de linie n-ar rămâne sub foc fără a da năvală peste artileria care îl decimează”. Regimentul 23, mânat de colonelul Fougas, urcă înălţimea în pas de atac, îi ţintui pe artilerişti de piesele lor şi luă reduta.

Ofiţerii şi soldaţii, mândri pe bună dreptate de acea acţiune memorabilă, venerau în Fougas pe unul din strămoşii regimentului. Ideea de a-l vedea reapărând în mijlocul lor, tânăr şi în viaţă, nu li se părea posibilă, însă a avea trupul lui însemna deja ceva. Ofiţeri şi soldaţi hotărâră să-l înhumeze pe cheltuiala lor, după experienţele doctorului Martout. Şi, pentru a-i oferi un mormânt demn de gloria lui, votară o contribuţie de două zile de soldă.

Tot ce purta epoleţi defila prin laboratorul domnului Renault; colonelul de cuirasieri reveni aici de mai multe ori, în speranţa de a o întâlni pe Clémentine. Logodnica lui Léon însă se ţinu la distanţă.

Era fericită, aşa cum n-a fost niciodată vreo femeie, această mică şi drăgălaşă Clémentine. Niciun nour nu-i mai întuneca seninătatea frumoasei sale frunţi. Eliberată de orice grijă, cu inima deschisă speranţei, ea îl adora pe scumpul ei Léon şi îşi petrecea zilele spunându-i-o. Ea însăşi

grăbise publicarea strigărilor de căsătorie.

— Ne vom căsători, spunea ea, a doua zi după învierea colonelului.

Aştept ca el să-mi fie martor, să-mi dea binecuvântarea! E cel mai mărunt lucru pe care-l poate face pentru mine, după tot ce-am făcut eu pentru el.

Când te gândeşti că, fără încăpăţânarea mea, i-ai fi expediat la muzeul din Jardin des Plantes! Am să-i spun asta, domnule, îndată ce va putea să ne audă, şi o să-ţi taie urechile la rândul lui! Te iubesc!

— Dar, replica Leon, de ce subordonezi fericirea mea succesorului unei experienţe! Toate formalităţile obişnuite sunt îndeplinite, anunţurile făcute, afişele puse: nimeni pe lume nu ne-ar împiedica să ne căsătorim mâine, şi vrei să aştepţi până pe 19! Ce legătură e între noi şi acel domn uscat care doarme într-o cutie? Nu aparţine nici casei dumitale, nici casei mele. Am cercetat toate actele familiei dumitale, mergând până la a şasea generaţie, şi n-am găsit pe nimeni cu numele Fougas. Nu aşteptăm pentru ceremonie o rudă veche. Ce e atunci? Gurile rele din Fontainebleau pretind că dumneata ai făcut o pasiune pentru acest fetiş din 1813; eu, care sunt sigur de inima dumitale, sper că nu-l vei iubi niciodată ca pe mine. Între timp, sunt numit rivalul colonelului din pădurea adormită!

— Lasă-i pe proşti să vorbească, răspundea Clémentine cu un surâs angelic. Nu sunt capabilă să-mi explic afecţiunea pentru bietul Fougas, dar îl iubesc mult, asta e sigur, îl iubesc ca pe un tată, ca pe un frate, dacă

preferi, căci e aproape la fel de tânăr ca mine. După ce îl vom reînvia, îl voi iubi poate ca pe un fiu, însă dumneata nu vei avea nimic de pierdut, dragul meu Léon. Ai în inima mea un loc aparte, cel mai bun şi nimeni nu ţi-l va lua, nici chiar el!

Această ceartă de îndrăgostiţi, care reîncepea deseori şi sfârşea întotdeauna printr-un sărut, fu într-o zi întreruptă de vizita comisarului de poliţie.

Onorabilul funcţionar îşi declină politicos numele şi calitatea şi ceru tânărului Renault favoarea de a avea cu el o convorbire între patru ochi.

— Domnule, îi spuse el atunci când rămaseră singuri, cunosc respectul şi consideraţia care se cuvin unui om de caracterul şi cu situaţia dumneavoastră, şi sper că veţi binevoi să nu interpretaţi greşit un demers pe care mi-l inspiră sentimentul datoriei.

Léon holbă ochii, aşteptând continuarea acestui discurs.

— Bănuiţi, domnule, urmă comisarul, că e vorba despre legea asupra înhumărilor. Ea este formală şi nu admite nicio excepţie. Autorităţile ar putea închide ochii, însă zarva mare care s-a făcut şi, de altfel, calitatea defunctului, fără a pune la socoteală chestiunea religioasă, ne obligă să

acţionăm… de comun acord cu dumneavoastră, bineînţeles.

Léon înţelegea din ce în ce mai puţin. Omul sfârşi prin a-i explica, mereu în stilul administrativ, că trebuia să-l ducă pe domnul Fougas la cimitirul oraşului.

— Dar, domnule, răspunse inginerul, dacă aţi auzit vorbindu-se de colonelul Fougas, trebuie că vi s-a spus de asemenea că noi nu-l considerăm mort.

— Domnule, replică comisarul cu un zâmbet destul de subtil, opiniile sunt libere. Dar medicul legist, care a avut plăcerea de a-l vedea pe defunct, ne-a făcut un raport opinând pentru înhumarea imediată.

— Ei, bine, domnule, dacă Fougas este mort, noi avem speranţa de a-l învia.

— Ni s-a spus acest lucru, domnule, însă, în ce mă priveşte, ezit să cred.

— Veţi crede şi veţi vedea, şi sper, domnule, că asta nu va întârzia mult.

— Dar atunci, domnule, v-aţi pus totul în regulă?

— Cu cine?

— Nu ştiu, domnule; dar presupun că înainte de a întreprinde un asemenea lucru, v-aţi procurat vreo autorizaţie.

— De la cine?

— Dar în sfârşit, domnule, trebuie să recunoaşteţi că reînvierea unui om e un lucru extraordinar. În ce mă priveşte, e pentru prima oară că aud vorbindu-se de aşa ceva. Or, datoria unei poliţii bine organizate este de a veghea să nu se întâmple nimic extraordinar în ţară.

— Haida, domnule, dacă v-aş spune: iată un om care nu e mort; eu am speranţa foarte întemeiată de a-l repune pe picioare în trei zile; medicul dumneavoastră, care pretinde contrariul, se înşală; v-aţi lua răspunderea de a-l înmormânta pe Fougas?

— Nu, desigur! Deie Dumnezeu să nu iau nimic pe răspunderea mea!

dar, totuşi, domnule, îngropându-l pe domnul Fougas, aş fi în ordine cu

legalitatea. Căci, în sfârşit, cu ce drept vă îngăduiţi dumneavoastră să

înviaţi un om? În ce ţară există obiceiul de a învia? Care text de lege vă

autorizează să înviaţi oamenii?

— Cunoaşteţi vreo lege care să interzică acest lucru? Or, tot ce nu e interzis este permis.

— În ochii magistraţilor, poate. Poliţia însă trebuie să prevină, să evite dezordinea. Or, o înviere, domnule, este un fapt destul de nemaipomenit pentru a constitui o dezordine veritabilă.

— Veţi recunoaşte, măcar, că e o dezordine destul de fericită.

— Nu există dezordine fericită. Nu uitaţi, de altfel, că defunctul nu este un oarecine. Dacă ar fi vorba de un vagabond fără niciun căpătâi, am putea uza de toleranţă. Dar e un militar, un ofiţer superior şi decorat; un om care a ocupat un rang însemnat în armată. Armata, domnule! Nu trebuie să ne atingem de armată!

— Ei, domnule, eu mă ating de armată întocmai cum o face chirurgul care-i pansează rănile! E vorba să-i redau un colonel, armatei ăsteia! Şi dumneavoastră sunteţi cel care, din spirit de rutină, vreţi s-o lipsiţi de-un colonel!

— Vă implor, domnule, nu vă aprindeţi aşa şi nu vorbiţi atât de tare: ar putea să ne audă cineva. Fiţi sigur că voi fi alături de dumneavoastră în tot ce vreţi să faceţi pentru această frumoasă şi glorioasă armată a ţării mele.

V-aţi gândit însă la chestiunea religioasă?

— Ce chestiune religioasă?

— Ca să vă spun adevărul, domnule (dar asta numai între noi), restul este pur accesoriu şi ajungem la punctul delicat. Am primit o vizită, mi s-au făcut observaţii foarte judicioase. Simplul anunţ al proiectului dumneavoastră a provocat tulburare într-un oarecare număr de conştiinţe.

Există temerea că succesul unei întreprinderi de acest gen va constitui o lovitură pentru credinţă, va scandaliza, într-un cuvânt, spiritele aşezate.

Căci, în sfârşit, dacă domnul Fougas e mort, înseamnă că a fost voinţa lui Dumnezeu. Nu vă e teamă că, înviindu-l, mergeţi împotriva lui Dumnezeu?

— Nu, domnule; deoarece sunt sigur că nu-l voi învia pe Fougas dacă

Dumnezeu a hotărât altminteri. Dumnezeu îngăduie ca un om să facă

febră, dar Dumnezeu îngăduie de asemenea ca medicul să-l însănătoşească. Dumnezeu a îngăduit ca un brav soldat al împăratului să

fie prins de patru beţivani de ruşi, condamnat ca spion, îngheţat într-o fortăreaţă şi pus la uscat de un neamţ bătrân sub o maşină pneumatică. Dar Dumnezeu îngăduie şi ca eu să-l descopăr pe acest nefericit într-o dugheană de vechituri, să-l aduc la Fontainebleau, să-l examinez împreună

cu câţiva savanţi, şi ca noi să punem la cale un mijloc aproape sigur de a-i reda viaţa. Toate acestea dovedesc un lucru, şi anume că Dumnezeu e mai drept, mai îngăduitor şi mai milostiv decât aceia care abuzează de numele lui pentru a vă aţâţa.