— Război.
— Război?
— Da, război civil!
— Război civil? reluă Paganel, care, fără să-şi dea seama, începu şi el să vorbească ca un negru din colonii.
— Da, război între paraguieni şi buenos-airesieni.
— Şi?
— Şi indienii, toţi nord, pe urmele generalului Flores. După pradă.
— Dar casicii?
— Casicii cu ei.
— Şi Catriel?
— Nu mai e Catriel.
— Şi Calfucura?
— Nici Calfucura.
— Şi Yanchetruz?
— Nu mai e Yanchetruz.
Răspunsul acesta i-l tălmăci lui Thalcave, care dădu din cap cu un aer aprobator. Într-adevăr, Thalcave nu ştia, sau uitase de războiul civil care avea să atragă mai târziu intervenţia Braziliei şi care decima pe atunci cele două partide ale republicii. Indienii au numai de câştigat din aceste lupte interne. De aceea, sergentul nu se înşela atribuind părăsirea pampasului unui război civil care se ducea în nordul provinciilor argentiniene.
Dar evenimentul răsturna proiectele lui Glenarvan; planurile sale erau astfel zădărnicite. Într-adevăr, dacă Harry Grant era prizonierul casicilor, aceştia îl luaseră cu siguranţă cu ei până la graniţele de nord. În acest caz, cum să-l mai regăseşti? Trebuiau să pornească la o cercetare primejdioasă şi aproape inutilă până la graniţele de nord ale pampasului? Era o hotărâre gravă, care trebuia serios discutată.
Totuşi, mai trebuiau să pună o întrebare importantă sergentului, şi maiorul fu acela care se gândi s-o facă, în timp ce prietenii lui priveau în tăcere.
Sergentul auzise oare vorbindu-se de nişte europeni prizonieri la casicii din pampas?
Manuel se gândi câteva clipe, ca unul care-şi adună amintirile.
— Da, spuse el, în sfârşit.
— Ah! făcu Glenarvan, legându-se de o nouă speranţă.
Paganel, Mac Nabbs, Robert şi el îl înconjurară pe sergent.
— Vorbeşte! Vorbeşte! îi spuneau, aşteptându-i cu lăcomie cuvintele.
— Sunt câţiva ani de atunci, răspunse Manuel, da… tocmai aşa… prizonieri europeni… dar niciodată văzut…
— Câţiva ani, reluă Glenarvan, vă înşelaţi… Data naufragiului e precisă… Britannia s-a pierdut în iunie 1862… Sunt deci mai puţin de doi ani.
— O, mai mult, milord!
— Nu se poate! exclamă Paganel.
— Ba da! La naşterea lui Pepe… erau doi oameni.
— Nu, trei! spuse Glenarvan.
— Doi! replică sergentul cu un ton sigur.
— Doi? spuse Glenarvan foarte surprins. Doi englezi?
— Nu. Cine a zis englezi?… Un francez şi un italian!
— Un italian care a fost măcelărit de poiuşi? întrebă Paganel.
— Da! Şi am aflat apoi… francezul salvat.
— Salvat! strigă tânărul Robert, care-şi pusese toată nădejdea în spusele sergentului.
— Da, salvat, răspunse Manuel.
Toţi îl priveau pe savant, care se lovea peste frunte cu un aer deznădăjduit.
— Ah, înţeleg, spuse el în sfârşit, totul e limpede, totul se explică.
— Despre ce e vorba? întrebă Glenarvan, pe cât de neliniştit, pe atât de nerăbdător.
