societăţile savante din oraş pregăteau un imens banchet în onoarea lui; el refuză însă net.

— Nu că aş dispreţui, zise el, un prilej de a bea într-o societate aleasă, însă natura a vorbit: glasul ei mă cheamă! Beţia cea mai dulce pentru toate inimile nobile este aceea a iubirii paterne!

Pentru a-l pregăti pe scumpul său copil pentru bucuria unei reîntoarceri atât de puţin aşteptate, îşi trimise milionul în plic pe adresa domnului Victor Langevin, împreună cu o lungă scrisoare, care se încheia astfel: Binecuvântarea unui tată este mai de preţ, decât tot aurul din lume!

VICTOR FOUGAS

Trădarea Clémentinei Pichon îi jigni uşor amorul propriu, se consolă

însă repede.

„Cel puţin, se gândea el, nu voi fi obligat să mă-nsor cu o femeie bătrână, când există una tânără care mă aşteaptă la Fontainebleau. Şi apoi fiul meu are un nume şi chiar un nume foarte prezentabil. Fougas sună

mult mai bine, dar nici Langevin nu e rău.” El debarcă în ziua de 2

septembrie la ceasurile şase seara în acel oraş mare şi frumos, cam trist, care e un fel de Versailles al Lorenei. Inima îi bătea să-i sară din piept.

Pentru a prinde puteri, luă o cină bună. Şeful chelnerilor, interogat la desert, îi furniza cele mai bune informaţii despre domnul Victor Langevin: un bărbat încă tânăr, căsătorit de şase ani, tată al unui băiat şi al unei fete, stimat în ţinut şi prosper în afaceri.

— Eram sigur, spuse Fougas. Îşi turnă un pahar plin dintr-un anume Kirsch din Pădurea Neagră care îi păru delicios la macaroane.

În seara aceea, domnul Langevin povesti soţiei sale că, întorcându-se de la club, la orele zece, fusese acostat eu brutalitate de un beţivan. Îl luă la început drept un răufăcător şi se pregăti să se apere; însă omul se mulţumi să-l îmbrăţişeze şi o luă la sănătoasa. Acest ciudat accident îi aruncă pe cei doi soţi într-o serie de presupuneri, unele mai neverosimile decât altele.

Însă, cum erau tineri amândoi şi căsătoriţi abia de şapte ani, schimbară

repede conversaţia.

A doua zi dimineaţa, Fougas, încărcat cu bomboane ca un măgar cu faină, se prezentă la domnul Langevin. Pentru a avea o bună primire din partea celor doi nepoţei, cumpărase tot ce era mai bun în prăvălia celebrului Lebègue, care e un fel de Boissier la Nancy. Servitoarea care-i deschise uşa întrebă dacă el era cel pe care îl aştepta domnul.

— Bun! zise el; scrisoarea mea a sosit?

— Da, domnule; ieri dimineaţă. Şi geamantanele dumneavoastră?

— Le-am lăsat la hotel.

— Domnul n-are să fie mulţumit. Camera dumneavoastră e pregătită

sus.

— Mulţumesc! mulţumesc. Ia hârtia asta de o sută de franci pentru vestea cea bună.

— O, domnule, nu trebuia!

— Dar unde e el? Vreau să-l îmbrăţişez, să-i spun…

— Se îmbracă, domnule, şi doamna la fel.

— Şi copiii, scumpii mei nepoţei?

— Dacă doriţi să-i vedeţi, sunt acolo în sufragerie.

— Dacă doresc! deschide degrabă!

El găsi că băieţaşul îi semăna şi se bucură văzându-l în costum de artilerist cu sabie. Buzunarele lui se deşertară pe parchet şi cei doi copii, la vederea atâtor bunătăţi, îi săriră de gât.

— O, filozofi! exclamă colonelul, mai îndrăzniţi să negaţi glasul firii?

O cuconiţă drăguţă (toate femeile tinere sunt drăguţe la Nancy) veni în fugă la strigătele de bucurie ale liotei de copii.

— Nora mea! strigă Fougas, întinzându-i braţele.

Stăpâna casei se dădu înapoi cu prudenţă şi spuse cu un zâmbet subţire:

— Vă înşelaţi, domnule; eu nu sunt nici a dumneavoastră, nici frumoasă

şi nici fată3, sunt doamna Langevin.

„Ce dobitoc sunt, gândi colonelul; eram gata să povestesc în faţa acestor copii secretele noastre de familie! Ţinuta, Fougas. Te afli într-o societate distinsă, în care ardoarea sentimentelor celor mai tandre se ascunde sub masca de gheaţă a indiferenţei!”

— Luaţi loc, spuse doamna Langevin; sper că aţi călătorit bine?

— Da, doamnă. Doar trenul mi se părea că se mişcă prea încet!

— Nu vă ştiam atât de grăbit să ajungeţi.

— Nu înţelegeţi că ardeam de nerăbdare să fiu aici?

— Cu atât mai bine; e o dovadă că judecata şi familia au ajuns la înţelegere în cele din urmă.

— Este oare vina mea că familia n-a vorbit mai devreme?

— Important e că i-aţi dat ascultare. Ne vom da silinţa să nu vă plictisiţi la Nancy.

— Dar cum aş putea să mă plictisesc, atâta timp cât voi rămâne în mijlocul vostru?

— Mersi. Casa noastră va fi şi a dumneavoastră. Obişnuiţi-vă cu gândul că faceţi parte din familie.

— Cu gândul şi cu inima, doamnă.

— Şi nu vă veţi mai gândi la Paris?

— Parisul?… nu-mi pasă nici cât negru sub unghie!

— Vă previn că aici lumea nu se bate în duel.

— Cum? aţi aflat deja…

— Ştim totul, chiar şi povestea acelui faimos supeu cu femei cam uşoare.