Pentru ce nu eşti de acord să existe mai multe anotimpuri în viaţa unui om, dacă în aceeaşi zi există în tine mai multe anotimpuri faţă de mâncărurile tale preferate, pe care le doreşti, îţi sunt indiferente sau îţi provoacă dezgustul, după pofta pe care o ai?
Nu am puterea să mă folosesc mereu de aceeaşi privelişte.
CLXIV.
E TIMPUL, ÎNTR-ADEVĂR, SA TE ÎNVĂŢ despre om. Există, în mările Nordului, gheţuri plutitoare care au mărimea unui munte, dar în afara apei nu iese decât o creastă minusculă în lumina soarelui. Restul doarme. La fel, prin magia limbajului’ tău nu ai luminat decât o parte mizerabilă din om. Căci înţelepciunea secolelor a făurit chei pentru a pune stăpânire pe el. Şi concepţie pentru a-l lumina. Şi, din timp în timp, apare cel ce aduce conştiinţei tale o parte încă neformulată, cu ajutorul unei chei noi, care este un cuvânt, ca „gelozie”, despre care ţi-am vorbit, şi care exprimă dintr-odată o anumită reţea de relaţii care, ducându-te dincolo de dorinţa pentru o femeie, îţi lămureşte moartea din sete şi multe alte lucruri. Şi mă înţelegi în acţiunile mele, deşi înainte n-ai’ fi ştiut să-mi spui de ce setea mă chinuia mai tare decât ciuma. Cuvântul puternic nu e acela care se adresează părţii deja luminate, ci care exprimă partea obscură încă şi lipsită de limbaj. Iată pentru ce popoarele merg înspre acolo unde limbajul oamenilor îmbogăţeşte partea enunţabilă. Căci ignori obiectul imensei tale nevoi de hrană. Dar eu ţi-l aduc şi-l mănânci. Şi logicianul vorbeşte de nebunie, căci logica sa de ieri nu-i permite să înţeleagă.
Zidul meu este puterea care organizează aceste provizii subterane şi le aduce la nivelul conştiinţei. Căci nevoile tale sunt obscure, şi incoerente, şi contradictorii. Cauţi pacea şi războiul, regulile jocului – pentru a te bucura de joc şi libertate – pentru a te bucura de tine însuţi. Opulenţa – pentru a te satisface şi sacrificiul – pentru a te regăsi în el. Cucerirea proviziilor – pentru cucerire şi consumarea proviziilor – pentru provizii’. Cucernicia – pentru limpezimea spiritului tău şi victoriile cărnii – pentru luxul inteligenţei şi simţurilor tale. Fervoarea căminului tău şi fervoarea în evaziune. Mila faţă de suferinţă şi suferinţa individului faţă de om. Iubirea clădită în fidelitatea impusă şi descoperirea iubirii în afara fidelităţii. Egalitatea în faţa dreptăţii şi inegalitatea în ascensiune. Dar ce arbore vei inventa care să absoarbă toate aceste nevoi în vrac, asemenea unui pământ împrăştiat, care să le ordoneze şi să scoată din tine un om? Ce bazilică vei înălţa care să folosească aceste pietre?
Pentru zidul meu, eu îţi propun în primul rând sămânţa. Şi forma trunchiului şi a ramurilor. Cu cât arborele va fi mai de neclintit, cu atât va organiza mai bine sucurile minerale ale pământului. Cu cât imperiul tău va fi mai de neclintit, cu atât va absorbi mai bine ceea ce tu propui. Zadarnice sunt zidurile de piatră, dacă nu sunt decât solzi ai unui mort.
CLXV
— El AFLĂ LUCRURILE, SPUNEA TATĂL MEU, aşa cum porcii află trufele. Căci există lucruri de aflat. Dar nu-ţi folosesc la nimic, căci tu trăieşti din înţelesul lucrurilor.
Dar ei nu află înţelesul lucrurilor, căci el nu trebuie aflat, ci creat.
Iată pentru ce-ţi vorbesc.
— Ce conţin aceste evenimente? era întrebat tatăl meu.
— Conţin, răspundea el, imaginea pe care eu o plămădesc.
Căci tu uiţi mereu timpul. Dar timpul în care tu ai crezut în vreo falsă noutate te va marca puternic, căci va fi fost încolţire a seminţei şi creştere a ramurilor… Iar apoi, chiar dacă ţi se vor deschide ochii, te vei găsi schimbat. Dacă îţi afirm un lucru sau altul, vei descoperi toate semnele, toate mărturiile şi toate dovezile în favoarea acelui lucru. Dacă, de pildă, îţi voi spune că soţia te înşală. Ai să descoperi’ că e cochetă, ceea ce e adevărat. Şi că iese la cele mai neobişnuite ore, ceea ce e, de asemenea, adevărat, dar nu îţi dăduseşi seama. Dacă după aceea îmi repar minciuna, structura rămâne. Din minciuna mea va rămâne întotdeauna ceva, căci ea era punct de vedere pentru a descoperi adevăruri care există.
Dacă-ţi voi spune că ciuma se transmite prin cocoşaţi, te vei înspăimânta de numărul cocoşaţilor. Căci nu-i remarcaseşi până atunci. Şi cu cât mă vei crede mai mult timp, cu atât îi vei depista mai bine. Ceea ce rămâne este că le vei cunoaşte numărul. Şi tocmai asta voiam.
CLXVI
— EU, A SPUS TATĂL MEU, SlNT RESPONSABIL pentru toate actele, ale tuturor oamenilor.
— Totuşi, i s-a răspuns, aceia se poartă ca nişte laşi, iar aceştia trădează. Unde este greşeala ta?
— Dacă cineva se poartă ca un laş, acela sunt eu. Iar dacă cineva trădează, înseamnă că eu însumi mă trădez.
— Cum ai putea să te trădezi tu însuţi?
— Accept o imagine a evenimentelor după care ei mă slujesc rău. Şi sunt responsabil de ea, căci o impun. Şi ea devine adevăr. Eu slujesc, deci, adevărul duşmanului.
— Şi pentru ce ai fi laş?
— Îl numesc laş, a răspuns tatăl meu, pe acela care, renunţând să se mişte, descoperă că e gol. Laş acela care spune: „Fluviul mă poartă cu el”, căci altfel, având muşchi, ar înota.
Şi a rezumat:
— Îl numesc laş şi trădător pe oricine se plânge de greşelile altora sau de puterea duşmanului.
Dar nimeni nu-l înţelegea.
— Există, totuşi, lucruri evidente de care nu suntem responsabili…
— Nu! a spus tatăl meu.
L-a luat pe unul dintre convivi şi l-a împins spre fereastră:
— Ce formă de nor se desenează?
Celălalt a privit îndelung:
— Un leu culcat, a răspuns, în sfârşit.
— Arată-l celorlalţi.
Şi tatăl meu, împărţind adunarea în două părţi, i-a împins pe cei dintâi spre fereastră. Şi toţi au văzut leul culcat pe care primul martor, desenându-l cu degetul, i-a ajutat să-l recunoască.
Apoi tatăl meu i-a lăsat deoparte şi, împingându-l spre fereastră:
— Ce formă de nor se desenează?
Celălalt a privit îndelung:
— Un chip surâzător, a răspuns, în sfârşit.
— Arată-l acestora.
Şi toţi au văzut chipul surâzător pe care cel de-al doilea martor, trasându-l cu degetul, i-a ajutat să-l recunoască.
Apoi tatăl meu a dus toată adunarea departe de ferestre.
