să poată crește plante în aerul poluat al Londrei, sau să le transporte în călătorii lungi pe mare, și cum asta a schimbat pentru totdeauna studiul botanicii, precum și conținutul serei de la Kew Gardens, apoi mi s-au îngreunat pleoapele, capul mi s-a umplut de ferigi, iar ea a tăcut și m-a învelit cu cearșaful. Era prea cald pentru pătură.
M-am trezit în bezna grea, auzind țipete înfiorătoare de la parter.
Mama își dădea duhul. Mi-am acoperit capul cu perna. Am vrut ca orice s-ar întâmpla să se întâmple odată, ca să nu mai aibă dureri. Big Rita a venit să vadă ce fac. „Mâine o să fie un copilaș frumos în coș”, a spus. Dar când mi-a dat la o parte părul de pe față, i-am simțit degetele tremurând.
2 „Erou”, în limba engleză.
3 Activitate ce presupune căutarea unor obiecte străvechi sau a unor resturi utilizabile, în mâlul din apele curgătoare.
