― Şi Clara unde era?
― Mititica de ea! zise Herbert. Era când sus, când jos, la cheremul lui Gruffandgrim toată seara. El bătea neîncetat în podea, de îndată ce n‑o mai avea în faţa ochilor. Mă îndoiesc, totuşi, că o mai duce mult. Ţinând‑o tot cu rom şi piper, şi cu piper şi rom, îmi vine să cred că bătutul lui în podea e aproape de sfârşit.
― Şi atunci te vei căsători, Herbert?
― Cum altfel aş putea avea grijă de biata copilă?... Întinde‑ţi braţul pe speteaza canapelei, dragul meu prieten, iar eu o să mă aşez aici şi o să‑ţi scot bandajul încet‑încet, de nici n‑o să ştii când e gata. Ziceam de Provis. Ştiai, Handel, că a făcut progrese?
― Ţi‑am spus că mi s‑a părut mai blând ultima oară când l‑am văzut.
― Aşa mi‑ai spus şi aşa este. A fost foarte vorbăreţ aseară şi mi‑a povestit mai multe despre viaţa lui. Îţi aminteşti cum s ‑a întrerupt când a dat să
vorbească despre o femeie cu care a avut multe necazuri... Te‑a durut?
Făcusem o mişcare bruscă, dar nu din pricina atingerii lui. Cuvintele sale fuseseră cele care mă făcuseră să tresar.
― Uitasem de asta, Herbert, dar îmi amintesc acum, când îmi spui tu.
― Ei, bine! A deschis discuţia şi despre această parte a vieţii sale, şi ce întunecată şi sălbatică poate fi! Să‑ţi povestesc? Sau îţi va face rău s‑o auzi tocmai acum?
― Povesteşte‑mi, orice‑ar fi. Cuvânt cu cuvânt.
Herbert se aplecă să se uite la mine mai de aproape, de parcă răspunsul meu fusese mai grăbit sau mai înflăcărat decât s‑ar fi aşteptat.
― Ai capul limpede? întrebă el, atingându‑mi fruntea.
― Perfect limpede, zisei eu. Spune‑mi ce ţi‑a povestit Provis, dragul meu Herbert.
― Se pare..., începu Herbert, - iată un bandaj scos cu măiestrie, iar acum vine cel rece... te înfioară, la început, dragul meu prieten, nu‑i aşa?, dar o să
devină curând mai uşor de îndurat - se pare că femeia lui era tânără, geloasă şi
răzbunătoare. Dar răzbunătoare, Handel, în ultimul grad.
― În ultimul grad?
― Până la crimă... Ţi se pare prea rece pe porţiunea aceea sensibilă?
― Nici nu‑l simt. Cum a ucis? Pe cine a ucis?
― Ei, bine, fapta poate că nu merită un nume chiar atât de groaznic, zise Herbert, dar a fost judecată sub această acuzaţie, iar domnul Jaggers a fost apărătorul ei. Şi tocmai faima adusă de această apărare i ‑ a făcut numele cunoscut şi lui Provis. Mai exista o femeie, victima, mai puternică decât ea, dar a avut loc o luptă într‑un hambar. Cine a început‑o, cât de dreaptă sau nedreaptă
a fost, aici lucrurile nu sunt sigure. Dar deznodământul, bineînţeles, e sigur, căci victima a fost găsită moartă, strânsă de gât.
― Şi femeia lui a fost condamnată?
― Nu, a fost achitată... Dragul meu Handel, te‑am lovit!
― E cu neputinţă să fie cineva mai blând ca tine, Herbert. Da? Şi ce s‑a mai întâmplat?
― Tânăra aceasta achitată şi cu Provis aveau un copil, o fetiţă la care Provis ţinea ca la ochii din cap. Cu o seară înainte de aceea când victima geloziei femeii a fost strânsă de gât, cum ţi‑am spus, tânăra a venit până la Provis, doar pentru câteva clipe, şi a jurat că va omorî copilul (care locuia cu ea) şi el nu‑l va mai vedea niciodată, după care a dispărut... Gata, cel mai dureros braţ e înapoi în eşarfă şi acum a mai rămas numai mâna dreaptă, cu care e mai uşor. Mă descurc mai bine pe lumina asta, decât pe una mai puternică, fiindcă nu‑mi tremură
mâna dacă nu‑ţi văd bine băşicile de la arsuri... Nu crezi că şi respiraţia ţi‑a fost afectată, dragul meu? Pari să respiri foarte repede.
― Tot ce se poate, Herbert. Femeia şi‑a ţinut jurământul?
― Aici vine partea cea mai întunecată a povestirii lui Provis. Şi l‑a ţinut.
― Adică zice el că şi l‑a ţinut, nu‑i aşa?
― Păi, bineînţeles, dragul meu, răspunse Herbert, pe un ton de surpriză şi, încă o dată, se aplecă spre mine să se uite mai bine la faţa mea. De la el ştiu toate acestea. Nu am alte informaţii.
― Nu, desigur.
― Acuma, continuă Herbert, dacă s‑a purtat rău cu mama copilului sau dacă
s‑a purtat bine, Provis nu mi‑a mai spus, dar sigur este că ea a împărţit cu el vreo patru sau cinci ani din necazurile vieţii pe care ni le‑a povestit cu gura lui aici, în faţa căminului, şi s‑ar zice că el simte milă şi îngăduinţă faţă de ea.
Aşadar, temându‑se că ar putea fi chemat să depună mărturie despre copilul ucis şi, astfel, să devină unealta morţii ei, Provis, cu toată durerea pentru pierderea copilului, s‑a ţinut în umbră, cum zice el, s‑a dat la o parte din drum şi a stat departe de proces, unde s‑a amintit numai în trecere de un bărbat numit Abel, care ar fi pricinuit gelozia acuzatei. După achitare, ea a dispărut, şi, astfel, el a pierdut şi copilul, şi mama copilului.
― Aş vrea să te întreb...
― Un moment, dragul meu, şi am terminat. Acel geniu al răului de Compeyson, cea mai mare canalie dintre canalii, ştiind că Provis s‑a ţinut ascuns pe tot timpul procesului şi ştiind şi din ce motiv, fireşte că s‑a folosit, după aceea, de ceea ce ştia, ca un mijloc de a‑l sărăci şi mai tare şi de a‑l munci mai din greu.
Am înţeles limpede, aseară, că acest lucru a pus sare pe rană în duşmănia lui
Provis faţă de el.
― Aş vreau să ştiu, Herbert, zisei eu, când anume a spus Provis că s‑au petrecut toate acestea.
