Mama își citește cartea, cu piciorul gol ridicat pe un taburet, cu unghiile proaspăt date cu ojă roșie. Teddy stă întins pe burtă, de-a latul covorului, și își trece un săculeț cu bile dintr-o mână într-alta scoțând un sunet ca de pietricele care se ciocnesc.
— E un pic ciudat fără Rita, nu-i așa? observă mama ridicând ochii din carte.
E un roman de dragoste cu o femeie cu corset pe copertă, genul pe care mătușa Edie îl numește „siropos”.
— Oarecum relaxant.
Don îi aruncă acel gen de privire. Clar că urmează „un pui de somn”.
— O să se întoarcă repede, nu-i așa?
Teddy și-a pus fața lui cea îngrijorată și îmi pare rău pentru el.
— Nu știu, Teddy, zice Don și își stinge țigara. Poate e noaptea norocoasă a Ritei. S-ar putea întoarce în zori. Purtând doar frunze de stejar, adaugă rânjind, ca și cum și-ar imagina scena.
Mama zâmbește, își umezește degetul în gură și dă pagina.
218
- EVE CHASE -
— Ei bine, nu m-aș plânge dacă ar face-o. Merită un pic de distracție, apoi ridică privirea și îi spune categoric lui Don: Robbie e grozav de drăguț.
— De când caută femeile pe cineva drăguț? întreabă Don, cu un căscat, frecându-și cu degetele bărbia nerasă.
Mama strânge din buze. Nu-și ridică privirea din carte.
Nu vreau ca Big Rita să se îndrăgostească de Robbie și să-și piardă
interesul pentru noi, dar cred ar fi rezonabil să i se întâmple ceva drăguț. În ultimele zile, o tot surprind uitându-se în gol. Și sunt aproape sigură că ieri plângea, în timp ce gătea prânzul. A zis că e de la ceapă. Dar toca țelină.
Don se ridică brusc și se duce la băuturile de pe masa portabilă.
Ridică sticle, citește etichete și le pune la loc cu un clinchet. Îi aruncă
mamei altă privire codificată.
În consecință:
— Hera dragă, poți să ai tu grijă jumătate de oră de Teddy și de copil? Mama nu spune cuvântul „somn”. Nu e nevoie. Se ridică
sprinten de pe scaun. Marge a făcut o supă de ciuperci. Poți s-o încălzești pentru cină. Dă-i copilului un biberon. Te pricepi atât de bine.
— OK.
Instantaneu, știu că o să mi-o amintesc întotdeauna pe mama în rochia ei albastru ciel și fetița gângurind pe canapea, căutând-o cu ochii ei întunecați pe Big Rita. Sunetul bilelor de sticlă ciocnindu-se în mâinile lui Teddy. Don bombănind: „Unde mi-am pus bricheta?”, în timp ce o urmează pe mama și iese pe ușă.
— Dar ai promis că mă duci să tragem! spune Teddy târându-se pe covor și apucându-l pe Don de glezna bronzată.
Don se scutură de el ca și cum ar fi un cățel enervant.
— Mai târziu, bine?
219
- CASA DE STICLĂ -
În bucătărie, încălzesc supa lui Marge pe plita electrică, în timp ce Teddy stă alături de leagănul fetiței și cântă „Purcelușul ăsta”16 și o apucă de degețelele de la picioare. Supa miroase așa cum miros bureții, a pământ jilav, iar ciupercile albe și umflate se profilează la suprafață ca niște oase care înoată printr-o mlaștină de smântână.
Nici unul dintre noi nu poate s-o mănânce, așa că ne umflăm cu plăcintă rece cu mere. Teddy lasă copilul să sugă smântână de pe degetul lui mic în timp ce eu încălzesc biberonul și îmi picur lapte pe încheietură ca să-i verific temperatura, așa cum face Big Rita. Dar eu nu sunt Big Rita. Iar fetița știe și se răsucește în poala mea uitându-se dintr-o parte într-alta, așa încât tot scuipă tetina, refuzând să se liniștească. Decidem că ar putea să se simtă mai bine în salon. Nu se simte.
Fără nici un motiv, Teddy izbucnește în lacrimi. Fetița e atât de surprinsă de izbucnirea asta încât se oprește din scâncit și începe să
sugă agitată, ceea ce e bine.
— Ce e cu tine?
Legăn fetița ca pe o păpușă în timp ce ea varsă biberonul și împrăștie lapte pe canapea.
— Îmi fac griji, Hera, spune Teddy chinuindu-se să pronunțe cuvintele.
Mă întind și îi pun pe umăr mâna liberă.
— Big Rita o să se întoarcă în curând.
— Mi-e dor de tata.
Își trage nasul și îl șterge cu mâneca.
