în direcţia Bastiliei.
Ea ajungea prin dreptul porţii Saint-Martin, şi Fougas, cu faţa spre portieră, continua să-şi pregătească improvizaţia, când o caleaşca, trasă de doi roibi superbi, trecu, ca să zicem aşa, pe sub nasul visătorului. Un bărbat voluminos, cu mustaţa cenuşie, întoarse capul şi strigă:
— Fougas!
Robinson descoperind în insula sa amprenta unui picior omenesc nu fu nici mai uluit nici mai încântat decât Fougas auzind acel strigăt: „Fougas!”
Să deschidă portiera, să sară pe macadam, să alerge la caleaşcă, să se arunce în ea dintr-o săritură fără a atinge scara şi să cadă în braţele bărbatului voluminos cu mustaţă cenuşie: toate astea îi luară o secundă.
Caleaşca plecase de mult atunci când agentul de poliţie, în galop, urmat de fiacrul său în trap mărunt, începu să alerge încolo şi încoace pe linia bulevardelor, întrebând pe toţi sergenţii de stradă dacă nu văzuseră
trecând un nebun.
16
MEMORABILA ÎNTREVEDERE A COLONELULUI
FOUGAS
CU M.S. ÎMPĂRATUL FRANCEZILOR
Sărind de gâtul bărbatului voluminos cu mustaţă cenuşie, Fougas era convins că-l îmbrăţişa pe Massena. O şi spuse cu naivitate, şi proprietarul căleşti dădu drumul unui mare hohot de râs.
— Eh! sărmanul meu prieten, îi spuse el, e mult de când l-am îngropat noi pe Copilul Victoriei. Priveşte-mă bine în ochi: eu sunt Leblanc, din campania din Rusia.
— Nu-i cu putinţă! Tu eşti micul Leblanc?
— Locotenent în regimentul 3 de artilerie, care a împărţit cu tine mii de milioane de primejdii, şi acea faimoasă friptură de cal pe care o sărai cu lacrimile tale.
— Cum! eşti tu! eşti tu, care mi-ai croit o pereche de cizme din pielea nefericitului Zefir? fără a pune la socoteală de câte ori mi-ai salvat viaţa! O, viteazul şi credinciosul meu prieten, să te mai sărut o dată! Te recunosc acum, însă nu-i vorbă: te-ai schimbat!
— Păi cum! eu nu m-am conservat într-un borcan cu spirt. Eu unul am trăit!
— Îmi cunoşti prin urmare povestea?
— Am auzit-o povestindu-se ieri seară acasă la ministrul instrucţiunii publice. Se afla acolo savantul care te-a repus pe picioare. Chiar ţi-am scris, întorcându-mă acasă, pentru a-ţi oferi hogeac şi haleală, dar scrisoarea mea se plimbă pe-alături de Fontainebleau.
— Mulţumesc! eşti un tip de nădejde! Ah! bietul meu prieten! câte evenimente de la Berezina încoace! Ai aflat de toate nenorocirile care s-au întâmplat?
— Eu le-am văzut, ceea ce e şi mai trist. Eram şef de escadron după
Waterloo; Bourbonii m-au dat deoparte cu jumate soldă. Prietenii m-au
ajutat să reintru în serviciu în 1822, însă aveam note proaste şi am rulat garnizoanele, Lille, Grenoble şi Straslbourg, fără să avansez. Al doilea epolet n-a venit decât în 1830; de data asta am făcut o bucată de drum în Africa. Am fost numit general de brigadă la Isly, m-am întors, am hoinărit într-o parte şi-n alta până în 1848. Am avut în anul acela o campanie de iunie în plin Paris. Inima îmi sângerează încă de fiecare dată când mă
gândesc la asta şi zău! tu eşti un fericit că n-ai trăit s-o vezi. Am primit trei gloanţe în tors şi am trecut general de divizie. În sfârşit, nu am dreptul să
mă plâng, deoarece campania din Italia mi-a purtat noroc. Iată-mă mareşal al Franţei, cu o sută de mii de franci venit, şi chiar duce de Solferino. Da, împăratul a pus chiar o coadă numelui meu. Adevărul e că Leblanc pur şi simplu era cam simplu.
— Mii de tunete! exclamă Fougas, uite un lucru bun. Îţi jur, Leblanc, că
nu sunt gelos pe ce ţi se întâmplă! E destul de rar un soldat care se bucură
de avansarea altuia; dar cinstit, din adâncul inimii, ţi-o spun: cu atât mai bine! Meritai toate onorurile, şi trebuie că oarba zeiţă ţi-a văzut inima şi geniul tău prin legătura care-i acoperă ochii!
— Mulţumesc! dar să vorbim despre tine: unde mergeai când te-am întâlnit?
— Să-l văd pe împărat.
— Şi eu la fel; dar unde naiba îl căutai tu?
— Nu ştiu; eram condus.
— Dar el se află la Tuileries!
— Nu mai spune!
— Chiar aşa! e ceva necurat la mijloc; povesteşte-mi toată tărăşenia.
Fougas nu se lăsă rugat; mareşalul înţelese de la ce fel de primejdie îşi scăpase prietenul.
— Portarul s-a înşelat, îi spuse el. Împăratul se află la castel, şi întrucât am ajuns, vino cu mine: te voi prezenta la sfârşitul audienţei mele.
— Fir-ar să fie! Leblanc, inima-mi bate la gândul că am să-l văd pe acest tânăr. E amabil? Te poţi bizui pe el? Are vreo asemănare cu celălalt?
— Ai să-l vezi; aşteaptă aici.
Prietenia celor doi bărbaţi data din iarna lui 1812. În deruta armatei franceze, întâmplarea îi apropiase pe locotenentul de artilerie şi pe
