— Vos sois un homem de bem21.
Băştinaşul ciuli urechea şi nu răspunse nimic.
— Nu pricepe, spuse geograful.
— Poate nu accentuezi bine? replică maiorul.
— Aşa e. Dracu’ să-l ia de accent!
Paganel reluă din nou complimentul. Avu însă acelaşi succes.
— Să schimbăm fraza, spuse el şi, pronunţând cuvintele cu o încetineală extremă, rosti: Sem duvida, un patagao22.
Celălalt rămase tot mut.
— Dizeime!23 adăugă Paganel.
Patagonezul nu răspunse nici de data asta.
— Vos compriendeis?24 strigă Paganel atât de tare, încât era gata să-şi rupă coardele vocale.
Era evident că indianul nu înţelegea, căci răspunse, dar în spaniolă:
— No comprendo25.
Paganel rămase uluit şi-şi coborî în grabă ochelarii de pe frunte pe nas, ca un om enervat.
— Taie-mă, spânzură-mă, spuse el, dacă pricep un singur cuvânt din păsăreasca asta afurisită! E limba araucană, probabil!
— Ba nu – răspunse Glenarvan – omul a răspuns cu siguranţă în spaniolă. Şi, întorcându-se spre patagonez, repetă: Español?
— Si, si!26 răspunse băştinaşul.
Paganel rămase cu gura căscată.
Maiorul şi Glenarvan îşi făceau cu ochiul.
— Aha, prietene, spuse maiorul, în timp ce un zâmbet i se ivi pe buze, iar vei fi făcut vreo ispravă din distracţie, vreo ispravă din acelea al căror monopol se pare că-l ai?
— Hm! făcu geograful ciulind urechea.
— Da! E clar că patagonezul vorbeşte spaniola.
— El?
— El! Nu cumva ai învăţat din întâmplare o altă limbă, crezând că e…
Mac Nabbs nu isprăvi ce avea de spus. Un puternic „oh” al savantului, întovărăşit de o ridicare din umeri, îi tăie vorba.
— Domnule maior, mergi puţin prea departe, spuse Paganel tăios.
— Ei, dacă nu înţelegi! răspunse Mac Nabbs.
— Nu înţeleg fiindcă băştinaşul ăsta vorbeşte prost, răspunse geograful, care începu să-şi piardă răbdarea.
— Vrei să spui că vorbeşte prost fiindcă dumneata nu-l înţelegi, ripostă maiorul calm.
— Mac Nabbs, spuse atunci Glenarvan, nu se poate admite una ca asta. Oricât de distrat ar fi prietenul nostru Paganel, nu ne putem închipui că a învăţat o limbă în locul alteia!
— Atunci, iubite Eduard, sau mai bine dumneata, bravul meu Paganel, explică-mi ce se întâmplă.
— Nu explic nimic, răspunse Paganel, eu constat. Iată cartea după care fac exerciţii zilnice, învingând dificultăţile limbii spaniole. Priveşte-o, domnule maior, şi-ai să vezi dacă umblu să te înşel!
Spunând aceste cuvinte, Paganel scotoci într-unul din numeroasele lui buzunare; după câteva minute de cercetări, scoase un volum răpănos şi-l arătă cu un aer triumfător.
Maiorul luă cartea şi o privi.
— Ei bine, întrebă el, ce lucrare e asta?
— Lusiadele, răspunse Paganel, o minunată epopee care…
— Lusiadele! exclamă Glenarvan.
— Da, prietene, Lusiadele de marele Camoëns27, nici mai mult, nici mai puţin!
— Camoëns, repetă Glenarvan, bietul meu prieten, Camoëns e portughez! De şase săptămâni înveţi portugheza!
— Camoëns! Lusiadele! Portugheza!…
