— Am venit din pură afecţiune familială, te asigur, unchiu -
le George. Numai că vreau să obţin ceva de la dumneata.
— Bani, presupun, a răspuns Lordul Fermor, cu o mutră
seacă. Mă rog, stai jos şi spune-mi despre ce-i vorba. Voi, tinerii de azi, vă imaginaţi că banii înseamnă totul.
— Da, a murmurat Lordul Henry, dichisindu-şi butoniera hainei, şi când îmbătrânim constatăm că într-adevăr aşa stau lucrurile. Dar eu nu vreau bani. Numai oamenii care îşi plă -
tesc datoriile au nevoie de bani, unchiule George, or, eu nu mi le plătesc niciodată. Creditul constituie capitalul fiului mai mic, şi se trăieşte admirabil pe credit. Şi apoi eu negociez întotdeauna cu oamenii lui Dartmoor, care nu mă bat la cap. Ce doresc eu de la dumneata sunt nişte informaţii, desi -
gur, nu informaţii utile, ci inutile.
65
— Mă rog, Harry, pot să-ţi spun tot ce se găseşte într-un English Blue Book 1, deşi în ziua de azi indivizii ăia scriu o sumedenie de prostii. Pe vremea când lucram în diplomaţie, lucrurile arătau mult mai bine. Am auzit că acum sunt aleşi pe bază de examen. La ce te poţi aştepta? Examenele, dom -
nule, sunt pure formalităţi de la cap la coadă. Dacă un om e un gentleman, atunci ştie tot ce trebuie, şi, dacă nu e un gentleman, atunci tot ce ştie îi dăunează.
— Domnul Dorian Gray nu figurează printre cei din Blue Book, unchiule George, l-a informat indolent Lordul Henry.
— Domnul Dorian Gray? Cine-i ăsta? a întrebat Lordul Fermor înălţându-şi sprâncenele stufoase, albe.
— Tocmai asta vreau să aflu şi eu, unchiule George. Într-un fel ştiu cine e. Nepotul celui din urmă Lord Kelso. Maică-sa a fost o Devereux, Lady Margaret Devereux. Vreau să-mi vorbeşti despre mama lui. Cum arăta? Cu cine s-a măritat?
Dumneata ai cunoscut aproape toată lumea din vremea aceea, aşa că probabil ai cunoscut-o şi pe ea. Sunt foarte inte resat de domnul Dorian Gray. L-am cunoscut de curând.
— Nepotul lui Kelso? a repetat bătrânul domn. Desigur…
am cunoscut-o bine pe mama lui. Cred că am fost la botezul ei. Era o fată extraordinar de frumoasă, Margaret Devereux, şi i-a înnebunit pe toţi când a fugit cu un tânăr sărac lipit, un nimeni, dragă, un grad minor dintr-un regiment de arti -
lerie, sau aşa ceva. Da, îmi amintesc totul de parcă ar fi fost ieri. Nenorocitul ăla a fost omorât într-un duel la Spa, la câteva luni după nuntă. Circula o poveste urâtă în legătură
cu asta. Se spune că Kelso a angajat un golan de aventurier, o brută din Belgia, ca să-l insulte pe ginerele lui în public –
1 Culegere de rapoarte statistice şi informaţionale aparţinând comi -
tetelor şi comisiilor parlamentare, cuprinzând şi numeroase aspecte ale societăţii britanice.
66
l-a plătit, domnule, l-a plătit să facă asta şi tipul l-a spintecat de parc-ar fi fost un porumbel. Întreaga poveste a fost muşa -
malizată, dar, pe legea mea, multă vreme după aceea Kelso n-a mai avut parteneri de masă la club. Mi s-a spus că şi-a adus fiica îndărăt acasă şi ea nu i-a mai vorbit niciodată. Da, a fost o poveste urâtă. Fata a murit un an mai târziu. Deci a avut un fiu, da? Asta nu-mi mai aminteam. Cum e băiatul? Dacă
seamănă cu maică-sa trebuie să fie o frumuseţe.
— E foarte frumos, a confirmat Lordul Henry.
— Să sperăm că o să ajungă pe mâini bune, a continuat bătrânul. Probabil că-l aşteaptă o mare avere dacă Kelso a făcut ce se cuvenea să facă. Şi mama lui avea avere. Toate proprietăţile Selby i-au revenit prin bunicul ei. Bunicul ăsta nu-l înghiţea pe Kelso, îl socotea un zgârie-brânză. Şi chiar asta era. A venit la Madrid pe când lucram eu acolo şi, pe legea mea, m-a făcut de ruşine. Regina îmi cerea mereu să-i po -
vestesc despre nobilul englez care se târguia cu vizitiii pentru preţ. A fost o întreagă dandana la vremea aceea. O lună de zile mi-a fost ruşine să mă arăt la Curte. Sper să se fi purtat cu nepotul mai bine decât se purta cu birjarii.
— Nu ştiu, a răspuns Lordul Henry. Bănuiesc că băiatul o să aibă o situaţie frumoasă. Încă nu are vârsta potrivită. Ştiu că deţine proprietatea Selby. El mi-a spus. Deci mama lui era foarte frumoasă?
— Harry, Margaret Devereux era una dintre cele mai su -
perbe creaturi pe care le-am văzut vreodată. N-am să înţeleg niciodată de ce a făcut ce a făcut. Ar fi putut să se mărite cu oricine ar fi dorit. Carlington era nebun după ea. Era o ro -
man tică. Toate femeile din familia asta erau romantice. Băr -
baţii nu erau cine ştie ce, pe când femeile, pe legea mea, erau o minune. Carlington a căzut în genunchi în faţa ei. Chiar el mi-a povestit. Şi ea l-a luat peste picior, or, la vremea aceea nu exista fată în Londra care să nu fie moartă după el. Apropo, 67
Harry, pentru că a venit vorba despre căsătorii nepotrivite, ce mai e şi parascovenia aia de care mi-a vorbit taică-tău, că
Dartmoor vrea să se însoare cu o americancă? Englezoaicele nu-s destul de bune pentru el?
— Azi e la modă să te însori cu americance.
— Harry, eu pariez pe englezoaice în faţa întregii omeniri, a afirmat Lordul Fermor bătând cu pumnul în masă.
— Americancele câştigă pariul.
— Aud că sunt cam schimbătoare, a mormăit un chiul lui.
— Nu suportă o logodnă lungă, dar sunt colosale la cursele cu obstacole. Şi prind totul din zbor. Nu cred ca Dartmoor să aibă vreo şansă.
— Şi din ce familie se trage? a mormăit bătrânul gentle -
