discut cu dumneata despre viaţă. Eu m-am născut într-o generaţie de oameni plicticoşi. Cândva, când ai să te saturi de Londra, vino la Treadley şi expune-mi teoriile dumitale despre filozofia plăcerii, în faţa unui admirabil vin de Bur -

gundia al cărui fericit posesor sunt.

— Aş fi încântat. O vizită la Treadley e un mare privilegiu.

Înseamnă o gazdă perfectă şi o bibliotecă perfectă.

— Pe care prezenţa dumitale o să le completeze, a răspuns bătrânul gentleman cu o plecăciune amabilă. Şi acum trebuie să-mi iau rămas-bun de la admirabila dumitale mătuşă. Tre -

buie să mă duc la Athenaeum1. E ora la care tragem un pui de somn acolo.

— Chiar toţi, domnule Erskine?

— Patruzeci dintre noi, în patruzeci de fotolii. Ne an -

trenăm în vederea înfiinţării unei Academii Engleze de Litere.

Lordul Henry a râs şi s-a ridicat.

— Eu o să mă duc în Park, a spus.

Când dădea să iasă pe uşă, Dorian Gray i-a atins braţul.

— Îmi îngăduiţi să vin şi eu cu dumneavoastră? a murmurat.

— Dar parcă i-ai promis lui Basil Hallward că treci azi pe la el.

1 Club de elită al intelectualilor britanici.

78

— Prefer să vă însoţesc pe dumneavoastră. Îngăduiţi-mi.

Şi trebuie să-mi făgăduiţi că veţi vorbi tot timpul. Nimeni nu vorbeşte atât de minunat ca dumneavoastră.

— Ah, pentru ziua de azi am vorbit destul, a răspuns Lor -

dul Henry zâmbind. Acum nu doresc decât să privesc viaţa.

Dacă doreşti, poţi să vii cu mine s-o priveşti şi dumneata.

Capitolul 4

O lună mai târziu, într-o după-amiază, Dorian Gray stătea tolănit într-un fotoliu luxos în mica bibliotecă din locuinţa Lordului Henry din Mayfair. În felul ei, era o încăpere foarte plăcută, cu lambriuri din lemn de stejar măs -

liniu, frize gălbui, un tavan ornamentat cu stucaturi, un covor pluşat cărămiziu, presărat cu carpete persane tivite cu franjuri lungi de mătase. Pe o măsuţă din lemn de santal trona o statuetă de Clodion1 alături de un exemplar din Les Cent Nouvelles 2 legat de Clovis Eve pentru Margareta de Valois şi împodobit cu margaretele aurii pe care regina le ale -

sese să-i fie emblemă.

Pe poliţa căminului se înşirau câteva vaze de porţelan albas -

tru cu lalele viu colorate şi prin ochiurile ferestrelor plum -

buite se filtra lumina de culoarea caisei a unei după-amieze de vară londoneze.

Lordul Henry nu venise încă. Întârzia întotdeauna din principiu, teoria lui fiind că punctualitatea îţi fură din timp.

Aşa încât tânărul era cam posomorât, în timp ce răsfoia distrat paginile unei ediţii elaborat ilustrate din Manon Lescaut, pe care o găsise pe un raft. Tic-tacul monoton al unui ceasornic Louis Quatorze îl irita. De vreo două ori fusese pe cale să plece.

1 Claude Michel Clodion (1738-1814), sculptor francez cele bru pentru statuetele sale inspirate din mitologie.

2 Culegere de povestiri frivole franţuzeşti.

80

În cele din urmă s-a auzit un pas şi uşa s-a deschis.

— Ce mult ai întârziat, Harry, a îngăimat.

— Mă tem că nu e Harry, domnule Gray, i-a răspuns o voce ascuţită.

Dorian a întors capul şi a sărit în picioare.

— Scuzaţi-mă, am crezut…

— Ai crezut că e soţul meu, şi e doar soţia sa. Dă-mi voie să mă prezint. Pe dumneata te cunosc foarte bine din foto -

grafii. Cred că soţul meu are vreo şaptesprezece.

— Nu chiar şaptesprezece, Lady Henry.

— Atunci optsprezece. Şi te-am văzut cu el aseară la operă.

A râs nervos şi a continuat să-i vorbească şi să-l măsoare cu ochii ei de culoarea florii de nu-mă-uita. Era o femeie ciu dată, care-ţi dădea impresia că rochiile ei fuseseră croite la furie şi purtate pe furtună. De obicei era îndrăgostită de câte cineva şi, cum pasiunile ei nu erau niciodată împărtăşite, îşi păstrase iluziile intacte. Se străduia să pară pitorească, dar nu reuşea decât să arate dezordonată. Se numea Victoria şi era bisericoasă.

— Într-adevăr, Lady Henry, am fost la Lohengrin.

— Da, la dragul de Lohengrin. Îmi place Wagner mai mult decât orice alt compozitor, pentru că e atât de zgomotos încât poţi vorbi fără să te audă alţii. Ceea ce e un mare avan -

taj. Nu găseşti, domnule Gray?

Acelaşi râs sacadat a izbucnit de pe buzele ei subţiri, iar degetele au început să i se joace cu un coupe-papier cu mâner de os.

Dorian a zâmbit şi a clătinat din cap.

— Cred că nu sunt de aceeaşi părere, Lady Henry. Eu când ascult muzică nu vorbesc niciodată – cel puţin când e muzică bună. Când e o muzică proastă, avem datoria să o îne -

căm în conversaţie.