nu fac asta. Și nu pot risca să stric totul acum și s-o fac pe fiica mea să mă dea iarăși la o parte.
— Deci, s-a răzgândit Annie? mă întreabă direct, întrerupându-mi șirul gândurilor.
— S-a hotărât să păstreze copilul.
Închide ochii și observ că îi tremură pleoapele.
— Serios? Te rog, spune-mi că există o șansă să se răzgândească.
— Uite ce-i, cunoscând-o pe Annie, odată ce a luat o hotărâre… va trebui s-o acceptăm amândouă, Helen.
Pare sincer zdruncinată.
— Chiar mă gândeam… începe, cu o nouă tresărire. Dar asta înseamnă că tu și cu mine… Se oprește cu o expresie de oroare pe chip. Doamne Dumnezeule! O să fim bunici!
— Te face să te simți bătrână, nu-i așa?
Nu pot să nu zâmbesc, în timp ce o parte din mine urlă. Mă întreb ce ar gândi Jake dacă ar ști. O bunică. Nu mi-ar mai oferi cafea în cazul ăsta.
Se apleacă peste masă. Parfumul ei e atât de puternic, încât parcă-l scoate din plămâni.
— Trebuie neapărat să vorbesc cu ea.
185
- CASA DE STICLĂ -
— Helen, ai supărat-o atât de tare data trecută încât a fugit de acasă.
— Doar i-am oferit bani! se răstește. Ca să fie totul mai ușor.
— Exact. Helen pare sincer șocată. Putem să ne clarificăm? Ea n-o să renunțe la copil. Nu o interesează banii familiei tale. E hotărâtă să
se descurce pe cont propriu.
— Dar… dar situația voastră… se bâlbâie ea, arătând în jurul camerei și fluturând din mână. Blocul ăsta. Zona asta…
— Îmi place zona asta!
Parcă la un semnal, Jake începe să cânte la chitară pe puntea bărcii lui, zdrăngănind un blues, cu aceleași note false. Asta n-o convinge cu nimic pe Helen.
— Serios, Sylvie. Asta nu e un loc în care să aduci pe lume un copil.
Sunt gangsteri! Înarmați cu cuțite! Pândind pe sub scări!
— Sunt doar adolescenți care pierd vremea – și ei locuiesc aici, îi spun, compătimind-o.
Ce trist e să privești tinerii cu atâta suspiciune! Mă gândesc că
poate a avut o experiență neplăcută, că poate a fost victima vreunei infracțiuni, dar nu îndrăznesc s-o întreb.
— Apartamentul e cât o debara! Și vârsta lui Annie! În esență, e un copil. Cum Dumnezeu o să se descurce?
Simt o gheară în piept.
— Știu doar că fiica mea e capabilă, și hotărâtă, și… o fată absolut deosebită.
Helen pare șocată, ca și cum n-ar fi auzit niciodată o mamă
vorbind așa despre copilul ei. Apoi scutură din cap și își alungă ideea aceea din minte.
— Și dacă nu se descurcă? Dacă nu se simte legată de copilul ei?
Dacă face o depresie postnatală? Care e mult mai răspândită printre mamele mai tinere. Știu pentru că am citit despre asta, Sylvie.
— Am s-o sprijin eu, răspund imediat.
186
- EVE CHASE -
Inima începe să-mi bubuie, așa cum se întâmplă când cineva caută
bătaie și nu știi cum să faci să pleci din calea lui.
— Dar e ridicol, bombăne ea ca pentru sine, în sensul că eu abia mă pot întreține pe mine.
Nu spun nimic, încrucișez brațele la piept și aștept să înțeleagă
