man. Are măcar o familie?
Lordul Henry a clătinat din cap.
— Americancele se pricep să-şi ascundă părinţii la fel de bine cum se pricep englezoaicele să-şi ascundă trecutul, a spus ridicându-se să plece.
— Presupun că se ocupă cu ambalatul cărnii de porc.
— Aşa sper şi eu, unchiule George, de dragul lui Dartmoor.
Am auzit că în America ambalarea cărnii de porc e profesia cea mai rentabilă, după politică.
— E frumuşică?
— Se comportă ca şi cum ar fi frumoasă. Majoritatea ame -
ri cancelor se comportă aşa. Ăsta-i secretul farmecu lui lor.
— De ce oare nu pot americancele să stea în ţara lor? Sus -
ţin mereu că e un paradis pentru femei.
— Aşa şi e. Şi ăsta-i motivul pentru care, asemenea Evei, fac tot ce pot ca să-l părăsească. La revedere, unchiule George, mă tem că dacă mai stau o să întârzii la prânz. Îţi mulţumesc că mi-ai oferit informaţiile pe care le căutam. Întotdeauna ţin să aflu totul despre noii mei prieteni, şi nimic despre cei vechi.
68
— Unde iei prânzul, Harry ?
— La mătuşa Agatha. M-am invitat singur, împreună cu domnul Gray, care e un nou protégé al ei.
— Hm! Harry, spune-i mătuşii Agatha să nu mă mai piseze cu acţiunile ei caritabile. Mi-e silă de ele. Femeia asta bună
îşi închipuie că eu n-am altceva de făcut decât să completez cecuri pentru toanele ei idioate.
— În regulă, unchiule George, o să-i transmit, dar nu cred că o să aibă vreun efect. Filantropii sunt lipsiţi de orice urmă
de simţ umanitar. Asta îi caracterizează.
Bătrânul gentleman a mârâit aprobator şi şi-a sunat vale -
tul. Lordul Henry a trecut pe sub arcadele joase şi a ieşit în Burlington Street, după care şi-a schimbat direcţia, luând-o spre Berkeley Square.
Aşadar, aceasta era povestea originii lui Dorian Gray. Aşa sche matic cum îi fusese expusă, îi făcea totuşi impresia unei istorii ciudate, romantice, aproape moderne. O femeie fru -
moasă care renunţă la tot pentru o pasiune nebunească. Câ -
teva săptămâni de sălbatică fericire, curmate de o crimă odioasă, perversă. Luni întregi de agonie mută şi apoi un copil născut din durere. Mama răpită de moarte, băiatul rămas pradă
singurătăţii şi tiraniei unui bătrân lipsit de iubire. Da, un fundal extrem de interesant. Îl punea în valoare pe băiat, îi dădea o aureolă mai strălucitoare decât avea în realitate.
Îndărătul trăsăturilor lui admirabile exista un element tragic.
„Lumile se zvârcolesc în chinuri pentru ca să se poată naşte floricica cea mai modestă.“1 Şi cât de fermecător a fost tânărul la dineul pe care el i l-a oferit cu o seară în urmă, cu ochii lui miraţi şi buzele întredeschise de o plăcere înfricoşată; stătuse în faţa lui la club, şi licărirea lumânărilor roşii îi înteţea îm -
bujorarea uluirii care i se aşternuse pe chip. A-i vorbi lui 1 Parodiere a unui vers dintr-o odă a poetului romantic William Wordsworth.
69
Dorian era ca şi cum ai fi cântat pe o vioară minunată. Şi răspundea la fiecare atingere sau înfiorare a arcuşului… E
fascinant să exerciţi o influenţă asupra cuiva. Nu se compară
cu nici o altă acţiune. Să-ţi proiectezi sufletul într-o graţioasă
formă străină, să-l laşi să zăbovească un moment acolo, să-ţi auzi propriile gânduri restituite ca un ecou, învăluite în muzica pasiunii şi a tinereţii; să transmiţi altcuiva trăirile tale lăun -
trice, de parc-ar fi fost un fluid difuz sau un parfum straniu –
era o reală plăcere – poate cea mai satisfăcătoare bucurie ră -
masă în această epocă a noastră limitată şi vulgară, o epocă
a plăcerilor grosiere, carnale şi a năzuinţelor grosier banale.
Era un specimen excelent, băiatul ăsta pe care îl întâlnise printr-o curioasă întâmplare în atelierul lui Basil, un băiat care, în orice caz, ar putea fi modelat într-un personaj aparte.
Poseda graţia şi puritatea imaculată a adolescenţei şi frumuse -
ţea unei vechi marmure greceşti. Puteai face orice din el. Îl puteai preface într-un titan sau într-o jucărie. Ce păcat că o asemenea splendoare urma să se altereze… Şi Basil? Cât era de interesant din punct de vedere psihologic! Noua lui ma -
