Găsiră că bolnavul arăta destul de bine. Domnul Nibor îl despuie de veşminte, care se sfâşiară ca iasca, deoarece se uscaseră prea tare în etuva lui taica Meiser. Trupul, dezbrăcat, fu socotit intact şi perfect sănătos.
Nimeni nu îndrăznea încă să garanteze succesul, dar toată lumea era plină
de speranţă.
După acest prim examen, domnul Renault îşi puse laboratorul la dispoziţia oaspeţilor săi. El le oferi tot ce avea cu o generozitate care nu era lipsită de vanitate. Pentru cazul când folosirea electricităţii ar fi părut necesară, avea o puternică baterie de butelii de Leyda şi patruzeci de elemente Bunsen, toate nou-nouţe. Domnul Nibor îi mulţumi zâmbind.
— Păstraţi-vă comorile, îi spuse el. Cu o cadă de baie şi un cazan de apă
clocotită vom avea tot ce ne trebuie. Colonelului nu-i lipseşte nimic altceva decât umiditatea. E vorba să-i redăm cantitatea de apă necesară
funcţionării organelor. Dacă aveţi o încăpere unde să se poată aduce un jet de aburi, vom fi mai mult decât mulţumiţi.
Domnul Audret, arhitectul, tocmai construise lângă laborator o mică
sală de baie, comodă şi luminoasă. Celebra maşină cu aburi nu era departe, iar cazanul ei nu slujise până în prezent decât la încălzirea băii pentru domnul şi doamna Renault.
Colonelul fu transportat în această încăpere cu toate atenţiile pe care le merita fragilitatea sa. Nu trebuia să i se rupă şi a doua ureche în graba mutării. Léon dădu fuga să aprindă focul cazanului, iar domnul Nibor îl numi fochist pe câmpul de luptă.
Curând un jet de abur călduţ pătrunse în sala de baie, creând în jurul
colonelului o atmosferă umedă care fu ridicată treptat, şi fără salturi, până
la temperatura corpului omenesc. Aceste condiţii de căldură şi umiditate fură menţinute cu cea mai mare grijă timp de douăzeci şi patru de ceasuri.
Nimeni din casă nu dormi. Membrii comisiei pariziene erau instalaţi în laborator: Léon întreţinea focul; domnul Nibor, domnul Renault şi domnul Martout mergeau cu rândul să supravegheze termometrul. Doamna Renault pregătea ceai, cafea şi chiar punci; Gothon, care se împărtăşise dimineaţa, se ruga lui Dumnezeu într-un ungher al bucătăriei pentru ca acest miracol nelegiuit să nu reuşească. O oarecare agitaţie domnea deja în oraş, însă nu-ţi dădeai seama dacă trebuia s-o atribui sărbătorii din 15, ori faimoasei întreprinderi a celor şapte savanţi din Paris.
În ziua de 16, la ceasurile două se obţinuseră rezultate încurajatoare.
Pielea şi muşchii îşi redobândiseră aproape întreaga lor supleţe, dar articulaţiile erau încă dificil de flectat. Starea de surpare a pereţilor abdominali şi a intervalelor dintre coaste arăta, în sfârşit, că viscerele erau departe de a-şi fi recăpătat cantitatea de apă pe care o pierduseră odinioară
la domnul Meiser. Fu preparată o baie şi menţinută la temperatura de 37 de grade şi jumătate. Îl lăsară pe colonel în ea timp de două ceasuri, având grijă să-i treacă des peste ţeastă un burete fin, îmbibat cu apă.
Domnul Nibor îl scoase din baie atunci când pielea, care se umflase mai repede decât alte ţesuturi, începu să capete o nuanţă albă şi să se rideze uşor. Îl menţinură, până în seara de 16, în această sală umedă, unde fu instalat un aparat care lăsa să cadă din când în când o ploaie fină, de 37 de grade şi jumătate. O nouă baie fu efectuată seara. În timpul nopţii, trupul fu înfăşurat în flanelă, însă menţinut constant în aceeaşi atmosferă de vapori.
În ziua de 17 dimineaţa, după o a treia baie de un ceas şi jumătate, ţesuturile chipului şi formele trupului aveau aspectul firesc: s-ar fi zis că
era vorba de un om adormit. Cinci-şase curioşi fură admişi să-l vadă, între alţii colonelul regimentului 23. În prezenţa acestor martori, domnul Nibor îndoi pe rând toate articulaţiile şi dovedi că acestea îşi reluaseră supleţea.
El masă încetişor membrele, trunchiul, abdomenul, întredeschise buzele, îndepărtă maxilarele, care erau destul de puternic strânse, şi văzu că limba îşi revenise la volumul şi la consistenţa ei obişnuită. Întredeschise
pleoapele: globul ocular era tare şi strălucitor.
— Domnilor, spuse savantul, iată semne care nu înşală; garantez de succes. În câteva ceasuri, veţi asista la primele manifestări ale vieţii.
— Dar, întrerupse unul din cei de faţă, de ce nu imediat?
— Pentru că ţesutul conjunctiv este un pic prea palid faţă de cât ar trebui. Dar vinişoarele acestea care parcurg albul ochilor au căpătat deja un aspect foarte liniştitor. Sângele s-a refăcut bine. Ce este sângele? Globule roşii înotând în serum sau zer. Serumul bietului Fougas se uscase în vine; apa pe care am introdus-o în mod gradat, printr-o lentă endosmoză, a umflat albumina şi fibrina din serum, care a revenit la starea lichidă.
Globulele roşii, pe care uscarea le aglutinase, rămâneau nemişcate ca nişte corăbii eşuate la reflux. Iată-le repuse în stare de plutire: ele se îngroaşă, se umflă, îşi rotunjesc marginile, se dezlipesc unele de altele, se vor pune în circulaţie prin canalele lor la primul impuls pe care li-l vor da contracţiile inimii.
— Rămâne de ştiut, spuse domnul Renault, dacă inima va voi să se pună
în mişcare. Într-un om viu, inima se mişcă sub impulsia creierului, transmisă prin nervi. Creierul acţionează sub impulsia inimii, transmisă
prin artere. Totul formează un circuit perfect, în afara căruia nu există
salvare. Atunci când nici inima, nici creierul nu funcţionează, cum e în cazul colonelului, eu nu văd care din cele două ar putea să dea impulsia celuilalt. Vă amintiţi acea scenă din Şcoala femeilor, în care Arnolphe vine să
bată la propria-i poartă? Valetul şi slujnica, Alain şi Georgette, se află
amândoi în casă. „Georgette! strigă Alain. – Ei, ce e? răspunde Georgette. –
Du-te şi deschide! – Du-te tu! – Pe crucea mea, eu nu mă mişc! – Nici eu nu mă mişc. – Deschide odată! – Deschide tu!” şi nimeni nu deschide. Mă tem, domnule, să nu asistăm la o reprezentare a acestei comedii. Trupul colonelului e casa; Arnolphe, care vrea să intre, este principiul vital. Inima şi creierul îndeplinesc rolul lui Alain şi al Georgettei. „Du-te şi deschide!
spune unul. – Du-te tu”, răspunde celălalt. Iar principiul vital rămâne la poartă.
— Domnule, replică zâmbind doctorul Nibor, dumneata uiţi sfârşitul scenei. Arnolphe se enervează şi strigă:
Oricare dintre voi nu va deschide poarta,
Flămând va sta vreo patru zile bune!
Şi pe dată Alain sare degrabă, Georgette dă fuga şi poarta se deschide.
Notează că, dacă vorbesc aşa, e pentru a intra în raţionamentul dumitale, deoarece cuvântul principiu vital este în contradicţie cu stadiul actual al ştiinţei. Viaţa se va manifesta îndată ce creierul sau inima, ori vreuna din părţile trupului care au proprietatea de a acţiona în mod spontan, îşi va fi recăpătat cantitatea de apă de care are nevoie. Substanţa organizată are proprietăţi care îi sunt inerente şi care se manifestă de la sine, fără impulsia nici unui principiu străin, numai să se afle în anumite condiţii de mediu.
Pentru ce nu se contractă încă muşchii domnului Fougas? Pentru ce ţesutul creierului nu intră în acţiune? Deoarece ele nu au încă volumul de umiditate care le e necesar. Lipseşte poate o jumătate de litru de apă în cupa vieţii. Eu însă nu mă voi grăbi s-o umplu: prea mi-e frică să n-o sparg, înainte de a face o ultimă baie acestui viteaz, trebuie să-i mai masăm o dată
