saturată de apă, la temperatura corpului omenesc, a devenit suplu, deşi puţin elastic. Am putut atunci să-l disec; să-l studiez ca pe o bucată de carne proaspătă şi să plasez sub microscop fiecare din părţile sale care îmi părea de o consistenţă sau de o culoare diferită.
Mai întâi am găsit în mijloc o parte subţire, mai dură şi mai elastică decât restul, şi care mi-a prezentat trama şi celulele cartilagiului. Nu era nici cartilagiul nasului, nici cartilagiul unei articulaţii, ci exact fibro-cartilagiul urechii. Aşadar, mi-aţi trimis o bucată de ureche, şi nu este capătul de jos, lobul care se găureşte la femei pentru a pune cercei de aur, ci capătul de sus, în care se întinde cartilagiul.
În interior, am detaşat o piele fină în care microscopul mi-a arătat o epidermă delicată, perfect intactă; o dermă nu mai puţin intactă, cu mici papile, şi mai ales traversată de o mulţime de fire de păr dintr-un fin puf omenesc. Fiecare din aceşti mici peri îşi avea rădăcina îngropată în foliculul său, iar foliculul era însoţit de cele două mici glande ale sale. Am să vă spun chiar ceva mai mult: aceste fire de puf aveau o lungime de patru până la cinci milimetri şi o grosime de trei până la patru sutimi de milimetru; este dublul mărimii unui frumos puf care înfloreşte pe o ureche feminină; de unde am conchis că bucata dumneavoastră de ureche aparţine unui bărbat.
Către marginea îndoită a cartilagiului, am găsit elegantele fascicule striate ale muşchiului helixului, şi atât de perfect intacte încât s-ar fi zis că nu aşteptau decât să se contracte. Sub piele şi aproape de muşchi, am găsit mai multe mici reţele nervoase, alcătuite fiecare din opt până la zece tuburi a căror măduvă era la fel de intactă şi omogenă ca în nervii prelevaţi de la un animal viu sau luaţi dintr-un membru amputat.
Sunteţi satisfăcut? Cereţi îndurare? Ei bine! n-am ajuns încă la capătul listei!
În ţesutul celular interpus între cartilagiu şi piele, am găsit mici artere şi vinişoare a căror structură era perfect identificabilă. Ele conţin serum cu globule roşii de sânge. Aceste globule erau toate circulare, biconcave, perfect regulate; ele nu prezentau nici danteluri, nici acel aspect de zmeură, care caracterizează globulele de sânge ale unui cadavru.
Pe scurt, dragul meu confrate, am găsit în acest fragment aproape tot ce se găseşte în corpul omului: cartilagiu, muşchi, nerv, piele, fire de păr, glande, sânge etc. Şi totul într-o stare perfect sănătoasă şi normală. Aşadar, nu mi-aţi trimis un fragment de cadavru, ci o bucată dintr-un om viu, ale cărui umori şi ţesuturi nu sunt deloc descompuse.
Binevoiţi etc.
KARL NIBOR
Paris, 30 iulie 1859.
9
MULT ZGOMOT ÎN FONTAINEBLEAU
Fără întârziere începu să se vorbească în oraş că domnul Martout şi domnii Renault îşi propuneau să reînvie un om, cu concursul mai multor savanţi din Paris.
Domnul Martout adresase un memoriu detaliat celebrului Karl Nibor, care se grăbise să-l facă cunoscut Societăţii de biologie. Fu numită pe loc o comisie pentru a-l însoţi de domnul Nibor la Fontainebleau. Cei şase comisari şi raportorul conveniseră să plece din Paris în ziua de 15 august, fericiţi să scape de zarva serbărilor publice. Îl înştiinţară pe domnul Martout să pregătească experienţa, care nu trebuia să dureze mai puţin de trei zile.
Câteva gazete din Paris anunţară acest mare eveniment la rubrica faptul divers, dar publicul îi acordă puţină atenţie. Întoarcerea solemnă a armatei din Italia ocupa în exclusivitate toate spiritele, şi de altfel francezii nu acordă decât o încredere mediocră miracolelor făgăduite de jurnale.
La Fontainebleau însă fu cu totul altceva. Nu numai domnul Martout şi domnii Renault, dar şi domnul Audret arhitectul, domnul Bonnivet notarul, şi zece alte mărimi din oraş văzuseră şi pipăiseră mumia colonelului. Ei vorbiseră despre ea prietenilor lor, o descriseseră pe cât putuseră mai bine, povestiseră istoria ei. Două sau trei copii ale testamentului domnului Meiser circulau din mână în mână. Chestiunea reviviscenţelor era la ordinea zilei; lumea o discuta în jurul Bazinului cu Crapi, ca în plină Academie de ştiinţe. Puteai auzi vorbindu-se despre rotifere şi tardigrade până şi la Piaţa mare!
Se cuvine să declarăm, că resurecţioniştii nu erau în majoritate. Câţiva profesori de la colegiu, remarcaţi prin spiritul lor paradoxal, câţiva adepţi ai miraculosului, impresionaţi şi convinşi că făcuseră să se-nvârtă mesele, în sfârşit o jumătate de duzină din acei veterani bombănitori cu mustaţa albă, care cred că moartea lui Napoleon I este o calomnie răspândită de
englezi, alcătuiau grosul armatei. Domnul Martout avea împotriva sa nu numai pe cei sceptici, dar şi mulţimea fără număr a credincioşilor. Unii îl luau în râs, ceilalţi îl proclamau subversiv, periculos, duşman al ideilor fundamentale pe care se întemeiază societatea. Slujitorul unei mici biserici predică pe ocolite împotriva prometeilor care au de gând să uzurpe privilegiile cerului, însă preotul parohiei, excelent om şi tolerant, nu se temu să spună în cinci-şase case că vindecarea unui bolnav atât de lipsit de speranţă ca domnul Fougas ar fi dovada puterii şi milei lui Dumnezeu.
Garnizoana din Fontainebleau era alcătuită atunci din patru escadroane de cuirasieri şi din regimentul 23 de linie, care se distinsese la Magenta.
Atunci când se află în fostul regiment al colonelului Fougas că acest ilustru ofiţer avea să se întoarcă poate la viaţă, fu o emoţie generală. Un regiment îşi cunoaşte istoria, iar istoria regimentului 23 fusese aceea a lui Fougas, din februarie 1811 până în noiembrie 1813. Toţi soldaţii ascultaseră citită în camerele lor anecdota următoare: în ziua de 27 august 1813, în timpul bătăliei de Ia Dresda, împăratul zăreşte un regiment francez la poalele unei redute ruse din care era împroşcat cu mitralii. Cere informaţii; i se răspunde că este regimentul 23 de linie. „Imposibil, spune el, regimentul 23
de linie n-ar rămâne sub foc fără a da năvală peste artileria care îl decimează”. Regimentul 23, mânat de colonelul Fougas, urcă înălţimea în pas de atac, îi ţintui pe artilerişti de piesele lor şi luă reduta.
Ofiţerii şi soldaţii, mândri pe bună dreptate de acea acţiune memorabilă, venerau în Fougas pe unul din strămoşii regimentului. Ideea de a-l vedea reapărând în mijlocul lor, tânăr şi în viaţă, nu li se părea posibilă, însă a avea trupul lui însemna deja ceva. Ofiţeri şi soldaţi hotărâră să-l înhumeze pe cheltuiala lor, după experienţele doctorului Martout. Şi, pentru a-i oferi un mormânt demn de gloria lui, votară o contribuţie de două zile de soldă.
Tot ce purta epoleţi defila prin laboratorul domnului Renault; colonelul de cuirasieri reveni aici de mai multe ori, în speranţa de a o întâlni pe Clémentine. Logodnica lui Léon însă se ţinu la distanţă.
Era fericită, aşa cum n-a fost niciodată vreo femeie, această mică şi drăgălaşă Clémentine. Niciun nour nu-i mai întuneca seninătatea frumoasei sale frunţi. Eliberată de orice grijă, cu inima deschisă speranţei, ea îl adora pe scumpul ei Léon şi îşi petrecea zilele spunându-i-o. Ea însăşi
grăbise publicarea strigărilor de căsătorie.
— Ne vom căsători, spunea ea, a doua zi după învierea colonelului.
Aştept ca el să-mi fie martor, să-mi dea binecuvântarea! E cel mai mărunt lucru pe care-l poate face pentru mine, după tot ce-am făcut eu pentru el.
Când te gândeşti că, fără încăpăţânarea mea, i-ai fi expediat la muzeul din Jardin des Plantes! Am să-i spun asta, domnule, îndată ce va putea să ne audă, şi o să-ţi taie urechile la rândul lui! Te iubesc!
— Dar, replica Leon, de ce subordonezi fericirea mea succesorului unei experienţe! Toate formalităţile obişnuite sunt îndeplinite, anunţurile făcute, afişele puse: nimeni pe lume nu ne-ar împiedica să ne căsătorim mâine, şi vrei să aştepţi până pe 19! Ce legătură e între noi şi acel domn uscat care doarme într-o cutie? Nu aparţine nici casei dumitale, nici casei mele. Am cercetat toate actele familiei dumitale, mergând până la a şasea generaţie, şi n-am găsit pe nimeni cu numele Fougas. Nu aşteptăm pentru ceremonie o rudă veche. Ce e atunci? Gurile rele din Fontainebleau pretind că dumneata ai făcut o pasiune pentru acest fetiş din 1813; eu, care sunt sigur de inima dumitale, sper că nu-l vei iubi niciodată ca pe mine. Între timp, sunt numit rivalul colonelului din pădurea adormită!
— Lasă-i pe proşti să vorbească, răspundea Clémentine cu un surâs angelic. Nu sunt capabilă să-mi explic afecţiunea pentru bietul Fougas, dar îl iubesc mult, asta e sigur, îl iubesc ca pe un tată, ca pe un frate, dacă
preferi, căci e aproape la fel de tânăr ca mine. După ce îl vom reînvia, îl voi iubi poate ca pe un fiu, însă dumneata nu vei avea nimic de pierdut, dragul meu Léon. Ai în inima mea un loc aparte, cel mai bun şi nimeni nu ţi-l va lua, nici chiar el!
Această ceartă de îndrăgostiţi, care reîncepea deseori şi sfârşea întotdeauna printr-un sărut, fu într-o zi întreruptă de vizita comisarului de poliţie.
Onorabilul funcţionar îşi declină politicos numele şi calitatea şi ceru tânărului Renault favoarea de a avea cu el o convorbire între patru ochi.
— Domnule, îi spuse el atunci când rămaseră singuri, cunosc respectul şi consideraţia care se cuvin unui om de caracterul şi cu situaţia dumneavoastră, şi sper că veţi binevoi să nu interpretaţi greşit un demers pe care mi-l inspiră sentimentul datoriei.
Léon holbă ochii, aşteptând continuarea acestui discurs.
— Bănuiţi, domnule, urmă comisarul, că e vorba despre legea asupra înhumărilor. Ea este formală şi nu admite nicio excepţie. Autorităţile ar putea închide ochii, însă zarva mare care s-a făcut şi, de altfel, calitatea defunctului, fără a pune la socoteală chestiunea religioasă, ne obligă să
acţionăm… de comun acord cu dumneavoastră, bineînţeles.
Léon înţelegea din ce în ce mai puţin. Omul sfârşi prin a-i explica, mereu în stilul administrativ, că trebuia să-l ducă pe domnul Fougas la cimitirul oraşului.
— Dar, domnule, răspunse inginerul, dacă aţi auzit vorbindu-se de colonelul Fougas, trebuie că vi s-a spus de asemenea că noi nu-l considerăm mort.
— Domnule, replică comisarul cu un zâmbet destul de subtil, opiniile sunt libere. Dar medicul legist, care a avut plăcerea de a-l vedea pe defunct, ne-a făcut un raport opinând pentru înhumarea imediată.
