salut templul Gloriei înainte de a merge la culcare.
— Veţi face foarte bine, spuse comisarul.
Se îndepărtă, mai semeţ şi cu pieptul mai bombat ca oricând, ajunse la linia bulevardelor şi o străbătu cu paşi mari până la templul corinthian de la capătul ei. În drum, admiră mult iluminatul oraşului. Domnul Martout îi explicase fabricarea gazului, el nu înţelesese nimic, dar flacăra aceea roşie şi vie era pentru ochii săi o adevărată încântare.
Când ajunse în dreptul monumentului care domină intrarea străzii Royale, se opri pe trotuar, se reculese o clipă şi zise:
— Inspiratoare a acţiunilor frumoase, văduvă a marelui biruitor al Europei, o, Glorie! primeşte omagiul amantului tău Victor Fougas! Pentru tine am îndurat foamea, sudoarea şi nămeţii şi am mâncat pe cel mai credincios dintre bidivii. Pentru tine, sunt gata să înfrunt alte primejdii şi să văd din nou moartea în faţă pe toate câmpurile de bătaie. Eu te prefer fericirii, bogăţiei, puterii. Nu refuza ofranda inimii mele şi jertfa sângelui meu. Drept răsplată pentru atâta iubire, eu nu cer decât un surâs din ochii tăi şi un laur căzut din mâna ta!
Rugăciunea asta ajunse fierbinte la urechile sfintei Maria-Magdalena, protectoarea fostului templu al Gloriei. Tot astfel achizitorul unui castel primeşte câteodată o scrisoare adresată fostului proprietar.
Fougas se întoarse, trecând prin rue de la Paix şi prin piaţa Vendôme, şi salută singura figură cunoscută pe care o mai întâlnea în Paris. Noul costum al lui Napoleon de pe coloană nu-i era defel pe plac. El prefera, mica pălărie în locul coroanei şi redingota cenuşie în locul mantiei teatrale.
Noaptea fu agitată. Mii de planuri diferite se încrucişau în toate sensurile în creierul colonelului. El îşi pregătea discursurile pe care avea să
le ţină împăratului, adormea în mijlocul unei fraze şi se trezea tresărind, crezând că a prins o idee care dispărea brusc. Stinse şi aprinse lumânarea
de douăzeci de ori. Amintirea Clémentinei se amesteca în răstimpuri cu visurile războiului şi cu utopiile politicii; însă trebuie să mărturisesc că în planul secund chipul fetei nu-l părăsi deloc.
Pe cât de lungă îi păru acea noapte, pe atât de scurtă îi păru dimineaţa următoare. Ideea de a-l vedea în faţă pe noul stăpân al Imperiului îl ameţea şi îl îngheţa rând pe rând. Nădăjdui o clipă că îi va lipsi ceva din costumaţie, că un furnizor îi va oferi un pretext onorabil pentru a amâna această vizită pe a doua zi. Însă toată lumea dovedi o promptitudine exasperantă. La ceasurile douăsprezece precis, pantalonii à la cosaque şi redingota cu brandemburguri se etalau pe capul patului, alături de faimoasa pălărie à la Bolivar.
„Să ne-mbrăcăm! zise Fougas. Tânărul acela poate că nu va fi acasă. În cazul ăsta, am să-mi las numele şi am să aştept să mă cheme”.
Se făcu frumos în felul său şi, ceea ce va părea poate de necrezut cititoarelor mele, Fougas, cu guler de satin negru şi în redingotă cu brandemburguri, nu era nici urât, nici chiar ridicol. Statura sa înaltă, trupul său zvelt, chipul său semeţ şi hotărât, mişcările sale bruşte formau o anumită armonie cu acel costum din alte vremuri. Era bizar, atâta tot.
Pentru a căpăta un pic de aplomb, intră într-un restaurant, mâncă patru cotlete, o pâine de două livre şi o bucată de brânză, şi bău două sticle de vin. Cafeaua şi păhărelul care-i urmă îl reţinură până la ceasurile două.
Acesta era momentul pe care şi-l fixase pentru sine.
Îşi înclină uşor pălăria pe-o ureche, îşi butonă mănuşile din piele de căprioară, tuşi energic de două-trei ori în faţa santinelei din strada Rivoli şi o coti vitejeşte pe lângă ghişeul de la Echelle.
— Domnule! strigă portarul, pe cine căutaţi?
— Pe împărat!
— Aveţi bilet de audienţă?
— Colonelul Fougas n-are nevoie de aşa ceva. Du-te şi interesează-te la acela care planează deasupra pieţii Vendôme: îi va spune că numele lui Fougas a fost întotdeauna sinonim cu vitejie şi credinţă.
— L-aţi cunoscut pe împăratul dintâi?
— Da, hâtrule, şi i-am vorbit cum îţi vorbesc ţie.
— Adevărat? Dar ce vârstă aveţi prin urmare?
— Şaptezeci de ani după orologiul timpului, douăzeci şi patru de ani pe tabletele istoriei!
Portarul îşi ridică ochii la cer murmurând:
„Încă unul! E al patrulea pe săptămâna asta!”
El făcu un semn unui domn mărunt, îmbrăcat în negru, care îşi fuma pipa în curtea Tuileriilor, apoi îi spuse lui Fougas, punându-i mâna pe braţ:
— Bunul meu prieten, pe împărat vrei să-l vezi?
— Ţi-am mai spus o dată, familiar personaj ce eşti!
— Ei bine! ai să-l vezi astăzi. Domnul care vine încoace, cu pipă, este cel care introduce vizitele; el te va conduce. Dar împăratul nu e la Castel. E
plecat la ţară. Dumitale ţi-e totuna, nu-i aşa, dacă mergi la ţară?
— Ce dracu ai vrea să am împotrivă?
— Cu atât mai mult cu cât n-ai să mergi pe jos. Ţi s-a adus deja o trăsură.
Haide, urcă, bunul meu prieten, şi fii cuminte!
Două minute mai târziu, Fougas, însoţit de un agent, călătorea spre biroul comisarului de poliţie.
Treaba nu dură mult. Comisarul care-l primi era acelaşi care îi vorbise în ajun la Operă. Fu chemat un medic care dădu cel mai frumos verdict de monomanie care a trimis vreodată un om la Charenton. Toate acestea fură
făcute cu politeţe, frumos, fără o vorbă care ar fi putut să-l pună pe colonel în gardă şi să-l avertizeze despre soarta ce i se rezerva. El găsea numai că
acest ceremonial era lung şi bizar, şi pregătea în legătură cu asta câteva fraze bine simţite, pe care îşi făgăduia să le facă auzite de împărat.
I se îngădui în sfârşit să pornească la drum. Fiacrul se afla tot acolo; introducătorul îşi aprinse iarăşi pipa, spuse trei vorbe vizitiului şi se aşeză
în dreapta colonelului. Trăsura porni la trap, ajunse la bulevard şi o apucă
