— La urma urmei e posibil ca America să nu fi fost des -
coperită, a intervenit domnul Erskine. Eu unul aş spune că
a fost doar observată, detectată.
— O, dar i-am văzut pe unii dintre locuitorii ei, a afirmat pe un ton vag ducesa. Trebuie să recunosc că majoritatea sunt foarte arătoşi. Şi femeile se îmbracă bine. Îşi comandă
rochiile la Paris. Aş dori să-mi pot permite şi eu lucrul ăsta.
— Se spune că atunci când mor, americancele bune se duc la Paris, a chicotit Sir Thomas, care avea un şifonier plin de haine provenite de la Humour.
— Zău? Şi americancele rele unde se duc când mor? a în -
trebat ducesa.
— Se duc în America, a murmurat Lordul Henry.
Sir Thomas s-a încruntat.
— Mi-e teamă că nepotul dumneavoastră are unele preju -
decăţi cu privire la această mare ţară, a afirmat el către Lady Agatha. Eu am străbătut-o toată în maşini puse la dispoziţie de directori care, din punctul ăsta de vedere, sunt extrem de poli ticoşi. Vă asigur că a fost o vizită cât se poate de instructivă.
— Şi ca să fii instruit trebuie numaidecât să vizitezi Chi -
cago? a întrebat domnul Erskine pe un ton plângăreţ. Nu mă
simt în stare de o asemenea călătorie.
Sir Thomas a făcut un gest cu mâna.
— Domnul Erskine de Treadley are întreg mapamondul în biblioteca lui. Noi, oamenii practici, preferăm să vedem lucrurile, nu să citim despre ele. Americanii sunt un popor ex trem de interesant. Oameni absolut raţionali. Cred că
asta-i caracteristica lor distinctivă. Da, domnule Erskine, sunt oameni raţionali. Te asigur că nu urmăresc cai verzi pe pereţi.
73
— Ce oroare! a exclamat Lordul Henry. Pot suporta forţa brută, dar raţiunea brută e insuportabilă. Există ceva nedrept în folosirea ei. O lovitură sub centură dată intelectului.
— Nu te înţeleg, i-a spus Sir Thomas, înroşindu-se.
— Ba eu te înţeleg, Lord Henry, a murmurat domnul Erskine zâmbind.
— Paradoxurile sunt bune în felul lor… a adăugat ba -
ronetul.
— A fost un paradox? s-a mirat domnul Erskine. Nu cred, sau poate că a fost. Mă rog, paradoxurile sunt calea adevăru -
lui. Ca să testezi Realitatea trebuie s-o vezi făcând echilibris -
tică pe sârmă. Numai când Adevărurile fac acrobaţii le poţi judeca.
— Vai de mine, s-a plâns Lady Agatha. Ce probleme mai dezbateţi voi, bărbaţii! Niciodată n-o să pot înţelege ce dis -
cutaţi. Harry, sunt supătată pe tine. De ce încerci să-l con -
vingi pe drăguţul domn Dorian Gray să renunţe la acţiunile din East End? Te asigur că e de nepreţuit. Oamenilor le-ar fi plăcut să-l audă cântând.
— Pentru că vreau să cânte pentru mine, i-a replicat Lor -
dul Henry zâmbind şi, îndreptându-şi privirea spre celălalt capăt al mesei, a primit drept răspuns o privire luminoasă.
— Dar oamenii din Whitechapel sunt atât de nefericiţi!
a stăruit Lady Agatha.
— Sunt gata să deplâng orice în afară de suferinţă, a răs -
puns Lordul Henry ridicând din umeri. Nu o pot compătimi.
E prea urâtă, prea odioasă, prea deprimantă. Simpatia asta modernă faţă de durere are o notă extrem de morbidă. Poţi avea simpatii pentru culoare, pentru frumos, pentru dragos -
tea de viaţă. Cu cât vorbeşti mai puţin despre suferinţele vieţii, cu atât mai bine.
— Totuşi East End constituie o problemă foarte impor -
tantă, a observat Sir Thomas, dând din cap cu gravitate.
