Annie îmi aruncă o privire consternată, care vrea să zică: „Mamă!”
OK, poate că întâlnirea pentru discutarea „aspectelor practice” n-a mers chiar strălucit. Iar eu înrăutățesc lucrurile.
— Annie nu poate să bea, așa că nu beau nici eu.
Aruncă o privire prudentă spre Annie, care afișează o augustă
indiferență față de un asemenea sacrificiu. După un moment, îl privește scurt, pe furiș. Percep o tensiune hormonală în încăpere.
Elliot se ridică și trage nervos de manșetele cămășii.
282
- EVE CHASE -
— Cred că ar fi mai bine să plec.
Așteaptă ca Annie să spună „Nu, mai stai”, dar ea tace mâlc.
— Am să ies și eu. Se ridică amândoi brusc de pe canapea, într-o sincronizare jenantă. Păi, la revedere, murmură Annie, fără să-l privească în ochi.
Spre surprinderea mea, dar și a lui Annie, Elliot se apleacă și o îmbrățișează.
— Spune-mi dacă pot să fac ceva, îi șoptește.
Annie închide ochii – sunt gata s-o șterg discret –, apoi se trage brutal din strânsoarea lui, ca și cum și-ar veni în simțiri.
— Sunt însărcinată, nu handicapată.
Dumnezeule! „El încearcă”, șoptesc spre ea, în timp ce el se îndreaptă, respins, spre ușă. Mă doare sufletul pentru amândoi.
— E și copilul lui Elliot, Annie, îi spun după aceea.
Annie își ia geanta.
— O să fie un Broom, nu un Latham.
— Totuși, mă întreb… spun cu grijă.
— Ce?
Annie își umflă nările, ca un avertisment pentru o eventuală
neloialitate.
— Există o energie palpabilă între voi doi. O simt.
— O energie de genul „mi-ai futut viața”?
— Nu. O scânteie. O atracție. Felul în care te-a îmbrățișat, Annie…
Pufnește disprețuitor, dar ochii i se umplu de lacrimi. Întoarce capul încercând să le ascundă de mine. Cum poți să nu încerci măcar să faci lucrurile să meargă, draga mea?
Își mușcă buza de jos, mormăind ceva despre Elliot care nu vrea copilul, Elliot care n-a pierdut timpul și a trecut la altcineva.
Mă întreb dacă e aceeași fată pe care mi-a descris-o Helen la telefon. „Prietenă de familie, lucrează la casa de licitații Christie’s.
Foarte tolerantă față de situație”, a spus. „Ai putea să ai o discuție cu Annie despre asta.” Tupeista! „În orice caz, e mult mai bine pentru 283
- CASA DE STICLĂ -
copil să știe din capul locului că părinții lui nu sunt împreună, decât ca ei să încerce și să dea greș, și să-l afecteze psihic pe copil cu o despărțire”, a spus. „Toți experții zic asta.”
Au! îmi mușc limba, încercând să n-o iau personal.
— Mă duc s-o văd pe buni. Se duce la ușă și o deschide. Londra năvălește înăuntru, umedă și grea. O să-i pun din nou înregistrarea din pădure. Ciocănitoarea.
Gândurile îmi năvălesc în cap, urlând, agitându-se, trăgându-mă
înapoi, în direcția pădurii. Marge. Fingers.
— Bine, Annie. Succes!
Nu mă pot opri să nu mă gândesc la divagațiile lui Marge. Aiureli, după spusele lui Fingers. Dar cu siguranță nu e senilă. De fapt, părea relativ lucidă, deși o mai lua pe arătură. Nu știu ce să cred.
Am luat de multe ori telefonul s-o sun pe Caroline, apoi l-am lăsat jos. Nu vreau s-o zăpăcesc și pe ea. În plus, nu-i ușor să te dezbari de vechile năravuri: nu reușesc să renunț la credința că, dacă țin totul secret, pot să stăpânesc, să modelez povestea, să opresc trecutul să se reverse în prezent. Iar prezentul devine tot mai presant. În fiecare zi, copilul nenăscut al lui Annie se apropie tot mai mult de pătuțul din dormitor, deasupra căruia atârnă caruselul cu copaci, tremurând în așteptare.
Eu am făcut ce aveam de făcut, nu-i așa? Cel puțin, ducând-o pe Annie în pădure. De ce să risc săpând mai adânc? Mama mă proteja de ceva, acum sunt sigură de asta. În această ciudată lume sălbatică
