Acceptaţi cota-parte a dumneavoastră din această modestă cină!

— Zău aşa! bătrâno; nu-i de refuzat. Cina mea trebuie să se fi răcit la hanul Clopotului, iar bucatele voastre care aburesc pe reşouri îmi făceau de multă vreme cu ochiul. De altfel, iată nişte flaute de sticlă gălbuie din care Fougas nu s-ar supăra să cânte o arie.

Respectabila Catherina puse să se adauge un tacâm şi porunci lui Berbel să meargă la culcare. Colonelul împături în opt milionul lui taica Meiser, îl înfăşură cu grijă într-un pachet de bancnote şi închise totul în acel carneţel pe care scumpa sa Clémentine i-l trimisese. Pendula bătea de ceasurile unsprezece.

La unsprezece şi jumătate, Fougas începu să vadă lumea în roz. Lăudă

sus şi tare vinul de Rin şi mulţumi soţilor Meiser pentru ospitalitate. La miezul nopţii le acordă stima sa. La douăsprezece şi un sfert, îi îmbrăţişa.

La douăsprezece şi jumătate, făcu elogiul ilustrului Jean Meiser, binefăcătorul şi prietenul său. Când află că Jean Meiser murise în casa aceea, vărsă un şuvoi de lacrimi. La unu fără un sfert, o luă pe calea confidenţelor, vorbi despre fiul său pe care avea să-l facă fericit, despre logodnica sa care-l aştepta. Pe la orele unu, gustă dintr-un celebru vin de Porto pe care doamna Meiser îl adusese ea însăşi din pivniţă. La unu şi jumătate, limba i se împletici, ochii i se tulburară, luptă câtva timp cu beţia şi cu somnul, anunţă că vrea să povestească despre campania din Rusia, murmură numele împăratului şi alunecă sub masă.

— Dacă vrei să mă crezi, spuse doamna Meiser către bărbatul ei, cel ce ne-a intrat în casă nu-i un om, e diavolul însuşi!

— Diavolul!

— Păi altminteri te-aş fi sfătuit eu să-i dai un milion? Am auzit un glas care-mi spunea: „Dacă nu daţi ascultare trimisului din infern, veţi muri în noaptea asta şi unul şi celălalt”. Atunci l-am chemat eu înapoi de pe scară.

A! dacă am fi avut de-aface cu un om, ţi-aş fi spus să te judeci până la ultimul sfanţ.

— Acum mai vii de-acasă! Ei bine! ai să-ţi mai baţi joc de viziunile mele?

— Iartă-mă, dragul meu Claus, eram nebună!

— Şi eu care începusem s-o cred!

— Sărmane inocent! credeai poate şi că ăsta era domnul colonel Fougas!

— Păi cum?

— Ca şi cum ar fi cu putinţă să reînvii un om! E un demon, îţi spun, care a luat chipul colonelului pentru a ne fura banii!

— Ce să facă demonii cu banii?

— I-auzi! construiesc catedrale!

— Dar după ce poţi recunoaşte un diavol care e deghizat?

— În primul rând după copita despicată, însă îşi pune ghete; pe urmă

după urechea lui cârpită.

— Aş! Şi pentru ce?

— Pentru că diavolul are urechea ascuţită şi, pentru a o face rotundă, trebuie să mai taie din ea.

Meiser se aplecă sub masă şi scoase un ţipăt de spaimă.

— E chiar diavolul! zise el. Dar cum s-a lăsat adormit?

— Păi n-ai văzut că urcând din pivniţă am trecut prin odaia mea? Am pus o picătură de apă sfinţită în vinul de Porto; vrajă contra vrajă! Şi s-a prăbuşit.

— Ăsta-i un lucru bun. Dar ce facem cu el, acum, că e în puterea noastră?

— Ce se face cu demonii, în Scriptură? Domnul îi azvârle în mare.

— Marea e departe de casa noastră.

— Dar, bătrân naiv ce eşti! fântâna publică e colea!

— Şi ce-o să se spună mâine, când i se va găsi trupul?

— Nu se va găsi absolut nimic şi chiar hârtia aia pe care ne-a semnat-o se va schimba în frunză uscată.

Zece minute mai târziu, domnul şi doamna Meiser balansau ceva greu deasupra puţului public, iar doamna Catherina murmura cu glas scăzut descântecul următor:

Demone, fiu al iadului, fii afurisit!

Demone, fiu al iadului, fii prăbuşit!

Demone, fiu al iadului, întoarcete-n iad!

Un zgomot înfundat, zgomotul unui trup ce cade-n apă, puse capăt ceremoniei iar cei doi soţi se întoarseră acasă, cu satisfacţia care urmează

întotdeauna datoriei împlinite. Nicolas zicea în sinea lui:

„Nu o credeam atât de credulă!”

„Nu-l credeam atât de naiv!” gândea doamna Kettle, soţia legitimă a lui Claus.

Dormiră somnul neprihănirii. Ah! pernele lor li s-ar fi părut mult mai puţin moi dacă Fougas s-ar fi întors acasă cu milionul la el!

La ceasurile zece dimineaţa, pe când îşi luau cafeaua cu lapte şi chiflele cu unt, guvernatorul Băncii intră la ei şi le spuse:

— Vă mulţumesc că aţi acceptat o trată asupra Parisului în locul milionului în argint şi fără primă. Francezul acela tânăr pe care ni l-aţi trimis e niţel cam repezit, însă vesel şi băiat de treabă.

18

COLONELUL CAUTĂ SA SE DESCOTOROSEASCĂ

DE UN MILION CARE ÎL STÂNJENEŞTE

Fougas părăsise Parisul, îndreptându-se spre Berlin a doua zi după

audienţa sa. Drumul acesta îi luă trei zile, căci se opri câtva timp la Nancy.

Mareşalul îi dăduse o scrisoare de recomandare către prefectul departamentului Meurthe, care îl primi foarte bine şi făgădui să-l ajute în cercetările sale. Din nefericire, casa în care o iubise pe Clémentine Pichon nu mai exista. Municipalitatea o demolase prin 1827, străpungând o stradă.

E lucru sigur că edilii nu doborâseră familia odată cu casa, însă o nouă