— O, Doamne! S-a răcorit un pic, nu? Gata, spune Jeannie repede, îndreptând cu promptitudine situația. Frumos și confortabil.
Dar Marge nu se uită la copil. Și-a mutat privirea la picioarele lui Jeannie și ale lui Don – degetele lor se ating discret –, apoi, ca și cum ar fi trasat o linie invizibilă, la urma galbenă, aproape ștearsă, de sub ochiul lui Jeannie. Aceasta, simțindu-i, probabil, privirea, își lasă în jos ochelarii care-i țineau părul.
Prea târziu, se gândește Rita. Violența, până la urmă, trădează
faptul că Don este un amant, nu un prieten. Ce fel de prieten te pocnește peste față?
Obrajii cu capilare sparte ai lui Marge se aprind. Se uită la Don cu asemenea aversiune nedisimulată, încât Ritei i se taie respirația.
Teddy e cel care salvează situația, sărind dintr-un copac și rostogolindu-se pe pajiște.
15 Rezervație naturală din Tanzania.
211
- CASA DE STICLĂ -
— Dumnezeule! spune Jeannie ridicând cu un gest brusc copilul.
Ai grijă, Teddy!
— Ah, puiul de om, zice Don și rânjește aprobator, apoi arată cu capul spre un pin care se înalță de partea cealaltă a zidului grădinii.
Acum du-te și te urcă în ăla. Arată-ne ce poți, Teddy.
Rita îl înhață de mână și îl trage. Nici vorbă să se urce în ăla.
— Vino, Teddy. Hai să vedem cu ce se ocupă Hera.
— Don a zis… protestează Teddy.
— Don habar n-are despre ce vorbește, spune Marge, mai bătăioasă ca oricând.
Don se freacă indolent pe burtă. Nonșalanța lui o scoate pe Rita din sărite. Don, își dă ea seama repede, este omul care poate trece de la farmecul docil la agresivitate în câteva secunde, la fel ca mașina lui.
— Fă cum spune Rita. Du-te înăuntru, Teddy, spune Jeannie și se uită la Marge, implorând-o în tăcere să nu mai spună nimic.
— N-are habar despre copaci. Marge ridică bărbia și pufnește. Nare habar nici despre arme.
— Să depună mărturie capetele animalelor vânate care decorează
acum pereții apartamentului meu din Chelsea.
Ochii îi sclipesc periculos.
— Ajunge, șoptește Jeannie.
Pare pe punctul de a izbucni în lacrimi.
Rita îl strânge pe Teddy și mai tare de mână și îl trage spre casă.
Mai sunt două zile până la plecarea lui Don și problema copilului e tranșată. A început să se roage ca Marge să aibă dreptate și Harringtonii să poată înfia cu ușurință fetița. La cealaltă perspectivă
– ca micuța să fie luată și dată altei familii – este insuportabil să se mai gândească acum.
— E un moment potrivit? vine o voce de dincolo de zid.
Rita simte brusc o strângere de inimă.
212
- EVE CHASE -
— Robbie! strigă Jeannie, evident bucuroasă că scena încordată a fost întreruptă. Sare în picioare cu un zâmbet mult prea strălucitor și cu copilul sprijinit pe umăr. Rochia de bumbac i se lipește de picioare în spate. Chiar și cu Marge de față, urmărindu-l ca un uliu, Don rânjește, cu ochii la fundul lui Jeannie. Intră, strigă Jeannie.
Rita își ține respirația. Nu e pregătită pentru Robbie, mai ales în prezența altora. Îi e groază că Don o să spună ceva. Iar ea arată
groaznic. Are un coș în bărbie, trist și adolescentin, și pungi sub ochi.
De când i-a vorbit Hera despre bietul bebeluș Harrington, încă în viață când a părăsit casa din Primrose Hill, Rita a umblat la treburile ei prin casă ca un schelet dezarticulat, cu corpul ca de plumb și cu mintea febrilă. A prins-o dimineața gândindu-se. Nici măcar nu poate fi sigură că Hera, extenuată și traumatizată în noaptea nașterii, nu și-a imaginat totul. Poate că a vrut atât de mult să creadă că sora ei trăiește încât a văzut o mișcare care nu era acolo.
Își dă seama că bonele abia ajung să tragă cu ochiul într-o căsnicie
– conținutul coșului de la baie, conversațiile care se aud pe sub uși sau se opresc brusc când intră ele în cameră –, dar niciodată nu știu cu adevărat. Căsnicia soților Harrington – și familia lor – este un puzzle uriaș, încurcat, cu prea multe piese lipsă.
Atât de multe întrebări fără răspunsuri plutesc în aer! Jeannie știe că nou-născuta a părăsit casa în viață? Suspectează că Jeannie era inconștientă, iar Walter a insistat ca moașa să îndepărteze copilul deranjant. Poate să-și imagineze asta, Walter e genul care vrea să
dețină controlul, mai ales dacă acel copil era al lui Don – din păcate, asta a început să aibă un regretabil sens –, și a murit în scurt timp la spital. Dar de ce? Din ce cauză? Nimeni nu i-a explicat și nu e ceva ce ar îndrăzni să întrebe.
