— Pe urmă?

— Străbate Oceanul Indian.

— Şi apoi?

— Atinge insula Sfântul Petru, din grupul insulelor Amsterdam.

— Mai departe?

— Taie Australia prin provincia Victoria.

— Şi?

— Ieşind din Australia… Însă fraza rămase fără răspuns. Geograful ezita oare? Nu mai ştia pe unde trece paralela? Nu, dar un strigăt formidabil se auzi din înălţimea ombu-ului. Glenarvan şi prietenii săi păliră privind unul la altul. Se întâmplase o nouă catastrofă? Bietul Paganel căzuse? Wilson şi Mulrady îi şi săriră în ajutor, când, deodată, apăru prăvălindu-se un corp lunguieţ, rostogolindu-se din creangă în creangă. Era încă viu? Murise? Nimeni nu ştia; era gata să cadă în apele muginde, când maiorul îl opri.

— Foarte mulţumesc, Mac Nabbs! strigă Paganel.

— Ce? Ce ai? îl întrebă nerăbdător maiorul. Ce te-a apucat? Încă una din obişnuitele dumitale distracţii?

— Da, da! răspunse Paganel cu o voce sugrumată de emoţie. Da, o distractie… fenomenală de astă dată!

— Care?

— Ne-am înşelat! Ne înşelăm încă! Ne înşelăm mereu!

— Explică-te, domnule!

— Glenarvan, maiorule, Robert, prieteni, îl căutăm pe căpitanul Grant unde nu e!

— Ce spui? strigă Glenarvan.

— Nu numai unde nu este, adăugă Paganel, dar unde nici n-a fost vreodată.

Capitolul XXIV

În care călătorii duc mai departe o viaţă de păsări

O uimire adâncă întâmpină aceste cuvinte neaşteptate. Ce voia să spună geograful? Îşi pierduse minţile? Vorbea totuşi cu o asemenea convingere, încât toate privirile se îndreptară spre Glenarvan. Afirmaţia domnului Paganel era un răspuns direct la întrebarea pe care el le-o pusese. Dar Glenarvan se mărgini să facă un gest negativ, care nu era în favoarea savantului.

Totuşi, acesta, stăpânindu-şi emoţia, spuse iar:

— Da, da! Ne-am rătăcit în cercetări şi am citit în document ce nu e!

— Explică-ne, Paganel, spuse maiorul, şi cu mai mult calm.

— Foarte simplu, domnule maior. Făceam şi eu aceeaşi greşeală ca şi dumneata. Mă lansasem într-o interpretare falsă, când deodată, acum o clipă, în vârful copacului, răspunzând întrebărilor voastre şi oprindu-mă asupra cuvântului „Australia”, un fulger mi-a trecut prin minte şi mi s-a luminat deodată totul.

— Ce! exclamă Glenarvan. Vrei să spui că Harry Grant…

— Vreau să spun, declară Paganel, că acel cuvânt „austral”, care se găseşte în document, nu e un cuvânt complet cum am crezut până acum, ci tocmai rădăcina cuvântului Australia.

— Ar fi ciudat! răspunse maiorul.

— Ciudat? replică Glenarvan dând din umeri. E pur şi simplu cu neputinţă!

— Cu neputinţă! reluă Paganel. Iată un cuvânt pe care nu-l pot admite.

— Cum, adăugă Glenarvan cu tonul cel mai neîncrezător din lume, îndrăzneşti să pretinzi, cu documentul în mână, că naufragiul Britanniei a avut loc pe coastele Australiei?

— Sunt sigur de asta! răspunse Paganel.

— Pe legea mea, Paganel, iată o pretenţie care mă miră cu atât mai mult, cu cât vine din partea secretarului unei societăţi geografice.

— Pentru care motiv? întrebă Paganel, atins în amorul său propriu.

— Deoarece, dacă admiţi cuvântul Australia, admiţi în acelaşi timp şi că acolo se găsesc indieni, ceea ce nu s-a mai văzut până astăzi.

Paganel nu fu deloc surprins de argument. El se aştepta fără îndoială la asta şi începu să surâdă:

— Iubite Glenarvan, spuse el, nu te grăbi să triumfi; am să te desfiinţeaz cum se spune la noi în Franţa, şi niciodată nu va fi mâncat vreun englez o bătaie mai straşnică! Va fi revanşa pentru Crécy şi Azincourt!⁴³

— Nu doresc altceva. Bate-mă, Paganel!

— Ascultaţi-mă atunci. În textul documentului nu sunt nici indieni, cum nu e nicio Patagonie! Cuvântul necomplet indi nu înseamnă indieni, ci indigeni! Şi cred că admiţi că există indigeni în Australia!

Trebuie să mărturisim că în clipa aceea Glenarvan îl privea cu multă atenţie pe Paganel.

— Bravo, Paganel! spuse maiorul.

— Admiţi interpretarea mea, scumpe lord?

— Da, răspunse Glenarvan, dacă-mi dovedeşti că terminaţia gonia nu se referă la ţara patagonezilor!

— Cu siguranţă că nu, exclamă Paganel, cu siguranţă că nu e vorba de Patagonia! Citiţi orice altceva, numai asta nu!

— Dar ce atunci?

— Cosmogonie! Tegonie! Agonie!…

— Agonie, spuse maiorul.

— Mi-e indiferent, răspunse Paganel, cuvântul n-are importanţă. Nici nu mă voi strădui să aflu ce înseamnă. Principalul e că austral indică Australia şi că am pornit orbeşte pe o cale greşită, asta din cauză că n-am descoperit de la bun început o explicaţie atât de evidentă. Dac-aş fi găsit eu documentul, dacă judecata nu mi-ar fi fost falsificată de interpretarea dumitale, nu l-aş fi înţeles niciodată altfel!

De astă dată, cuvintele lui Paganel fură întâmpinate de urale, felicitări şi complimente. Austin, marinarii, maiorul şi mai ales Robert, fericit că poate din nou spera, îl aplaudară pe vrednicul savant. Glenarvan, ai cărui ochi se înseninau puţin câte puţin, era gata-gata să se dea bătut.

— O ultimă observaţie, iubite Paganel, şi nu voi avea altceva de făcut decât să mă înclin în faţa perspicacităţii dumitale.

— Spune Glenarvan.