— Pentru că eu am iubit prea multe, Dorian.

— A, da, făpturile alea oribile cu părul vopsit şi feţe fardate.

— Nu desconsidera părul vopsit şi feţele fardate. Uneori sunt asociate cu un farmec extraordinar, i-a răspuns Lordul Henry.

— Acum îmi pare rău că ţi-am povestit despre Sibyl Vane.

— N-ai fi putut să nu-mi povesteşti, Dorian. Cât ai să

trăieşti ai să-mi povesteşti tot ce faci.

— Da, Harry, cred că aşa e. Nu mă pot împiedica să nu-ţi povestesc totul. Ai o ciudată influenţă asupra mea. Dacă o să comit vreodată o crimă, o să vin la tine şi o să-ţi mărtu -

risesc. Tu ai să mă înţelegi.

— Oamenii ca tine – inflexibilele raze de soare ale vieţii –

nu comit crime, Dorian. Totuşi îţi mulţumesc pentru com -

pliment. Şi acum spune-mi – fii drăguţ şi dă-mi chibriturile de pe masă, mulţumesc – care sunt relaţiile tale actuale cu Sibyl Vane?

88

Dorian Gray a sărit în picioare, cu obrajii aprinşi şi ochii scânteietori.

— Harry! Sibyl Vane e sacră!

— Dorian, numai lucrurile sacre merită să fie atinse, a re plicat Lordul Henry cu o stranie undă de patos în glas.

Dar de ce te superi? Presupun că într-o zi o să fie a ta. Când eşti îndrăgostit începi întotdeauna prin a te amăgi singur şi sfârşeşti întotdeauna prin a-i amăgi pe ceilalţi. Asta-i ceea ce lumea numeşte poveste romantică de dragoste. Oricum, cred că v-aţi cunoscut.

— Desigur că o cunosc. În prima seară când am fost la tea -

tru, evreul acela bătrân şi respingător a venit în loja mea după

spectacol şi s-a oferit să mă conducă în culise, să mă prezinte.

M-am înfuriat şi i-am spus că Julieta murise cu sute de ani în urmă şi că trupul ei zace într-un mormânt de marmură la Verona. După felul uluit în care s-a uitat la mine, bănuiesc că

şi-a închipuit că am băut prea multă şampanie, sau aşa ceva.

— Nu mă mir.

— Pe urmă m-a întrebat dacă scriu la vreun ziar. I-am răs -

puns că nici măcar nu citesc ziare. La auzul acestui lucru a părut extrem de dezamăgit, mi-a mărturisit că toţi criticii dra -

matici s-au unit într-o conspiraţie împotriva lui şi că fiecare dintre ei putea fi cumpărat.

— Nu m-ar surprinde să aibă dreptate. Pe de altă parte, ju -

de când după cum arată, majoritatea pot fi cumpăraţi la pre -

ţuri foarte ieftine.

— Mă rog, se pare că depăşesc mijloacele lui financiare, a răspuns Dorian. În orice caz, cum luminile se stingeau în teatru, a trebuit să plec. A insistat să-mi ofere nişte trabucuri pe care le recomanda cu căldură, dar am refuzat. A doua seară, fireşte, m-am înfăţişat la teatru. Când m-a văzut, mi-a făcut o plecăciune adâncă şi mi-a declarat că sunt un generos patron al artei. Era o brută respingătoare, dar animat de o extraordinară

89

pasiune pentru Shakespeare. Mi-a povestit odată, cu un aer de mândrie, că cele cinci falimente prin care a trecut au fost cau zate în întregime de „Bard“, cum stăruia să-l numească.

I se părea că poartă un titlu de distincţie.

— Şi e o distincţie, dragul meu Dorian, o mare distincţie.

Majoritatea oamenilor dau faliment pentru că au investit prea mult în proza vieţii. A te ruina din pricina poeziei e o onoare. Dar când ai vorbit prima dată cu domnişoara Sibyl Vane?

— În cea de-a treia seară. O interpreta pe Rosalinda. Nu m-am putut abţine să nu mă duc în culise. Îi aruncasem pe scenă flori şi-mi adresase o privire – cel puţin aşa mi-am ima -

ginat. Iar bătrânul evreu era insistent. Părea hotărât să mă

conducă în culise, aşa încât am acceptat. E curios faptul că

nu doream s-o cunosc, nu-i aşa?

— Nu, nu cred.

— Cum aşa, dragul meu Harry?

— O să-ţi explic altă dată. Acum vreau să aflu despre fată.

— Despre Sibyl? A fost atât de sfioasă şi de duioasă. E

co pilăroasă. A făcut ochii mari de mirare când i-am elogiat interpretarea. Părea să nu fie conştientă de propria ei forţă.

Amândoi eram cam emoţionaţi. Şi bătrânul evreu stătea rân -

jind în uşa cabinei sordide emiţând aprecieri elaborate despre noi, care ne uitam unul la celălalt ca doi copii. Stăruia să-mi spună „My Lord“, aşa încât am ţinut să o asigur pe Sibyl că

nu deţin asemenea rang. Şi mi-a răspuns cu simplitate : „Ară -

taţi mai curând ca un prinţ. Ar trebui să vă spun Făt-Frumos“.

— Pe cuvântul meu, Dorian! Domnişoara Sibyl ştie să

facă un compliment.

— Nu o înţelegi, Harry. Vede în mine un personaj dintr-o piesă. Nu cunoaşte viaţa absolut deloc. Locuieşte împreună